Interviuri Înapoi
Interviu cu compozitorul Dan Dediu
Publicat: sâmbătă, 4 Aprilie
2009
, ora 15.07
Dan Dediu este în prezent unul dintre cei mai des cântati compozitori
români, atât în tara cât si în strainatate. În luna aprilie 2009, din
creatia sa au fost alese doua titluri pentru a fi prezentate publicului
american si german, în prima auditie; lucrarea A Mythological Bestiarium
a fost interpretata la Boston de violonista Irina Muresanu si de pianista
Dana Ciocârlie, iar cea de-a doua lucrare, Hymnus Phantasticus,
a putut fi ascultata la Hamburg, în interpretarea Cameratei din
orasul german.
Ce ne puteti spune despre lucrarea dumneavostră Hymnus Phantasticus, prezentata la Hamburg în primă auditie mondială?
Această lucrare a fost o comandă a Cameratei Hamburg, care iată, o cânta în primă auditie, acompaniindu-l de fapt pe trompetistul Jeroen Berwaerts, care este trompeta solo în Orchestra Radiodifuziunii Nord-Germane. Este un context în care piesa mea cumva "comenteaza" firul rosu al întregului concert, si anume muzica lui Haydn; pe lânga piesa mea sunt cântate trei piese ale lui Joseph Haydn, care este astfel omagiat la Hamburg la 200 de ani de la disparitie; iar piesa mea se bazeaza pe câteva elemente extrase din celebrul imn al Germaniei - care înainte fusese imnul Austriei. Asadar, e un fel de "comentariu peste timp" al unei istorii muzicale si al unui "monument" muzical.
Spuneti-ne mai multe despre piesa cântata de violonista Irina Muresanu si pianista Dana Ciocârlie la Boston.
Peste ocean am fost prezent "cu sufletul", pentru ca nu am putut sa ma duc pâna la Boston; acolo mi s-a comandat de catre Asociatia Muzicala "Harvard" din Boston o piesa de mari dimensiuni pentru vioara si pian, si am scris acel Bestiarium mitologic în care sase "animale mitologice", sase "spirite" - sa le spunem asa - sunt "fotografiate" din punct de vedere muzical si sunt aduse în fata publicului sub aspectul lor sonor. Irina Muresanu si Dana Ciocârlie au cântat în prima auditie acest ciclu si sper ca el sa fie cât de curând pus si pe un compact-disc, pentru a fi ascultat si de marele public. Pot sa anunt de pe acum si o premiera care va avea loc în festivalul bucurestean Saptamâna Muzicii Noi, la sfârsitul lui mai, în sala "George Enescu" a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Este vorba despre premiera operei Eva, pe un text Matei Visniec; eu însumi voi asigura partea de acompaniament - se va cânta cu reductie de pian, doi solisti si cor de barbati. Este a treia opera pe care o scriu si sper sa îmi fi reusit.