Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Interpreta vocală Alice Francis și violonista Alexandra Conunova - solistele săptămânii la Sala Radio
Publicat: luni, 16 Februarie
2026
, ora 0.00
În cadrul Stagiunii Muzicale Radio au loc două concerte în această săptămână.
„Love around the world” este titlul evenimentului propus joi, 19 februarie 2026, de Big Band-ul Radio condus de Simona Strungaru. Cu această ocazie, pe scena Sălii Radio revine ca invitată interpreta vocală Alice Francis din Germania.
Iar vineri, 20 febuarie 2026, solista Orchestrei Naționale Radio va fi violonista Alexandra Conunova, care va interpreta Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian. Programul, dirijat de Andrea Sanguineti, include, de asemenea, Simfonia a V-a în mi minor aparținând creației lui Piotr Ilici Ceaikovski.
Cele două concerte de la Sala Radio încep la obișnuita oră 19:00.