Agenda de concert Înapoi
INTERMERIDIAN ONLINE
Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor iniția, începând cu ziua de miercuri, 28 octombrie, proiectul cultural "INTERMERIDIAN ONLINE", consacrat creației artistice moderne și contemporane românești și deschiderii acesteia către toate categoriile de public. Realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, proiectul propune difuzarea online, în fiecare seară de miercuri, a unei o serii de șase episoade cuprinzând recitaluri camerale filmate în interiorul câte unui muzeu sau colecție de artă din România, concentrându-se pe colecții de artă și civilizație românească. Momentele muzicale vor alterna cu prezentări ghidate ale spațiilor culturale în care se desfășoară fiecare eveniment și vor fi publicate pe paginile de Facebook ale postului Radio România Muzical, pe cea a Institutului Cultural Român, precum și pe conturile celor doi artiști.
Repertoriul muzical prezentat va cuprinde creații semnate de câțiva dintre cei mai importanți compozitori români ai prezentului: Adrian lorgulescu, Ulpiu Vlad, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Roman Vlad, Remus Georgescu, Vlad-Răzvan Baciu.
"Dat fiind că, în ultimul timp, atât participarea la concerte publice de factură clasică, cât și posibilitatea de a vizita obiective culturale au fost plasate plasate sub serioase limitări, ideea noastră de îmbinare a meridianelor culturii, artelor și stiinței în serii de documentare culturale difuzate online se vrea a fi o alternativă accesibilă dar și extrem de atrăgătoare pentru aceste activități atât de necesare vieții și educației publice." a declarat pianistul Ștefan Doniga, inițiatorul acestui proiect cultural.
Programul transmisiilor online va fi următorul:
1. Miercuri, 28 octombrie 2020, ora 20:00 - Muzeul Vieții Transilvănene, Castelul Kálnoky, Micloșoara, jud. Covasna;
2. Miercuri, 4 noiembrie 2020, ora 20:00 - Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj;
3. Miercuri, 11 noiembrie 2020, ora 20:00 - Colecția de pictură și artă monumentală Petru Botezatu (Zalău, Arad, Deva);
4. Miercuri, 18 noiembrie 2020, ora 20:00 - Muzeul de Artă Modernă Constanța (cuprinde Muzeul Nicolae Grigorescu și Muzeul Ion Jalea);
5. Miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 20:00 - Colecția de artă plastică contemporană Nicolae Sofianu (Râmnicu Vâlcea);
6. Marți, 1 decembrie 2020, ora 20:00 - Muzeul Național George Enescu, București.