ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Se întâmplă la Radio România Înapoi

ÎNTÂLNIRE CU RADIO-PRICHINDEL

Publicat: vineri, 4 Iunie 2021 , ora 9.19

Editura Casa Radio - Radio România și Opera Comică pentru Copii din București, vă invită, în zilele de 5 și 6 iunie, la o serie de evenimente dedicate copiilor de toate vârstele.

Vom organiza, în Căsuța cu Povești și pe scenele în aer liber de la Opera Comică pentru Copii, ateliere de scriere creativă și jurnalism pentru juniori, derulate sub îndrumarea plină de dragoste a jurnalistului și editorului Ligia Necula (Editura Casa Radio - Radio România).

Prin intermediul acestor ateliere, Editura Casa Radio va face cunoscute atât cititorilor și spectatorilor fideli ai Operei Comice pentru Copii, cât și celor care li se vor alătura, oferta proprie, educațională și de divertisment: CD-urile și audiobook-urile cu benzi desenate din cele două colecții-vedetă: Noapte bună, copii! și Radio-Prichindel.

Mare să crești... cu povești! Sâmbătă, 5 iunie, de la orele 15-17 și 18-20, îi așteptăm pe copiii de 4-7 ani la un atelier de lectură, desen și jocuri bazate pe întâmplări din povești.

Dintotdeauna, noaptea copiilor este timpul plin de mister în care ochiul din afară înăuntru se deșteaptă, în cămăruța tainică a visurilor.

Editura Casa Radio va depăna, pentru cei prezenți, povestea fără sfârșit, în care creațiile marilor scriitori și actori s-au întâlnit cu imaginația vie a celor mici.

La microfon, Radio-Prichindel! Duminică, 6 iunie, de la orele 15-17 și 18-20, e rândul copiilor de 8-12 ani să se bucure de atenția noastră și să descopere un strop din meșteșugul jurnalismului.

Atelierul își propune să-i familiarizeze pe copii cu câteva dintre tehnicile de bază pentru pregătirea unei emisiuni de radio, de la redactarea unei știri, la rostirea la microfon sau chiar realizarea unui mini-interviu.

Abilitățile de comunicare dobândite, scrise și orale, îi vor ajuta pe copii să se exprime mai ușor, mai clar și mai convingător, în orice context de viață.

Suntem convinși că părinții și bunicii se vor bucura, la rândul lor, de aceste momente vesele, care le vor aminti poate de poveștile copilăriei lor. La concursurile pe care le vom organiza, vor putea să participe, umăr lângă umăr, pentru o zi de neuitat!

Premiile vor consta în CD-uri și audiobook-uri de la Editura Casa Radio.

Editura Casa Radio reprezintă binecunoscutul nume de marcă sub care Radio România valorifică cel mai important tezaur de bunuri media din spațiul românofon.

Beneficiind de experiența dobândită de una din cele mai mari întreprinderi culturale autohtone - Radio România -, polul editorial "Casa Radio propune publicului său peste 30 de colecții și serii de cărți, CD-uri și cărti cu CD incorporat, dedicate celor mai valoroase si apreciate creații radiofonice din domeniile publicisticii, literaturii, teatrului și muzicii.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură, aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă și cultură, atât prin spectacole de calitate, cât și prin diverse proiecte conexe.