Recomandări Înapoi

Instrumente muzicale tradiționale românești (I); mit și simbol - Muzici tradiționale, 15 martie 2015

Publicat: luni, 9 Martie 2015 , ora 15.54

În această ediție începem o poveste despre instrumentele muzicale tradiționale folosite în spațiul cultural românesc.

Vom avea posibilitatea să ne formăm o imagine generală asupra acestui univers sonor, chiar dacă ea va fi, inevitabil, fragmentară și incompletă. Ne vom gândi la rostul, rolul și locul pe care acestea îl ocupă în spiritualitatea românească, căci țăranul român le-a menit cu un rost anume, potrivit cu dreaptă măsură în arii semantice multiple, care au fost ulterior teoretizate de etnologi prin funcții și funcționalitate proprii. În acest context, instrumentele au fost integrate în lumea tradițională prin atribuții, scopuri și "roluri" diverse. De la funcția de semnalizare și comunicare la distanță, la cea magică, incantatorie, și de la funcțiile utilitare la cele de divertisment, sistematizarea instrumentelor muzicale tradiționale este supusă, în egală măsură, atât criteriilor strict muzicologice, acustice și de organologie populară, cât și unor interpretări și considerații care poposesc în spațiul mai amplu al antropologiei culturale.

Vom afla că fiecare instrument muzical este, până la un punct, o prelungire a posibilităților fizice ale omului, în actul de emitere sonoră. Vom avea posibilitatea să ascultăm cele mai simple dintre acestea, clasificate în organologia folclorică drept pseudoinstrumente, care au la bază elemente naturale, aflate la îndemână: fire de iarbă, frunze, paie, solzi de pește sau bucăți de lemn, care emit sunete cu înălțimi determinate sau nedeterminate, în funcție de modul în care sunt puse în vibrație. O doină cântată din frunză poate să genereze un răspuns al naturii și al întregii firi, ca un imperceptibil "efect al aripii de fluture", nevăzut în timpul și spațiul uman accesibile, însă apt să pună în mișcare întregul univers.

În același timp, vom înțelege că instrumentele muzicale tradiționale reprezintă o reală sublimare a materiei, prin expresii culturale și spirituale diverse, în context ritual: colindat, moarte sau comunicare cu divinitatea. Moartea și sfârșitul vieții pământești sunt vestite în cele patru zări prin glasul trâmbiței, deschizând sufletului calea către alte dimensiuni, către alte lumi, neștiute și nevăzute. În toate aceste ipostaze, simbolistica sunetului este interpretată ca o legătură intimă între posibilitățile fizice umane de emitere sonoră și instrumentul muzical considerat ca substitut, prelungire și amplificare a acestor capacități. Vom conștientiza că, dincolo de sunet, se inițiază legătura omului cu transcendentul și vom pătrunde tainele prin care instrumentele muzicale tradiționale au capacitatea de a înlesni această legătură dintre lumea văzută și cea nevăzută, dintre omenesc și ceresc.

Vă invit, așadar, la o incursiune în universul instrumentelor și muzicilor tradiționale românești duminică ,15 martie 2015, de la ora 19.00.

dr. Constantin Secară,
etnomuzicolog