ACUM:
10.00
România valorilor muzicale (I).
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Înregistrări din Festivalul Wagner de la Bayreuth la Opera în interpretări de referință

Publicat: luni, 18 Octombrie 2021 , ora 11.37

An de an Radio România Muzical vă propune, în transmisiune directă, spectacolele din Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth. Anul acesta v-am oferit în direct deschiderea prestigiosului eveniment dedicat creației lui Wagner; iar în luna octombrie puteți asculta înregistrarea altor trei spectacole ce au avut loc pe colina verde din orașul german, în cadrul emisiunii Opera în interpretări de referință:


17 octombrie - Maeștrii cântăreți din Nürnberg cu Michael Volle, Georg Zeppenfeld, Tansel Akzeybek, Armin Kolarczyk, Bo Skovhus, Klaus Florian Vogt, Daniel Behle, Camilla Nylund, Christa Mayer, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan

24 octombrie - Tannhäuser cu Stephen Gould, Markus Eiche, Günther Groissböck, Magnus Vigilius, Lise Davidsen, Ekaterina Gubanova, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Axel Kober

31 octombrie - Walkiria cu Tomasz Konieczny, Klaus Florian Vogt, Dmitri Belosselskiy, Lise Davidsen, Irene Theorin, Christa Mayer, Kelly God, Brit-Tone Müllertz, Stephanie Houtzeel, Daniela Köhler, Nana Dzidziguri, Marie Henriette Reinhold, Simone Schröder, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Pietari Inkinen


Spectacolele - disponibile, ca de obicei, prin intermediul Uniunii Europene de Radio (European Broadcastign Union), ai cărei membri suntem - sunt atât producții mai vechi, din anii trecuți (Meistersinger și Tannhäuser au fost puse deja în scenă în această montare anii trecuți), cât și noi - este cazul Walkiriei, parte a Inelului Nibelungului.

O nouă punere în scenă pentru tetralogia wagneriană era deja plănuită pentru 2020, dar a trebuit să fie amânată, din cauza pandemiei, până la ediția din 2022. De aceea organizatorii festivalului au ales ca în vara lui 2021 să aducă pe scenă o versiune semi-montată; astfel, cântăreții au cântat la rampă, în vreme ce artistul de acțiune Hermann Nitsch a condus, pe scenă, mișcări parțial improvizate. Aceste acțiuni au avut și efecte acustice și au reprezentat, conform declarațiilor oficiale, o provocare pentru dirijor, tânărul finlandez Pietari Inkinen. El este cel căruia i se va încredința, anul viitor, întregul ciclu al Inelului, de altfel.


Vă aștept, deci, preț de trei duminici, la întâlniri cu muzica lui Richard Wagner.



Irina Cristina Vasilescu