Actualitatea internațională Înapoi

Începe semifinala Concursului Internațional de Pian de la Leeds

Publicat: duminică, 6 Septembrie 2015 , ora 0.00
Cea de-a 18-a ediție a Concursului Internațional de la Leeds - Marea Britanie continuă astăzi cu semifinala. Este una dintre cele mai importante competiții rezervate pianiștilor, printre câștigători numărându-se mari nume precum: Murray Perahia, Dimitri Alexeev și Radu Lupu, cel care s-a impus în 1969. Niciunul dintre cei trei pianiști de origine română nu a ajuns în semifinală. Juriul Concursului Internațional de Pian de la Leeds are în componență 12 membri, printre care Dame Fanny Waterman și Adam Gatehouse din Marea Britanie, Nikolai Demidenko și Boris Petrushansky - Rusia, Jerome Lowenthal și Robert McDonald - Statele Unite ale Americii și Anne Queffélec - Franța. Ei îi vor desemna pe cei șase finaliști care vor evolua în 13 septembrie 2015 la Sala de Concerte din Leeds, alături de Orchestra Hallé condusă de Sir Mark Elder. Câștigătorului primului loc îi va reveni și un premiu în valoare de 20.000 lire sterline.