Evenimentele săptămânii
Înapoi
În universul muzicii cu Maia Morgenstern
Mi-am dorit demult să înregistrez un interviu pentru emisiunea În universul muzicii cu celebra actriță Maia Morgenstern. Și, în fine, am reușit să fixăm o dată în 14 octombrie 2025, când am asistat împreună la ceremonia de înmânare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului București dirijorului Cristian Măcelaru, la Ateneul Român.
Dialogul a fost înregistrat pe 7 noiembrie, la prima oră a dimineții, și rămân recunoscătoare Maiei Morgenstern că și-a făcut timp între numeroasele ei activități, inclusiv cea de bunică implicată, pentru această întâlnire.
Am citit cartea autobiografică "Nu sunt eu" apărută la Editura Literă sub semnătura Maiei Morgenstern și m-am bucurat să regăsesc acolo mai multe amintiri legate de muzică, din care cea mai puternică mi s-a părut una din copilărie, când familia a trebuit să aleagă între un frigider și un pick-up, a fost ales pick-up-ul și micuța Maia Morgenstern asculta cu volumul maxim Simfonia nr. 41 de Mozart, până când o vecină s-a declarat exasperată.
Maia Morgenstern iubește muzica scrisă de Bach, Mozart, Ceaikovski, Prokofiev; și-a dorit să devină balerină, așa că și muzica de balet îi este foarte familiară, ca și muzica de operă, de altfel. Ascultă muzică clasică dintr-o nevoie interioară, aceea a oricărui intelectual care are o viață lăuntrică bogată.
Am vorbit și despre producțiile în care a apărut ca recitator în fața unei orchestre, despre cum cântă muzică kletzmer; despre faptul că muzica clasică este prețuită în mod deosebit de comunitatea din care provine, cea ebraică. Am vorbit despre paralele în interpretare: în muzică și în teatru. Și despre muzica ce crede că o reprezintă - și răspunsul vă las să-l descoperiți singuri, în finalul emisiunii din 29 noiembrie.
Am descoperit o femeie care impresionează prin modestie și trăire, dincolo de actrița celebră pe care o știm cu toții.
În 22 și 29 noiembrie, de la ora 16, În universul muzicii cu Maia Morgenstern, la Radio România Muzical.