Recomandări Înapoi

În universul muzicii cu ES Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România

Publicat: vineri, 27 Mai 2016 , ora 14.12

Sâmbătă, 29 mai, aveți ocazia să ascultați de la ora 16.00 a doua parte a emisiunii "În universul muzicii cu ES Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România".

În debut, o confesiune:

"Un lucru e clar: de muzica contemporană îmi este foarte greu să mă bucur. Este vorba mai multe de intelect acolo, iar eu cred că muzica trebuie să fie intelect și suflet; sufletul s-a pierdut în această muzică. Când ascult o simfonie de secol XVIII pot urmări: aici e tema, acum avem o modulație, aici e o punte - și acesta este un exercițiu intelectual, însă, în același timp, muzica transmite și niște sentimente care te mișcă.

Pe de altă parte, avem o serie de compozitori contemporani care încearcă să readucă consonanța. Am ascultat de curând lucrările compozitorului canadiano-american Ola Gjeilo care scrie muzică corală, un gen destul de vitregit în ultimul timp, mai ales aici, în România. Muzica lui Ola Gjeilo este foarte frumoasă și este scrisă pe un text de esență religioasă.

Anglicanii cântă și astăzi muzică religioasă consonantă, modernă, dar o muzică pe care o poți cânta și care te ajută în rugăciune. De la începutul istoriei, religia și muzica au mers împreună. Am avut mai întâi monodia cânturilor gregoriene, apoi a apărut polifonia vocală a capella - reprezentativi sunt Palestrina, Tomas Luis da Vittoria. În perioada barocă a apărut și orchestra, pusă în valoare de tradiția misselor din spațiul austro-ungar: Haydn, Mozart, Schubert. Biserica catolică a făcut o reformă, în vremea Papei Pius al X-a, la începutul secolului XX, care a spus: destul cu aceste concerte din biserică. Trebuie să propunem o muzică mai profund religioasă, care să ne ducă mai mult către origini. Acest tip de muzică a fost folosit până la cel de al doilea Conciliu Vatican. După aceasta a venit o criză, depinzând de fiecare țară în parte. Au fost țări care și-au păstrat tradiția muzicii religioase corale și altele în care aceasta s-a pierdut, a apărut însă chitara și cântece moderne. Astăzi aș spune că nu avem o panoramă prea bună a muzicii religioase, și îmi pare rău pentru asta; cred că este unul dintre cele mai rele momente din istoria muzicii religioase din Spania de pildă, pentru că nu există calitate și nici preocupare pentru muzica din biserică. Toată lumea cântă acompaniată de două chitare și asta-i tot.

Ce ați recomanda pentru îmbunătățirea situației?

Cred că acest lucru necesită timp și decizia de a face ceva. Am fost de curând la Timișoara pentru aniversarea de 280 ani a Catedralei Sf. Gheorghe și acolo s-a cântat Missa încoronării de Mozart. Deci, acolo există grijă pentru calitatea muzicii interpretate în biserică, un exemplu în acest sens. Sigur, acest lucru nu se poate face în fiecare duminică, dar se poate face în ocazii speciale. Și este și un mod de face rugăciune. Mi-aduc aminte de o discuție și de opinia că în biserică oamenii trebuie să cânte. Sigur, este ideal să se cânte, dar și dacă doar se ascultă un cor cântând, credincioșii se reunesc cu corul. Deci, nu este absolut necesar ca fizic, fiecare în parte să cânte. Dacă poți să cânți, perfect, dacă nu, este suficient și să asculți. Mi-aduc aminte că în Slovenia, unde am fost, există o importantă tradiție a cântului: acolo toată lumea cântă, și încă pe voci. Toată lumea cântă într-un cor în afara bisericii, așa că la biserică puteau să formeze un cor pe 4 voci; acest lucru este imposibil de făcut în Spania pentru că nu există educația muzicală necesară, iar auzul nu este educat pentru aceasta. Dar într-o țară în care fiecare cântă în unul, două sau chiar trei coruri, pot să facă acest lucru.

Cât de importantă este în general educația muzicală?

Este importantă, pentru că muzica asemenea sportului, înseamnă disciplină. Orice te poate ajuta să te autocontrolezi este foarte bun pentru educație. Sigur, în ceea ce privește muzica, sunt oameni care nu au capacitatea de a învăța muzica, pentru că sunt afoni. Însă sunt, de fapt, foarte puțini în această situație și cred că oricine poate învăța să cânte la un mic flaut, de exemplu. Cred că educația muzicală marchează nivelul cultural al unei țări, deci educația muzicală este importantă. În lumea germană, ei acordă o reală importanță acestui aspect, în țările latine se acordă mai puțină importanță și asta depinde de fiecare țară în parte. În Italia și în Spania, solistul este cel care face muzica. În Germania, corul și orchestra, munca în colectiv. Noi latinii, suntem mai individualiști.

În școală este mai bine să-i învățăm pe copii cum să asculte muzica sau să o cânte?

Aș spune ambele, pentru că amândouă sunt importante. În vechiul stil de educație orice e făcut cu plăcere, este un lucru bine făcut. Dacă studiezi cu plăcere, este un lucru bun; dacă copilului i se propun lucruri prea grele, el va renunța. Deci, cred că ambele aspecte sunt importante.

Într-un fel, educația muzicală și cea religioasă din școli se aseamănă, sunt amândouă importante, dar sunt privite cu superficialitate astăzi, cred, pentru că oamenii de astăzi nu le mai acordă prea multă importanță. Așa este?

Din păcate, pentru că sunt două lucruri foarte importante în viață și te ajută să înduri viața. Sigur, când mergi la școală ți se spune că importante sunt matematica, limbile, geografia, dar ceea ce te face să fii o persoană sunt religia, muzica. Însă trebuie să recunosc că și eu însumi am învățat mai multe despre aceste aspecte nu la școală, ci acasă, în familie. Nu trebuie să punem toată responsabilitate în spatele școlii, iar părinții să nu facă nimic acasă. Trebuie să învățăm copiii să se roage și să-i ducem la concert ca să-i învățăm să asculte. De asemenea, să nu uităm: copiii nu se supun, ei copiază ceea ce văd. Dacă ei văd că părinții lor merg la concert, le va plăcea și lor să meargă la concert. Dacă părinții nu merg niciodată la un concert,  cu siguranță este mai dificil. Deci, de aceea spun: școala are responsabilitatea ei, dar și părinții au responsabilitățile lor.

Deci, avem nevoie de o școală pentru părinți?

Ei, chiar și școlile pot organiza activități muzicale. Am văzut școli private pe stilul englez, au propriile orchestre și dau importanță acestui aspect.

Există vreo șansă pentru un copil care nu a avut părinți care să iubească muzica, nu a ascultat un radio de muzică clasică, să ajungă să o iubească când devine adult?

Chiar nu știu. V-am spus despre experiența mea. Sunt oameni care au anumite tendințe. Vedeți, vorbim despre Mozart. Și tatăl lui a fost violonist, așa că micul Mozart a respirat muzică acasă. Cred că este important să existe ambianța în care un talent să crească. Pe când aveam 12 ani, aveam un prieten care a venit foarte nefericit la mine: "Bunicul mi-a distrus radioul." "De ce?", l-am întrebat eu. "Pentru că m-a auzit că ascultam muzică pop", mi-a răspuns el. Bunicul nu i-a dat voie nepotului să asculte muzică pop - nu cred că acesta este modul prin care putem face educație muzicală clasică. E adevărat și că apoi, prietenul m-a însoțit la câteva concerte de muzică clasică.

Deci, există speranțe, cred. Sunt unii oameni care spun că dacă nu știu nimic despre muzica clasică, nu o pot asculta, pentru că nu înțeleg nimic. Cred că nu este necesar să mergem la concert în costum, dacă nu avem unul; ascultăm muzica pentru că ne place pur și simplu, nu avem prea multe de înțeles, dacă inima noastră nu se bucură de acea muzică.

Dar e adevărat și că înțelegerea vine mai târziu. Începi să asculți ceva ce-ți place, apoi cauți informații despre ea. Îi întreb câteodată pe oameni: "Din ce epocă este muzica pe care o asculți? Din ce țară crezi că este?". Acest lucru arată câtă cultură ai. Și îți dai seama imediat dacă are un background cultural sau nu. Pentru că dacă aude muzica unui mare compozitor romantic și spune că este Bach, atunci, nu, situația e clară.

O bună metodă de a-ți face o cultură muzicală clasică este aceea de a asculta radio, cred că este cea mai bună metodă. Radioul a fost pentru mine profesor.

Se întâmplă să ascultați și Radio România Muzical?

Da, dar aici, din nefericire, am foarte, foarte puțin timp liber. Ascult când sunt în mașină, este unicul radio pe care-l ascult în mașină.

Dacă nu ați fi studiat niciodată muzica clasică, ce credeți că ați fi pierdut?

Timpul pe care l-am dedicat muzicii a fost cel mai bine folosit. Obișnuim să facem lucruri care ne consumă mult timp și care, în cele din urmă, nu ne aduc nimic. Dar puținul timp pe care l-am acordat studiului pianului, armoniei, m-a recompensat ulterior într-un mod într-adevăr major. Deci cred că merită cu adevărat să-ți dedici timpul muzicii. Din păcate a trebuie să fac o alegere, și am făcut-o, între teologie și muzică, când aveam 17 ani. Nu puteam să le fac pe ambele, în același timp. Am decis să devin preot și sunt fericit cu alegerea mea, însă muzica m-a însoțit tot timpul. În mod cert, muzica este a doua mea iubire.

Cât de des ascultați muzică în prezent?

În fiecare zi. Când sunt la birou și lucrez, scriu, am întotdeauna cu mine muzică clasică. Pentru că ea îmi dă energie să muncesc. Câteodată se întâmplă să fiu obosit și să am de rezolvat treburi birocratice, dar totuși ascult. V-am spus, îmi place mai ales perioada clasică, muzica secolului al XVIII-lea, care aduce energie și care, în plus, acoperă tot zgomotul de fond care ne înconjoară. Muzica mă ajută să mă concentrez și îmi dă energie, de aceea lucrez cu muzică.

Spuneți-ne o piesă potrivită pentru a aduce energie.

Oricare dintre simfoniile lui Haydn.. da, muzica clasică. Uitați, am cumpărat de curând chiar de la Sala Radio, când am fost la un concert zilele trecute, un CD cu 5 concerte pentru lyra organizzata de Haydn. Este muzica perfectă. Am lucrat zilele acestea ascultând acest CD și a fost perfect.

Ascultăm muzică și când suntem triști. În adolescență, eu însămi ascultam Requiemul de Mozart, încercând să-mi adâncesc o stare de tristețe: rezultatul a fost că, dimpotrivă, la final mă simțeam mult mai bine decât la începutul audiției. Credeam că un Requiem este o muzică mortuară, însă se pare că nu este tocmai așa.

Requiemul este o rugăciune pentru cei plecați dintre noi, dar și pentru a aduce alinare celor care rămân în urma celui plecat. Pentru catolici, dar și pentru ortodocși - suntem toți creștini, am fost botezați în numele Sf. Treimi și credem în viața veșnică - rugăciunea pentru un mort care a fost membru al Bisericii lui Hristos, este un act de credință în viața veșnică, speranța aduce întotdeauna și o viziune optimistă. Sigur, suntem triști că am pierdut pe cineva pe care-l iubeam, dar avem și speranța că ne vom întâlni cu această persoană în viața veșnică. Toți ne rugăm împreună și prezentăm sufletul celui dispărut în fața lui Dumnezeu. Aceasta nu poate fi o muzică tristă. În cazul Requiemului de Mozart, avem situația unei lucrări compuse în ultimele săptămâni de viață ale autorului, de fapt, Mozart nici nu a reușit să mai termine acest requiem; Sussmayer, elevul său, a terminat lucrarea. Ca orice lucrare religioasă, și aici întâlnim încrederea deplină în Dumnezeu.

Unii cred despre muzica religioasă că este plicticoasă, o muzică grea. Depinde de autor, însă de obicei, este o muzică plină de bucurie și speranță.

Dar Requiemul de Verdi?

Acest verdian este în stilul verdian, adică mai apropiat de operă, mai spectaculos, mai greu. Requiemul de Faure reprezintă o cu totul altă sensibilitate, cea a Franței. Alt Requiem mai puțin cunoscut este cel al lui Gossec sau Requiemul semnat de Michael Haydn, o muzică splendidă. Am dirijat și eu un Requiem care foarte popular în biserica catolică în anii 50-60, Requiemul de Lorenzo Perosi, compus pentru cor bărbătesc și orgă.


Cristina Comandașu