Agenda de concert Înapoi

In Memoriam Dumitru Capoianu 85

Publicat: marți, 21 Octombrie 2014 , ora 11.46

Miercuri, 22 octombrie 2014, de la ora 19, Ateneul Român găzduiește un concert dedicat creației și memoriei compozitorului Dumitru Capoianu.


Recital cameral

Miercuri, 22 Octombrie 2014, ora 19:00, Sala Mare

In memoriam Dumitru Capoianu 85
BIANCA MANOLEANU - soprană
FLORIN DIACONESCU - tenor
ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU - flaut
CORNELIA PETROIU - violă
ANCA VARTOLOMEI - violoncel
EUGEN BOGDAN POPA - violoncel
REMUS MANOLEANU - pian
MIHAI COJOCARU - chitară
ANAMARIA BIACIU-POPA - pian
REMUS MANOLEANU - pian
ROMAN MANOLEANU - pian
Comentariu: PETRE CODREANU

Program: Patru lieduri, Katzenlieder pentru pian, Sonata pentru violoncel solo, Trixy, Toccata pentru chitară, Sonata pentru flaut și chitară, Trio Arcuri pentru violă, violoncel și pian


Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului Român.
Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări accesați site-ul www.fge.org.ro


Compozitor popular și polivalent, spirit mucalit și mereu activ, vremelnic ocupant de funcții administrative și electronist amator, Dumitru Capoianu reprezintă o personalitate a muzicii românești pe cât de atrăgătoare, pe atât de dificil de încadrat. S-a născut la București, la 19 octombrie 1929; a studiat la Conservatorul regal, la clasa de compoziție a lui Mihail Andricu, urmând apoi o carieră multiformă: violonist în Orchestra Teatrului Național (în prima tinerețe), maestru de sunet și regizor muzical la Radiodifuziune (în două cicluri, la distanță de peste 50 de ani!), director al Filarmonicii "George Enescu" (1969-1973), dar, înainte de toate, virtuoz al potrivirii sunetelor. Calificată de cercetarea muzicologică drept "modernă moderată" (Valentina Sandu-Dediu) și așezată în spectrul echilibrat al creației colegilor săi de generație Wilhelm Georg Berger, Pascal Bentoiu și Theodor Grigoriu, muzica lui Capoianu manifestă la tot pasul caracterul estetic neliniștit al autorului. Întâlnim muzică simfonică neoclasică, alteori dodecafonică sau condimentată cu armonii și ritmuri de jazz (poemele simfonice Chemări 77 și Pasărea Phoenix, Variațiunile cinematografice, Concertele pentru vioară, violoncel și chitară), muzică vocal-simfonică și camerală care trădează ironia și înclinația ludică naturale din spatele condeiului (cantata Ca să faci portretul unei păsări, trioul Cinci moduri de întrebuințare a unui arcuș, Valses ignobles et pas sentimentales pentru mezzosoprană și orchestră de coarde) sau frământările existențiale (Oratoriul Flăcări de sânge, lucrările corale Rugăciune și E veșnică pe lume doar schimbarea). Ceea ce i-a izbutit întotdeauna lui Dumitru Capoianu a fost să rămână el însuși, fiind de fiecare dată altfel - același în amprenta personală inconfundabilă a stilului (se poate spune fără teama de a greși că muzica sa este printre cele mai ușor recognoscibile din creația românească) și mereu diferit în varietatea formelor și a genurilor asupra cărora s-a aplecat mereu proaspăt, iscoditor, neașteptat.

Maestrul comemorat în această săptămână, la împlinirea a 85 de ani de la nașterea sa, și-a potolit plăcerile muzicale caleidoscopice și în stăpânirea strălucită a meșteșugului orchestrației, dobândit în anii studenției sub îndrumarea lui Theodor Rogalski. Pe lângă sutele de aranjamente din muzica ușoară și clasică (Stille Nacht, Ave Maria de Schubert, Aria din Suita în re major de J. S. Bach, Fantezia de D. Popper), talentul ieșit din comun în arta combinărilor timbrale se vădește și în creația proprie, îndeosebi în muzica de film (peste 80 de pelicule îi poartă semnătura). Memorabilă rămâne coloana sonoră la seria Omulețului lui Ion Popescu Gopo, începută triumfal, prin câștigarea Palme D'or la Cannes, în 1957, și care, pornind de la doar trei sunete (do-si-si bemol), ilustrează formidabil complexitatea trăirilor personajului schițat atât de simplu de marele realizator de film.

Traseul creației lui Dumitru Capoianu a fost însoțit constant de distincții care au confirmat și consolidat valoarea și importanța poziției sale în peisajul muzical românesc: de două ori Premiul Meritul Cultural, Premiul Academiei Române, și de nu mai puțin de șapte ori Premiul Uniunii Compozitorilor, ultima oară pentru întreaga carieră, în anul 2000.