De-a lungul timpului, multe interprete legendare au dat viață rolului Cio-Cio-San, printre ele numărându-se Maria Callas, Renata Tebaldi, Anna Moffo, Renata Scotto, și, mai recent, Angela Gheorghiu (pe un album de studio) şi Ermonela Jaho.

Noi avem ocazia să ascultăm, sâmbăta aceasta, 14 martie 2026, într-o nouă transmisiune directă de pe scena Operei Metropolitan din New York, vocea sopranei Aleksandra Kurzak în această deosebit de emoţionantă şi dificilă partitură.

Ideea de a scrie o operă "japoneză" i-a venit lui Puccini pe când se afla la Londra, în vara lui 1900, cu ocazia punerii în scenă a operei sale Tosca la Covent Garden. În acele zile a asistat la piesa de teatru a unui anume David Belasco - Madama Butterfly. Belasco se inspirase dintr-o nuvelă apărută cu trei ani, scrisă de un anume John Luther Long, un jurist american. De fapt ideea esenţială a gheişei abandonate figura deja într-un roman de Pierre Lori, apărut în 1882, Madame Chrysanthème, folosit de André Messager ca bază a unei comedii lirice puse în scenă fără succes la Opera Comică din Paris în 1893. Pe Puccini l-a entuziasmat imediat destinul tragic al eroinei, Cio-Cio-San (care în japoneză înseamnă fluture), atât de aproape de cel al lui Mimi din Boema. Negocierile cu Belasco au durat multă vreme, acordul fiind dat abia în aprilie 1901; apoi compozitorul a apelat din nou la colaboratorii săi Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa, cu care lucrase la Tosca.

În toamna lui 1902 Puccini a făcut incursiuni în muzica extremului orient prin intermediul soţiei ambasadorului Japoniei; aceasta i-a oferit compozitorului o culegere de melodii folclorice ale ţării sale, precum şi sfaturi în privinţa alegerii numelor personajelor. Fast-forward către noiembrie 1902, când Puccini decide să suprime actul doi, a cărui acţiune se petrecea la consulatul Statelor Unite ale Americii. Această modificare înseamnă că opera are acum două acte cu o durată neobişnuită. Deşi atât libretiştii, cât şi Ricordi, editorul lui Puccini sunt nemulţumiţi de schimbare, compozitorul reuşeşte să-şi impună părerea. Însă în 25 februarie 1903 el este victima unui grav accident de maşină, din care îşi revine cu greu pe parcursul mai multor luni. Cu ocazia controalelor, medicii îi descoperă şi diabetul - Puccini are, la acel moment, 45 de ani şi nu îşi va mai reveni niciodată pe deplin. În vara lui 1903, în sfârşit capabil să se reaşeze la pian, continuă să compună. Îi scrie şefului de orchestră Lugi Mancinelli: "Butterfly înseamnă foarte mult pentru mine...Există un mare rol principal feminin aici, puţin de cântat pentru tenor şi bariton...Vor fi două acte. Primul are rol de expoziţie, este colorat, plin de acţiune şi momente amuzante, al doilea este profund emoţionant, tandru şi blând."

Totuşi scrierea operei înaintează greu, din cauza convalescenţei compozitorului dar şi a vieţii sentimentale agitate a acestuia. Primul act este finisat în 15 septembrie 1903, întreaga operă fiind gata la finalul aceluiaşi an, în 27 decembrie. Premiera Madamei Butterfly este programată la Milano, în 17 februarie 1904. Directorul de atunci al Teatrului La Scala angajează pentru ocazie câteva dintre cele mai bune voci ale momentului şi un celebru dirijor: pe Cleofonte Campanini. Din păcate premiera este un eşec, ceea ce îl face pe Puccini să anuleze al doilea spectacol şi să opereze modificări în partitură, împreună cu libretiştii săi. Cele mai importante dintre ele sunt revenirea la structura de trei acte şi adăugarea în partitura lui Pinkerton a unei frumoase romanţe - "Addio, fiorito asil…". Astfel remaniată, opera este un triumf la Teatrul din Brescia, în 28 mai 1904, sub bagheta lui Arturo Toscanini.

Acțiunea operei are loc în Nagasaki, în Japonia începutului de secol XX. Cio-Cio-San (alintată şi Butterfly), o tânără fată japoneză, se căsătorește cu locotenentul american B.F. Pinkerton. Pinkerton consideră căsătoria temporară, dar pentru Cio-Cio-San uniunea este sfântă. La scurt timp după nuntă, Pinkerton o abandonează pe Butterfly și se întoarce în America. Ani mai târziu, Pinkerton revine în Japonia cu noua lui soție, americană, la aflarea veştii că Butterfly a născut copilul lor. Descoperind că Pinkerton are o nouă soție și că nu va locui în Japonia cu ea, Butterfly, lipsită de orice speranţă, acceptă să renunțe la fiul ei și își pune capăt zilelor.

La New York, soprana Aleksandra Kurzak îi are parteneri de scenă pe: mezzo-soprana Jennifer Johnson Cano în Suzuki, tenorul Adam Smith în Pinkerton, baritonul Quinn Kelsey în Sharpless, tenorul Tony Stevenson în Goro, baritonul Jeongcheol Cha în Prinţul Yamadori, basul Peixin Chen în Bonzo, mezzo-soprana Hannah Jones în Kate Pinkerton. Producţia, în regia lui Anthony Minghella, este realizată cu participarea ansamblurilor instituţiei: Corul (pregătit de Tilman Michael) şi Orchestra Operei Metropolitan din New York. La pupitrul dirijoral se va afla Carlo Rizzi.

Invitata mea în studio este soprana Madeleine Pascu, solistă a Operei Naţionale Bucureşti; o artistă care are în repertoriul ei şi rolul titular din creaţia lui Giacomo Puccini şi care are, aşadar, multe de împărtăşit pe acest subiect.

Vă aşteptăm sâmbătă, 14 martie, de la ora 19:00, la Radio România Muzical.