Sâmbătă aceasta, în 2 mai 2026, de la ora 20:00, vă invit la o nouă ediție specială a emisiunii Opera prima. Ascultăm, în direct de pe scena Operei Metropolitan din New York, opera Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski. Evident cu o distribuție minunată, demnă de renumele acestei instituții!

Invitata mea, în studioul Radio România Muzical, este soprana Marta Sandu, solistă a Operei Naționale București; o artistă care a debutat recent în rolul Tatianei din opera lui Ceaikovski.

Pe cine ascultăm?

Soprana Asmik Grigorian interpretează pentru prima dată la Met rolul Tatianei, după ce debutul ei în acest teatru liric a avut loc în 2024 cu Madama Butterfly, în cadrul unei reprezentații care a stârnit un interes foarte amplu în lumea lirică. Grigorian este azi unul dintre cele mai urmărite nume din peisajul muzical internațional, iar eu îmi amintesc cu mare bucurie și plăcere momentul în care am ascultat-o la București; a cântat atunci în concert și celebra scenă a scrisorii din opera lui Ceaikovski, iar interpretarea mi s-a părut extraordinară! Tatiana ei nu este o eroină încadrată în tiparele convențiilor romantice, ci o tânără femeie cu o viață interioară densă și în continuă negociere cu sine însăși. Baritonul Iurii Samoilov, care preia rolul titular după retragerea lui Igor Golovatenko, a mai cântat partitura în trecut, oferind un Oneghin mai degrabă reținut și calculat. La Met aceasta este a doua sa apariție în stagiunea curentă, după ce în urmă cu câteva luni a fost Schaunard în Boema lui Puccini. În Lenski îl vom asculta pe tenorul Stanislas de Barbeyrac, aici în rolul cu cea mai dramatică și mai concentrată traiectorie din operă - poetul ucis (oglindirea ficțiunii în realitate este evidentă aici, dacă ne gândim că Pușkin, autorul romanului în versuri ce a inspirat opera lui Ceaikovski, avea să moară el însuși în timpul unui duel). Mezzo-soprana Maria Barakova este în această versiune interpretativă Olga, sora Tatianei și iubita lui Lenski, iar în rolul prințului Gremin, simbolizând iubirea matură și asumată, evoluează bas-baritonul Alexander Tsymbalyuk; mezzo-soprana Larissa Diadkova (o prezență extrem de respectată a scenei ruse) revine în rolul doicii Filippievna.

Cum arată montarea?

Producția semnată de regizoarea britanică Deborah Warner - laureată a premiului Tony și una dintre vocile cele mai distincte ale teatrului contemporan - a intrat în repertoriul Metului în 2013 și continuă să fie readusă la viațță cu regularitate, semn că propunerea ei rezistă trecerii timpului. Warner construiește un spațiu scenic în care naturalismul căminului rusesc de provincie din primul act - cu interioarele lui calde, aproape tactile, concepute de scenograful Tom Pye - cedează treptat locul unor geometrii mai reci, mai stilizate, pe măsură ce povestea avansează înspre saloanele petersburgeze și imposibilitatea recuperării trecutului. Costumele semnate de Chloe Obolensky și designul de lumini realizat de Jean Kalman contribuie la această tranziție subtilă între cele două lumi: cea a tinereții pierdute și cea a maturității neîmplinite. Coregrafia aparține lui Kim Brandstrup.

Dirijorul acestor reprezentații este Timur Zangiev, care debutează la Met cu această producție. Tânărul șef de orchestră rus este format la Conservatorul din Moscova și s-a făcut remarcat în ultimii ani și pe scenele europene. A fost bine primit și la Met, cei care au asistat la primele spectacole din această serie cu Oneghin scriind despre o anume sobrietate a abordării lui Zangiev, pe care o găsesc mai aproape de dorințele compozitorului.

Geneza operei și legătura cu textul lui Pușkin

Evgheni Oneghin a luat naștere dintr-un impuls personal, nu dintr-un calcul de carieră. În 1877, Ceaikovski a primit de la cântăreața Elizaveta Lavrovskaia sugestia de a transforma romanul în versuri al lui Pușkin într-o operă. Ideea i s-a părut inițial absurdă, dar în aceeași noapte a recitit romanul și a scris primul schelet al libretului, la realizarea cărui va colabora cu Konstantin Șilovski. Ceaikovski numea lucrarea, cu o dezarmantă modestie, "scene lirice" - nu operă, nu dramă muzicală, ci ceva mai intim, mai puțin pretenţios decât un spectacol conventional de opera. Raportul cu sursa literară este unul de fidelitate selectivă: Ceaikovski alegând să extragă nucleul emoțional pur: iubirea Tatianei, moartea lui Lenski, recunoașterea prea târzie a lui Oneghin, lăsând în plan secund tabloul social al epocii.

Vă așteptăm!