Bine v-am regăsit! Suntem la capitolul tempo şi vorbim despre cei mai utilizaţi termeni de mişcare în istoria muzicii.

După sensul pe care îl exprimă, termenii de mişcare pot avea caracter constant - aceştia poartă numele de termeni de mişcare propriu-zişi, fiind notaţi la începutul piesei muzicale şi valabili până la apariţia unui nou termen de mişcare. Mai există şi termenii agogici, cei care nu au caracter constant şi modifică mişcarea de bază a piesei muzicale pe parcurs, rărid-o sau accelerând-o.

Să detaliem şi să exemplificăm termenii propriu-zişi de mişcare. În gradul de viteză al execuţiei pieselor muzicale distingem trei mişcări principale - rare, mijlocii şi repezi.

Mişcările rare sunt redate prin termenii: largo, lento, adagio şi larghetto.

Începem cu termenul de mişcare largo, în traducere în limba română larg, foarte rar.

Iată, din epoca barocului muzical, un fragment din partea a II-a a Concertului pentru două viori în re minor, pentru care Johann Sebastian Bach utilizează la începutul mişsorii indicaţia largo.

Din creaţia clasică, vă ofer introducerea, marcată cu indicaţia largo, din Divertismentul KV 205 în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart.

Iar din perioada romantismului muzical, unul dintre Preludiile op.28 de Frederich Chopin - nr.4 în mi minor, ce poartă indicaţia largo.

Şi cunoscuta parte a II-a din Simfonia a 9-a "din lumea nouă" de Antonin Dvorak poartă indicaţia de mişcare largo.

Atât pentru astăzi, pe data viitoare, când ascultaţi exemple muzicale ce poartă indicaţia de mişcare lento. Pe curând!