Interviuri Înapoi
George Enescu - documente inedite
În ziua în care se împlinesc 132 ani de la nașterea lui George Enescu, Maria Monica Bojin a realizat un interesant interviu cu Mircea Coloșenco, cercetător.
"Cercetând arhivele naționale istorice ale României de la sediul central din București, am descoperit la Fondul Casa școalelor din cadrul Ministerului Instrucțiunii și Cultelor două dosare referitoare la George Enescu, inițiativa lui din 1913… e foarte interesantă donația aceea; el se afla la Paris și a dat 27.000 lei donație pentru a face Fondul național "George Enescu" pentru compoziții muzicale. Este interesant că, la vremea aceea, 1.000 lei era pensia unui general. El având 27.000 lei, însemna pensiile a 27 de generali. Ce s-a întâmplat?! - pentru că așa era legislația și așa e și acum - să fie trecută propunerea prin minister, prin jurnalul Consiliului de miniștri și apoi aprobat de șeful statului, la ora respectivă fiind regele Carol I. Așa se face că fondul acesta de 27.000 lei, pentru a fi realizat ca un semn de recunoaștere compozitorilor din România, a fost semnat la 19 martie 1913 de Titu Maiorescu - șeful guvernului, împreună cu Isescu - ministrul Instrucțiunilor și ceilalți: Cantacuzino, Marghiloman.
Apoi vine, prin grația lui Dumnezeu și voința națională, decretul regelui Carol I și, în felul acesta, la 28 martie, s-a împlinit formularea acestei donații ca instituție de stat. Și, în sfârșit, pe 23 octombrie, a fost întocmit procesul verbal pentru a fi premiați; la premiul I, Dimitrie Cuclin (era la Paris, își făcea studiile) - 2.300 lei pentru lucrarea Scherzo pentru orchestră. Tot premiul I, Ion Nona Ottescu, dar fără bani, ca recunoaștere pentru lucrarea Narcis. Premiul al II-lea - Alfred Alessandrescu. O mențiune onorabilă pentru Bohoci și pentru Fotino, profesori de muzică sau șefi de muzică. Interesant este că s-au înscris 17 candidați pentru acest premiu important și, mai ales, era fond național "George Enescu".
În următorii ani, în 1915 și în 1916, au fost, până în primul război mondial, alte două ediții. La ediția din 1915 au fost 17 compozitori, printre care se numără Zira sau, din nou, Alfred Alessandrescu, Stan Golestan, Nicolescu, Gălinescu. Au apărut în 1916 doar mențiuni onorifice - nu s-au dat premiul I, premiul II. Mențiunile onorifice fiind pentru George Ochialbi, pentru lucrarea Patriei mele, Filip Lazăr, George Târnoveanu, Iuliu Poenaru, Ion Hârșa, Constantin Castrișanu și Gălinescu. Asta a fost pentru 1915.
În 1916, în schimb, au fost mai mulți participanți, mai mulți candidați față de anul 1915 și i s-a dat premiul I lui Alfred Alessandrescu. Mențiuni au fost patru - Caravia, Bârsan, Gălinescu și Gheorghiu. Asta până în primul război mondial; ulterior, în documentele Arhivelor statului n-am mai găsit alte elemente ca să compună acest istoric al premiului acordat de George Enescu, în schimb am descoperit - foarte interesant! - la Fondul Comitetului Central, două rânduri de lucrări de-ale lui George Enescu: când s-a adresat el în 1951 Comitetului Central pentru ca să fie luată în considerație activitatea lui și moștenirea pe care o avea fie aici, în București, fie la Tescani, în așa fel încât statul român să devină proprietarul acelor proprietăți.
La Tescani, de altfel este organizată, la ora actuală o așezare muzeală - se numește Muzeul "George Enescu", deși este proprietatea Marucăi, cu care se căsătorise în 1939. Și în 1956 Comitetul Central al Partidului Comunist Român a discutat executarea unui bust. În realitate, s-a făcut o statuie care se află în parcul orașului Bârlad; o statuie din piatră neagră și care îl onorează pe acest mare compozitor, profesor, pianist, violonist și unul dintre marile vârfuri ale spiritualității române care poate să stea alături de Brâncuși sau de Iorga sau, nu mai vorbim, de Eminescu și atâția alții.