Cronici Înapoi

GALERIE FOTO. Concerte educative în cadrul proiectului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică"

Publicat: marți, 3 Noiembrie 2026 , ora 10.32

Pentru prima dată, două programe dedicate educației muzicale și accesului la cultură - "Ascultă 5 minute de muzică clasică", derulat de Radio România Muzical, și "Enescu în școli și comunități", dezvoltat de ARTEXIM în cadrul programului "Educație, diversitate și acces la cultură" - se reunesc într-un proiect comun, care valorifică experiența și resursele celor două instituții pentru a amplifica impactul muzicii clasice în rândul tinerei generații.

Această nouă etapă a colaborării dintre Radio România Muzical și ARTEXIM prinde viață printr-o serie de concerte educative susținute de pianista Axia Marinescu, având în prim-plan muzica lui George Enescu, dar și creațiile compozitorilor care l-au influențat sau cu care a fost contemporan.

În perioada 2-11 noiembrie 2026, concertele vor ajunge în 24 de școli din București, oferind elevilor ocazia de a descoperi muzica clasică prin experiența directă a concertului și prin dialogul cu artistul.


Luni, 2 noiembrie - Colegiul Național "Elena Cuza", Școala Gimnazială Nr.206 și Școala Gimnazială "Ion Dumitriu"