Înapoi
Fundația Solidaritatea Culturală pentru România - ARS XXI organizează pe 14 decembrie la Ateneul Român începând cu orele 19:00 "Gala Crăciun pentru toți"

Această gală caritabilă, aflată la cea de a XXVII-a ediție, este unul din cele mai cunoscute evenimente de Crăciun din România, organizat în colaborare cu Filarmonica "George Enescu" din București, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii.
Din fondurile strânse în urma vânzării biletelor, Fundația Solidaritatea Culturală pentru România ARSXXI ofera sprijin material sau cumpără anual instrumente, accesorii și partituri pe care le donează în mod direct copiilor talentați din instituțiile de învățământ al căror obiect de activitate este pregătirea tinerilor pentru această profesiune nobilă, muzica.
Pentru concertul din acest an, pe data de 14 decembrie, este invitată Orchestra Simfonică a Conservatoriului Vincenzo Bellini din Catania, formată din 98 de artiși instrumentiști care vor delecta publicul cu pagini celebre din muzica clasică, sub bagheta maestrului Epifanio Comis. https://youtu.be/UYdf2jWWx0Y ; https://youtu.be/cU3-skaB5GU
Programul concertului
Wolfgang Amadeus Mozart, Uvertura Operei Flautul Fermecat
Max Bruch, Concert pentru violă, clarinet și orchestră
Serghei Rachmaninov, Simfonia no. 2
Dirijor: Epifanio Comis
Violă: Lucian Moraru
Clarinet: Darko Brlek