Se întâmplă la Radio România Înapoi

Festivalul Național De Teatru 2022, Secțiunea on air

Publicat: joi, 20 Octombrie 2022 , ora 13.52
În perioada 6-13 noiembrie 2022, Teatrul Național Radiofonic oferă în cadrul Festivalului Național de Teatru o valoroasă selecție de spectacole radiofonice, de ascultat on air pe canalele Radio România Cultural și Radio România Actualități, dar și online pe site-ul nostru www.eteatru.ro în colecția FNT 2022.

În deschiderea selecției la Radio România Cultural, omagiem personalitatea actorului Ion Caramitru, la un an de la dispariție, cu spectacolul radiofonic Shylock de Gareth Armstrong. Creația anului 2011, Shylock a fost recompensată cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic. (Adaptarea radiofonică și regia artistică: Răzvan Popa).

Premierele programate în cursul săptămânii sunt dedicate unor importante aniversări. Seria Carnavalul, scenariu radiofonic și regia artistică Alexa Visarion, marchează 170 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale și 110 de la moartea dramaturgului, iar premiera Curtea minunilor de Iakovos Kambanellis, traducerea Claudiu Sfirschi-Lăudat, regia artistică Mihnea Chelaru, e o coproducție cu Fundația Culturală Greacă cu ocazia Anului Iakovos Kambanellis.

Patru spectacole programate la Radio România Actualități sunt dedicate memoriei actriței Valeria Seciu și creației sale la microfon. În perioada 7-10 noiembrie, de la ora 23:00, ascultați dramaturgie clasică și adaptări ale marii literaturi în producții radiofonice ce poartă amprenta inegalabilei voci a artistei Valeria Seciu de-a lungul deceniilor.

Radio România Cultural

Duminică, 6 noiembrie, ora 19:30

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. In memoriam Ion Caramitru. Shylock de Gareth Armstrong. Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic realizat în anul 2011. Traducerea: Marian Popescu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Răzvan Popa. Interpretează Ion Caramitru. Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor și coordonator de proiect: Domnica Țundrea. Înregistrare din anul 2011.

Luni, 7 noiembrie, ora 23:00

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - Secțiunea on air. Premieră. Carnavalul - scenariu radiofonic de Alexa Visarion după opera lui Ion Luca Caragiale. Episodul 1. În distribuție: Mircea Rusu, Mihai Constantin, Petru Hadârcă, Richard Bovnoczki, Lari Giorgescu, Antoaneta Zaharia, Irina Movilă, Răzvan Vasilescu, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Tania Popa, Alexandru Georgescu, Valeriu Andriuță, Virgil Rădulescu și Marius Stănescu. Regia de montaj: Robert Vasiliță. Regia de studio: Janina Dicu și Renata Rusu. Ilustrația muzicală: Alexa Visarion. Mixaj audio: Tom Brânduș. Redactor și producător: Domnica Țundrea. Un spectacol de Alexa Visarion.

Marți, 8 noiembrie, ora 23:00

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. Premieră. Carnavalul - scenariu radiofonic de Alexa Visarion după opera lui Ion Luca Caragiale. Episodul 2.

Miercuri, 9 noiembrie, ora 23:00

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. Premieră. Carnavalul - scenariu radiofonic de Alexa Visarion după opera lui Ion Luca Caragiale. Episodul 3.

Joi, 10 noiembrie, ora 23:00

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. Două cazuri după Ion Luca Caragiale: Groaznica sinucidere din strada Fidelității și Inspecțiune. Dramatizarea radiofonică și regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuție: Florin Zamfirescu, Mircea Constantinescu, Mihai Gruia Sandu, Petre Lupu, Vasile Toma, Valentin Teodosiu, Liliana Pană, Mariana Zaharia, Felicia Pinte, Grațiela Ștefan Ene, Gavril Pătru, Dorin Niculescu, Cristian Nicolae și Gavriil Pinte. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor și coordonator de proiect: Domnica Țundrea. Înregistrare din anul 2016.

Vineri, 11 noiembrie, ora 23:00

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. Premieră. Curtea minunilor de Iakovos Kambanellis. Traducerea: Claudiu Sfirschi-Lăudat. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Mihnea Chelaru. Distribuția: Cosmina Olariu, Crenguța Hariton, Coca Bloos, Alexandra Răduță, Vlad Bârzanu, Gavril Pătru, Marcela Robu, Cosmin Șofron, Marius Rizea, Mihnea Chelaru, Daniela Ioniță Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Spectacol realizat în coproducție cu Fundația Culturală Greacă, cu ocazia Anului Iakovos Kambanellis.

Duminică, 13 noiembrie, ora 19:30

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. Profesorul de Jean Pierre Dopagne. Traducerea: Eugenia Anca Rotescu. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Attila Vizauer. Cu: Dan Tudor. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Crenguța Manea. Over the Rainbow scenariul și regia: Mihnea Chelariu și Ion Andrei Puican. Bronze Winner la New York Festivals Radio Program & Promotion Awards 2016. În distribuție: Andrei Popov, Bianca Alexandra Chelariu. Înregistrare din anul 2015.

Radio România Actualități

Luni, 7 noiembrie, ora 23:05

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. In memoriam Valeria Seciu. Încercarea de Marivaux. Adaptarea: B. Melvin. Regia artistică: Olimpia Arghir. În distribuție: Valeria Seciu, Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Ion Lucian, Dumitru Furdui, Victoria Mierlescu. Regia de studio: Constantin Botez. Regia muzicală: Marga Capitanovici. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Înregistrare din anul 1973.

Marți, 8 noiembrie, ora 23:05

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. In memoriam Valeria Seciu. Tristan de Thomas Mann. Dramatizarea radiofonică: Antoaneta Tănăsescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuție: Ion Caramitru, Valeria Seciu, George Constantin, Ileana Predescu, Ion Siminie, Alfred Demetriu, Adrian Tomescu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuș Alexandrescu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1989.

Miercuri, 9 noiembrie, ora 23:05

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. In memoriam Valeria Seciu. Liliom de Ferenc Molnar. Adaptarea și regia artistică: Elena Negreanu. În distribuție: Horațiu Mălăele, Valeria Seciu, Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Victoria Mierlescu, Dan Condurache, Alexandru Lazăr, Chiril Economu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1989.

Joi, 10 noiembrie, ora 23:05

Teatrul Național Radiofonic. Festivalul Național De Teatru - secțiunea on air. In memoriam Valeria Seciu. Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican. În distribuție: Valeria Seciu, Marius Bodochi, Medeea Marinescu, Ruxandra Sireteanu, Mihai Călin, Sorin Gheorghiu, Petre Lupu, Violeta Berbiuc, Nicolae Călugărița. Redactor: Domnica Țundrea. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2008.

Partener de tradiție al Festivalului Național de Teatru: Radio România, prin canalele: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Radio București și Teatrul Național Radiofonic.

Serviciul Comunicare și Relații Publice