După cele două zile de concurs pentru cvartete, un interludiu competiţional, luni, 10 decembrie, un nucleu al Cameratei Salzburg ne-a ridicat la ceruri, cântând altfel nişte divertismente pe care credeam că le ştim. De fapt nu au cântat, ci au vorbit, cu eleganţa saloanelor secolului al XVIII-lea, dar fără preţiozitate. Nu pot prinde în câteva cuvinte arta acestor instrumentişti, trebuie să mă opresc la elementul cel mai frapant şi acela a fost complexul agogică-dinamică, o aşezare imperceptibilă a unui final de frază, un acord mai reliefat, un auftakt, uşor tras înapoi, nişte nimicuri esenţiale, care înseamnă satisfacţie. Opt muzicieni remarcabili, cvintetul de coarde, un oboi şi doi corni şi trei divertismente cu numere de catalog 138, 251 şi 334 ne-au zugrăvit un Mozart în urcare miraculoasă, ca năzdrăvanii care cresc într-o zi, cât alţii într-un an.

A doua zi, marţi dimineaţă, mai precis, artiştii, coborâţi din nou printre oameni au vorbit cu enormă modestie celor prezenţi despre mentorul lor cel mai iubit, Sandor Vegh, muzicianul sub a cărui veghere eterică se desfăşoară festivalul din acest an. Le-au mai vorbit despre munca lor, despre dăruire în fond, fiindcă acest fel de fiinţe nu mai trăiesc demult pentru ele. Adriana Bera, preşedintele Societăţii Române Mozart a moderat întâlnirea:

Consideraţi că Orchestra Camerata are o sonoritate specifică ce se datorează concepţiei lui Sandor Vegh?

Violoncelista Dana Micicoi: Atunci când a trăit, da. Acum, bineînţeles sub influenţa dirijorilor care vin, am avut după Sandor Vegh pe Roger Norrington, care este antipodul, fără vibrato, altă tradiţie. Dar cred că a fost complementar şi tu poţi ca un muzician să alegi ce vrei să faci. Nu eşti sclavul unei direcţii, unei concepţii unice.

Prima violonistă Diane Pascal: Doamna spune că fiecare are percepţia lui în privinţa sonorităţii şi fiecare a înţeles în felul său ceea ce Sandor Vegh le-a cerut, dar ea dacă ar putea să sintetizeze, ar fi un sunet care are un sâmbure, care un potenţial în sine. Una din trăsăturile sonorităţii era diversitatea coloristică şi modul în care se schimba culoarea, deci aceste jocuri de lumini şi umbre, contrastele specifice lui Mozart. Dar nu numai atât, el explica şi cum se realizează aceste lucruri.