ACUM:
20.00
Armonii preclasice
O oază de liniște și echilibru.
Urmează: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu soprana Annika Gerhards

Publicat: vineri, 24 Septembrie 2021 , ora 10.30


Annika Gerhards este o tânără soprană germană pe care o auzim vineri, 24 septembrie, la Ateneul Român, interpretând rolul titular din opera Lulu de Alban Berg. Artista va cânta în compania Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca și a dirijorului Lawrence Foster. Annika Gerhards a studiat canto la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Frankfurt am Main și este laureată a mai multor concursuri. Între anii 2013 și 2016 a fost membră a ansamblului Operei de Stat din Viena, unde a cântat roluri dintre cele mai diverse. Soprana este preocupată și de aparițiile în seri camerale și în concerte; de altfel albumul ei de debut, apărut în anul 2015 la casa de discuri Coviello Classics conține lieduri de Schumann, Strauss și Rihm. În stagiunea 2017/18 ea a fost Adele în noua producție cu Die Fledermaus (Liliacul) de la Opera din Köln, precum și într-un concert cu NDR Radiophilharmonie din Hanovra (cu producție pe CD). La București ea debutează în rolul Lulu din partitura omonimă a lui Alban Berg.


Annika Gerhards, repertoriul dumneavoastră este foarte divers. Ați cântat deja în opere de Beethoven, Mozart, Monteverdi, dar și Janacek, Dvorak, Haendel și Bizet, iar în septembrie cântați rolul titular din opera lui Alban Berg, Lulu. Este acesta debutul dumneavoastră în rol?

Da, este, și este un vis devenit realitate pentru mine. Am lucrat, la un moment dat, la o producție cu o operă de Schnittke, și deoarece partitura mea era foarte înaltă și dramatică, foarte multă lume îmi spunea că ar trebui să fac și Lulu, care mi s-ar potrivi foarte bine. Eu însămi m-am gândit: "Da, dați-mi-o pe Lulu!" Este o șansă extraordinară să pot să intru în pielea acestui personaj, să încerc să dau expresie muzicală acestui studiu de psihologic, să-i spunem. E minunat că pot să încerc să o cunosc pe Lulu prin intermediul partiturii. Cred că mi se potrivește foarte bine, pentru că are nu numai multe momente cântate foarte înalte și dramatice, ci și text vorbit, fiind atât o capodoperă vocală, cât și una teatrală. Sunt extrem de nerăbdătoare să o cânt!


De cât timp ați avut nevoie pentru a învăța această partitură solicitantă, care are și momente tonale, dar este, în mare parte, serială?

Am început să lucrez vara trecută când noi, artiștii, am avut mai mult timp liber. M-am gândit că e momentul ideal, deoarece cu o partitură ca aceasta este mereu benefic să ai timp să faci un pas înapoi, dacă e necesar. Adică după ce o înveți e bine să o pui o perioadă deoparte și să revii, cu ochi noi, asupra ei. Dacă ne uităm la această muzică modernă (deși nu mai putem spune că este nouă, ea fiind compusă acum aproape un secol), scriitura dodecafonică creează multe straturi în privința posibilităților de interpretare. De exemplu din punct de vedere tehnic vocal te confrunți aici cu multe provocări, dar odată ce le-ai depășit vei avea mereu "material" nou pe care vei putea să-l folosești în repertoriul "normal", să-i spunem, cel cpe care îl cânți mult mai des. Mi se pare foarte frumos să las aceste două lumi să se influențeze una pe cealaltă.


Berg s-a stins din viață înainte să finiseze partitura operei, lăsând doar primele două acte din cele trei în forma lor completă. Există și o versiune în trei acte, realizată după moartea compozitorului și după moartea soției sale (aceasta fiind foarte protectoare cu soțul ei și cu creația acestuia și opunându-se vehement finisării actului al treilea). Ce versiune a ales să cânte la București echipa dumneavoastră muzicală?

O să cântăm versiunea în două acte, ceea ce e foarte interesant, deoarece ea lasă opera cu un alt final. Dacă am interpreta versiunea cu trei acte, Lulu ar fi moartă la final. Berg a conceput opera într-un mod foarte matematic, ea este foarte simetrică și atunci cântecul lui Lulu (Lied der Lulu), din actul doi, s-ar poziționa chiar la mijlocul operei, în versiunea cu trei acte. Până în acel punct am avea ascensiunea ei, până în momentul în care devine soția dr. Schön, apoi declinul ei și, la final, moartea ei. Dar acum, cântând doar cele două acte, finalul este oarecum nebunesc, pentru că lasă pe Lulu spunându-i lui Alwa: "amintește-ți, eu sunt cea care ți-a ucis tatăl" (n.red. pe dr. Schön). Practic noi o vom lăsa, în această versiune interpretativă, în cel mai înalt punct al ascensiunii ei, ceea ce se schimbă în actul următor, al treilea. Dar trebuie spus că noi nu vom încheia, la București, cu finalul actului II, deoarece lor le vor urma două piese din Suita Lulu a lui Berg. Aceasta este, de altfel, forma în care opera a fost prezentată în timpul vieții compozitorului.


Este aceasta prima dumneavoastră colaborare cu maestrul Lawrence Foster?

Nu, noi am realizat deja împreună o imprimare cu Liliacul (Die Fledermaus), în care eu am cântat Adele, unul dintre rolurile pe care le-am cântat cel mai des până acum. Am colaborat cu Orchestra NDR din Hanovra, în anul 2018. Ar fi trebuit să mai imprimăm ceva împreună, dar din motive de sănătate maestrul Foster a trebuit să fie înlocuit. Deci aceasta nu este prima noastră colaborare, dar este una pe care o aștept cu mare, mare nerăbdare.


Îi cunoașteți pe cântăreții care vă vor fi parteneri muzicali în acest concert?

Da, îi cunosc aproape pe toți, chiar. Îl știu pe Jochen Schmeckenbecher, care îl va cânta pe Dr. Schön, și chiar am o poveste simpatică în legătură cu el; am aflat de curând că am copilărit în același oraș german. Eram amândoi la Opera de Stat din Viena și l-am auzit vorbind cu unul dintre colegii noștri și i-am spus că accentul lui este specific orașului din care vin eu. Mi-a confirmat că a crescut tot acolo, ama aflat apoi și că am avut același profesor de muzică, toată scena a fost foarte amuzantă datorită acestor coincidențe. Tot din perioada în care am cântat la Opera de Stat din Viena o cunosc și pe Ulrike Helzel (Contesa). Va fi, practic, o reuniune cu prieteni și cred că ne vom simți foarte bine împreună.


Fiind vorba despre o versiune de concert a operei, credeți că ceea ce se întâmplă pe scenă va fi clar pentru public?

Da, sper și cred asta. Iar dacă te uiți la partitură, Berg a notat și multe sugestii în privința felului în care ar trebui pusă în scenă opera, iar eu încerc din răsputeri să fac intențiile sale cât mai clare. Deci da, cred că publicul va fi capabil să urmărească acțiunea. În plus uneori ceea ce se întâmplă pe scenă (în versiunile montate) poate să ne distragă atenția de la muzica în sine, așa că o versiune de concert poate fi un avantaj, o șansă să ne concentrăm pe ceea ce oferă muzicienii. Cred că este o experiență foarte interesantă, de fapt.


Cum ați descrie personajul Lulu cuiva care nu a ascultat încă opera lui Berg și nici nu e familiarizat cu textele lui Wedekind? Deși sunt conștientă că lucrurile sunt complexe și pot fi rar văzute în alb și/sau negru, dumneavoastră
sunteți în "echipa" lui Lulu sau împotriva ei?

Asta e o întrebare foarte bună. Greu de răspuns, dar cred că e important să ne uităm la cine este Lulu; eu cred că este aproape imposibil să o cunoaștem vreodată cu adevărat. De fapt mă îndoiesc că ea însăși se cunoaște prea bine. Atât din libretul operei, cât și din textele lui Wedekind știm că ea a fost găsită de Dr. Schön vânzând flori în fața unei cafenele, noaptea. Lulu avea atunci 12 ani, iar asta ne spune deja ceva despre faptul că nu provenea dintr-o familie prea stabilă sau bună. Dr. Schön a găsit-o și a devenit, apoi, tutorele ei, să spunem. Dar în loc să o ia la el acasă, el a dat-o în grija unui alt bărbat mai în vârstă; și deși nu putem găsi asta în libret, putem presupune că acolo a existat un episod de abuz sexual. Iar când Lulu crește Dr. Schön o ajută să se mărite cu un bărbat din cercul lui de prieteni. Eu sunt de părere că dacă o fată de 12 ani nu a avut șansa să aibă o dezvoltare psihologică normală, datorită căreia să fie capabilă să aibă încredere în oameni și să creadă că în general lumea care te înconjoară are intenții bune, ea va avea mereu niște goluri emoționale; o lipsă de empatie sau, dincolo de un punct, chiar o lipsă de umanitate. Lulu a fost mereu un fel de pânză albă pentru proiecțiile bărbaților din viața ei; pentru proiecțiile lor sexuale, de comportament social și de soție. De aceea cred că ea nu a avut ocazia să se cunoască pe sine însăși. Mi se pare foarte interesant să mă gândesc la toate lucrurile astea și să încerc să-i conturez o personalitate, să înțeleg de ce ia deciziile pe care le ia, dacă le ia conștinet sau inconștient. Ca să revin la întrebare vreau să spun că sigur că vreau să fiu de partea ei, pentru că ea a fost mereu o victimă, dacă ne gândim la felul în care a fost crescută. Cu toate acestea ea decide să-l ucidă, totuși, pe dr. Schön, fără ca cineva să-i fi spus să facă lucrul acesta; inițial vrea să se sinucidă cu pistolul, dar în final el este cel care moare. Iar asta este o decizie pe care Lulu o ia, conștient sau nu. Iar faptul că merge apoi la închisoare este urmarea firească a gestului ei. Dar eu mă întreb mereu dacă ea a avut măcar o șansă la o viață normală și cred că acest tip de comportament provine din copilăria ei plină de suferințe.

Nu cred că poate exista o singură versiune, "corectă", a personajului Lulu, din moment ce crearea ei depinde atât de factori externi, cât și de factori interni; adică și noi, artiștii, creștem, evoluăm în timp și ajungem să vedem, poate, altfel lucrurile, după niște ani. E un rol grozav, mă bucur că mă ajută să analizez lucrurile din perspectivă psihologică.

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu