ACUM:
16.30
Festivalul Internațional „George Enescu”
Urmează: 18.00 În universul muzicii
Apoi: 19.30 Festivalul Internațional „George Enescu”

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu pianistul Julien Libeer

Publicat: luni, 13 Septembrie 2021 , ora 9.35

Ce reprezintă Dinu Lipatti pentru dumneavoastră?

L-am întâlnit pe Dinu Lipatti - dacă pot spune astfel căci, evident, a murit cu aproape patru decenii înainte de a mă naște eu - pe când aveam 18 ani, prin intermediul unui profesor care mi-a vorbit despre înregistrările sale. Le-am ascultat și am avut un imens șoc: se degaja un mod de a concepe muzica pe care nu îl întâlnești prea des, deopotrivă multă rigoare și o mare libertate și am făcut o veritabilă pasiune pentru acest muzician, căutând să aflu cât mai multe despre biografia sa; așa am aflat că a și compus și mi-am dorit să pot pleda cauza creatorului Lipatti, pornind de la compozitorul care a fost și imaginându-mi-l pe cel care ar fi putut să fie dacă ar fi trăit ceva mai mult. E adevărat că Lipatti a fost un fel de idol al adolescenței mele muzicale, al fazei mele de tânăr muzician adult; este vârsta la care cauți unele exemple, constatând că poți face muzică în mii de feluri și foarte multe sunt valabile. Intr-adevăr, timp de câțiva ani, Lipatti a întruchipat cumva pentru mine un fel de ideal muzical pe care m-am străduit Nu să îl copiez - pentru că nimeni nu ar avea cum să ajungă la maniera sa specifică de a cânta - ci mai degrabă să încerc să mă las inspirat de el... S-a întâmplat ca mai târziu să fiu supus și altor influente, din partea unor artiști cu temperamente foarte diferite de cel al lui Lipatti - precum cel al Marthei Argerich, de exemplu - am început înregistrările mele cu un omagiu adus acestui Domn, care m-a impresionat așa de mult: între înregistrările pentru pian solo am inclus Nocturna și Sonatina pentru mâna strângă și apoi - când am realizat primul meu disc cu orchestră - amalăturat Concertino în stil clasic unui concert de Mozart. Este ceva deosebit să vin acum pentru prima dată în Romania, să cânt acest repertoriu și mă bucur enorm.

Sunteți preocupat și de un alt tip de comunicare, menit să aducă noile generații cât mai aproape de muzica clasică...

Cred că toți muzicienii din generația mea se confruntă astăzi cu faptul că există un public care stăpânește din ce in ce mai puțin acele "coduri" care alcătuiesc un astfel de "bagaj cultural", care este în orice caz ceva util - dacă nu chiar necesar - pentru a aprecia limbajul muzical propus de ceea ce numim deobicei muzica clasică. Este vorba - pe scurt - de aproape 5 secole de istorie muzicală occidental. Nu este ceva simplu dar am învățat (prin experiența pe care am acumulat-o) că majoritatea oamenilor sunt curioși și sunt mulțumiți dacă - printr-o manieră sau prin alta - pot situa experiența audiției muzicale într-un context mai conștient, care nu le este oferit direct de acea oră petrecută în sala de concert; practic, ei se raportează la figura celui de pe scenă care le poate oferi niște explicații, nu neapărat cele "seci", istorico - muzicologice… Cred că - la fel ca cei mai mulți dintre cei de vârsta mea, care iubesc această muzică, această tradiție muzicală și care înțeleg că cei care vin să asculte această muzică au nevoie de cea mai bogată experiență posibilă pe care le-o poate oferi acest moment din viață - merită să căutăm toate modalitățile prin care să augumentăm, să îmbogațim experiența fiecaruia. Și aici suntem incluși și noi, căci este întotdeauna mult mai agreabil că cânți pentru un public care înțelege cât mai bine și are posibilitatea de a simți cât mai mult din ceea ce se va întâmpla acolo. De aceea am încercat să experimentez diferite maniere în acest sens, fără a miza pe o formula anume; dar nu este obligatoriu de aplicat de fiecare dată acest gen de comunicare verbală - câteodată apare firesc, spontan, câteodată ea este pregătită, alteori are loc doar concertul și totul se petrece foarte bine, sunt multe posibilități de a comunica, de a vorbi oamenilor, de a ajunge să constați cum percep ceilalți ceea ce faci și că încerci să faci totul cât mai interesant, mai plin de viață, cât mai agreabil și simpatic pentru toată lumea.

Îmi doresc să fac dintr-un concert ceva special pentru fiecare, să evit banalitatea. Dacă exită elemente de structură, note "decorative" și acele aspecte ce țin de un anume ritual nu mă deranjează; dar am oroare de acel tip de atitudine în care este promovată o imagine a artistului similar unui fel de… figură divină, care trebuie separat de public pentru că este un personaj "fundamental" diferit de acesta! Nu, suntem toți construiți în același fel; da, muzicianul are anumite competențe care îl recomandă pentru a se afla pe scenă la un moment dat dar acest aspect nu trebuie transformat într-un mod de percepție aproape…religios! Cred că un muzician se poate manifesta într-o manieră foarte simplă, spontană față de public - de cei care se află acolo; le poate vorbi ca unor prieteni - în orice caz pe un ton al confidenței spontane; nu este nici interzis dar nici nu este o obligație!

Ați avut deja colaborări cu Orchestra din Bremen…

Da, ne-am întâlnim acum câțiva ani, când am făcut și un turneu în care am cântat cu ei Concertul pentru două piane de Mozart, cu Maria Joao Pires la celălalt pian. Era în 2017… Deci, iată că sunt foarte încântat să ne regăsim într-un repertoriu care îmi este mie așa de drag și vom vedea mai departe… Așa cum v-am spus, este pentru prima oară când vin în România, nu numai în Festivalul Enescu, cu în această țară de care mă simt legat prin multă afecțiune, din mai multe motive: Lipatti - în mod evident, apoi Clara Haskil - o altă figură pe care o prețuiesc foarte mult și - un alt aspect ar fi faptul că nașii de botez ai fetiței mele sunt doi prieteni români care locuiesc la Bruxelles. Pe scurt, iubesc mult România și sunt încântat să vin aici.

Sunteți aproape ca în familie aici!

Da, mă simt cam ca într-o familie pe care - până acum - nu am cunoscut-o decât de la distanță!

Credit foto: Jorre Janssens

Anca Ioana Andriescu