ACUM:
15.25
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu pianista Alexandra Dariescu

Publicat: luni, 6 Septembrie 2021 , ora 12.51


Doamnă Alexandra Dariescu, sunteți o pianistă consacrată și iubită de publicul de pretutindeni. Ați concertat cu succes de la Royal Albert Hall până la Concertgebouw din Amsterdam sau Carnegie Hall din New York. Cred însă că fiecare apariție în România este încărcată de un plus de emoție. Și avem bucuria să vă aplaudăm din nou anul acesta în ediția jubiliară a Festivalului "George Enescu".

Nu pot să vă descriu ce bucurie este și ce privilegiu și onoare să fiu din nou pe scena Festivalului "George Enescu". Este a cincea apariție și mă bucur din suflet! Bineînțeles, este o emoție aparte și de-abia aștept să mă revăd cu publicul din România, cu publicul de acasă pe scena Ateneului.


În ediția anterioară, cea din 2019, ați oferit ca bis o romanță de Clara Schumann. Era anul în care se aniversa bicentenarul nașterii marii pianiste care, până la 36 de ani, a și compus. După aceea, Clara Schumann s-a rezumat la aranjamente pentru pian din creația simfonică și vocal simfonică a soțului ei, Robert Schumann, în principal. De când aprofundați partitura concertistică semnată de Clara Schumann?

Da, ați punctat extraordinar de bine! Acum doi ani, în ediția anterioară a Festivalului "George Enescu", am cântat la bis Romanța, care este partea a doua a Concertului de Clara Schumann. Este o parte extraordinară, scrisă numai pentru pian și solo cello. Iar luni, pe 6 septembrie, veți auzi integrala acestui concert. Pentru mine, este prima dată când îl voi cânta cu orchestră în fața publicului; deci emoția este și mai mare, dar bucuria - enormă! Este o partitură pe care o îndrăgesc enorm și, pentru mine, aprofundarea lucrărilor compozitoarei este un lucru foarte important, este esențial în viața mea. De mai mult de 12 ani promovez lucrările compozitoarelor. În România am adus și Fantezia de Nadia Boulanger, și Balada de Germaine Tailleferre, dar acest concert al Clarei Schumann... Trebuie punctat că ea a început să compună acest concert la vârsta de 13 ani - mult mai tânără decât oricare alt compozitor. Și mă refer la Robert Schumann, la Chopin, la Grieg, la Brahms... la toți compozitorii din aceeași perioadă. Iar concertul ei este un model. Bineînțeles, începutul este foarte asemănător cu Chopin 2. Apoi, Brahms s-a inspirat din acest concert pentru partea a doua a concertului său scris pentru pian și violoncel, cu un solo foarte extins pentru violoncel. Iar pentru mine, Clara Schumann este un model de femeie. A avut o carieră extraordinară - pianistă concertistă, în întreaga lume - și era foarte, foarte primită cu entuziasm și admirație de public. A avut grijă de Robert Schumann în toate crizele prin care a trecut. A avut 8 copii. A compus... A fost, efectiv, un model de muzician la care toți aspirăm. Este foarte important să cântăm aceste piese care, din păcate, sunt neglijate. Am înțeles că acest concert de Clara Schumann nu a fost cântat în România de, dacă nu mă înșel, de vreo 15 ani. Așa că mă bucur din suflet să-l aduc acasă!


Ce atuuri are această partitură concertistică? Ce satisfacții vă oferă?

Este o partitură foarte grea, de o virtuozitate extraordinară. Bineînțeles, Clara era una dintre cele mai admirate pianiste ale generației sale. Din punct de vedere al compoziției, este foarte frumos. Este în trei părți, dar nu există pauză între părți; este un fel de fantezie. Clara, când a scris acest concert, a început cu partea a III-a, care este foarte jucăușă și aduce un spirit de folclor puțin, un dans. Partea a III-a este cea mai consistentă; este mai lungă decât partea I și a II-a împreună. Partea a doua, cum am spus, este o romanță extraordinară care, într-un fel, trișează puțin, pentru că pianul cântă solo cam trei minute și ne duce cu gândul la o nocturnă de Chopin; este un stil atât de frumos, liric și cantabile și, efectiv, este o odă de dragoste. Iar apoi, violoncelul însoțește pianul cam de pe la jumătatea părții a II-a. Iar partea I este foarte scurtă, dar foarte la obiect. Are niște momente de virtuozitate extraordinare și, într-un fel, ne arată ce va continua în partea a II-a și a III-a.


Clara Schumann împreună cu Fanny Mendelssohn, sora lui Felix Mendelssohn, au fost printre primele compozitoare care s-au impus într-un domeniu conjugat exclusiv, la începutul secolului al XIX-lea, la genul masculin. Cum vedeți astăzi raportul dintre compozitori și compozitoare? Ce credeți, este valabil?

Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult pe cât speram. Acum doi ani, înainte de pandemie, a fost făcut un studiu al marilor orchestre din întreaga lume și lucrările compozitoarelor erau în jur de 5,3%. În muzica clasică, din păcate, nu există atât de multă egalitate, dar cred că responsabilitatea artiștilor și a mea, personală, este de a promova aceste lucrări, de ale pune în lumină, pentru că prin acest lucru putem fi un exemplu pentru generația viitoare, pentru copiii de acum, care visează să devină ce vor ei, dar să nu punem noi bariere. Cred că este un lucru foarte important și se poate face numai prin acțiune. Din acest motiv, acest sezon pentru mine este dedicat absolut compozitoarelor și mă bucur din suflet că peste tot pe unde concertez, promotorii și dirijorii care, până la urmă, au ultimul cuvânt de spus, sunt de acord cu aceste sugestii de lucrări extraordinare și pot aduce ceva nou în fața publicului.


Să considerăm că e o nouă etapă importantă din cariera dumneavoastră, aceasta de a promova creatoarele din muzica secolelor XIX și XX. Întreb asta, pentru că întotdeauna ați lucrat pe proiecte mari. Ați început cu trei albume de preludii.

Da, așa este. Deși, din 2011, când am înregistrat Concertul de Emily Howard - Emily Howard fiind o compozitoare extraordinară, de renume în Marea Britanie, care a scris un concert pentru pian și orchestră pentru mine, personal, numit Mesmerism - cu Filarmonica Regală din Liverpool, și care, în anul următor, a câștigat British Composer Award la Premiile naționale din Marea Britanie... cred că atunci a fost cel mai important moment pentru mine, care am crescut cu Bach, Mozart, Rahmaninov, Ceaikovski. Nu am învățat, din păcate, despre marile noastre compozitoare! Iar colaborarea cu Emily Howard a fost un fel de deschidere a unui nou orizont. În primul rând, a fost prima piesă care a fost scrisă special pentru mine, dar, în același timp, a fost un nou început...


Un declic!

Exact. Pentru că... cum am crescut, nu m-am întrebat niciodată de ce nu concertez, de ce nu cânt lucrări de compozitoare. Iar de atunci, efectiv... probabil nu am fost atât de vocală, dar tot timpul am avut în repertoriu lucrări de compozitoare. Iar bineînțeles, acum, cu aceste premiere care se întâmplă peste tot, e minunat să reușesc să-mi folosesc vocea pentru a pune în lumină aceste lucrări extraordinare.


Aș vrea să vorbim acum despre un alt proiect - Spărgătorul de nuci și eu - ce s-a bucurat de mari succese la Viena, Luxemburg, Hamburg, Dubai, Melbourne, Sydney, Shanghay, Liverpool... și lista ar putea continua. E un spectacol în care ați investit mult timp și muncă, dar care nu a fost prezentat în România. Unde s-a produs scurt-circuitul? Vorbiți-ne despre acest proiect de-a dreptul încântător!

Este proiectul meu de suflet și este un proiect în care am investit toată inima mea. Cred foarte mult în a inspira generația tânără și de a construi poduri pentru ca cei mici, cei tineri sau cei care nu sunt neapărat îndrăgostiți deja de muzica clasică să vină în sălile de concerte și să vadă un spectacol în care avem și muzică și dans. Iar apoi tehnologia, care este foarte, foarte avansată, ne oferă o lume paralelă, o lume magică, de basm, în care balerina în rolul Clarei reușește să danseze cu prințul, care este animat. Eu beau o ceașcă de ceai de la caracterul animat. Este un spectacol extraordinar, pe care deși l-am cântat de mai mult de o sută de ori în concerte, efectiv, în momentul în care luminile se sting și apare o imagine a unei fetițe - care sunt eu - cu o coadă mare la spate și cu o fundă mare... în momentul acela este magie.


Magie. Și, ca și când ați începe din nou de fiecare dată...

De fiecare dată... așa este. Iar visul a fost întotdeauna să devin o pianistă concertistă, care este un vis foarte mare și probabil niciodată nu am știut de cât de multă muncă este nevoie. Dar, în momentul în care iubești ceva cu adevărat, totul devine mult mai ușor. Și, bineînțeles, a-ți dedica viața artei este cel mai frumos lucru și mă consider foarte privilegiată și binecuvântată că am această șansă și reușesc să aduc un strop de bucurie în fața publicului de fiecare dată când concertez.

Interviu realizat de Monica Cengher