Călătorind între cele trei orașe de rezidență ale sale - Chardonne (Elveția), Strasbourg (Franța) și Veneția (Italia), dirijorul American John Axelrod desfășoară o activitate muzicală internațională extrem de intensă, ca director muzical și artistic al Orchestrei Simfonice Regale din Sevilla și dirijor principal al Orchestrei Simfonice "Giuseppe Verdi" din Milano. La vârsta de 16 ani a început să studieze cu Leonard Bernstein. A lucrat în domeniul impresariatului artistic, ulterior fondându-și propria sa companie, Ivy League Records și devenind, în paralel, director la Robert Mondavi Wine and Food Center din California. După ce a luat decizia să devină dirijor, a studiat la Conservatorul din St. Petersburg cu Ilya Musin. Mentor i-a fost și Christoph Eschenbach, al cărui asistent a devenit în anul 1999 la Festivalul Schleswig Holstein, precum și pentru producția Parsifal, de la Bayreuth din anul 2000.

Maestre John Axelrod, am fost onorați să vă avem de câteva ori ca oaspete al Concursului Internațional "George Enescu", când ați condus orchestra în ultima etapă a competiției. Cum au fost ultimele dumneavoastră șederi în România?

Iubesc România și cu precădere Bucureștiul și Clujul. În timpul ediției 2021 a Concursului am descoperit un bistro în apropiere de Ateneu, care mi s-a părut divin. Iar ospitalitatea oamenilor îmi amintește mereu de ce România este "acasă", când ești departe de casă.

În luna mai a anului 2021 ați fost invitat să dirijați Orchestra Filarmonicii "George Enescu", în etapa finală a competiției pianistice. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră? Cum v-ați simțit la pupitrul orchestrei și cum vi s-a părut nivelul concurenților?

Orchestra a fost fantastică, extrem de profesionistă și de cea mai înaltă calitate. Am interpretat o muzică frumoasă împreună și am ajuns să ne cunoaștem foarte bine. Pianiștii au apreciat susținerea ansamblului, care i-a ajutat să se concentreze pe interpretare. În opinia mea, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" a câștigat concursul!

Din punctul de vedere al tinerilor interpreți, prezenți acum în calitatea de concurenți, o asemenea colaborare cu artiști experimentați - dirijor și orchestră - este importantă și profitabilă. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce beneficii vă aduce contactul cu generațiile mai tinere?

Mentoratele și cursurile de măiestrie sunt absolut esențiale pentru evoluția în carieră. În timp ce competițiile filtrează calitatea de cantitate, mentoratele îi sprijină pe tineri și îi ajută să-și găsească sensul unei vieți trăite în compania muzicii.

În 2016, i-ați oferit un premiu special Victoriei Vassilenko, laureata cu Premiul I a Concursului Enescu, secțiunea pian: un concert împreună cu dumneavoastră și cu orchestra din Sevilla pe care o conduceți. O ocazie minunată pentru o tânără artistă! Concertul a avut loc în anul 2018. Cum a fost?

Victoria este un om frumos și un muzician magnific. A cântat Concertul de Brahms la Sevilla cu casa închisă. Orchestra a aplaudat-o, la fel și publicul, ca și când ar fi obținut din nou Premiul I. Sunt mândru să îi pot susține cariera și cred că va avea un viitor strălucit.

Cum vedeți relația dintre un maestru, așa cum sunteți dumneavoastră, și un tânăr artist? Ați avut propriile dumneavoastră experiențe cu maeștri precum Leonard Bernstein, Ilya Musin, Christoph Eschenbach. Aveți un model în felul în care acești mari muzicieni conduceau relația maestru-discipol?

Fără un maestru este foarte probabil să nu reușești, iar această regulă se aplică în orice domeniu, nu doar în muzică. Tradiția mentor/discipol datează din cele mai vechi timpuri. Trebuie să dăm mai departe știința noastră, să creăm căi pentru noi eroi și să lăsăm loc pentru noii eroi. Iar tinerii muzicieni de astăzi sunt foarte curajoși să concureze într-o lume care este în același timp cea mai bună și cea mai rea din tot ce a existat până acum. Profesorii mei, Bernstein, Musin, Eschenbach mi-au fost de ajutor în diferite feluri: Comunicare, Dirijat și Concentrare. M-au ajutat să descopăr ce se află în spatele notelor, să fiu capabil să mă adaptez nevoilor momentului, să găsesc echilibrul dintre siguranță și libertate. Lecțiile lor au fost inestimabile, iar acum pot să împărtășesc ceea ce am învățat de la ei cu studenții mei și tinerii muzicieni.

Leonard Bernstein i-a spus mamei dumneavoastră că sunteți născut să fiți dirijor datorită faptului că iubiți oamenii foarte mult, iar ei reprezintă adevăratul instrument al unui dirijor. Cum vedeți acum această frază a lui Bernstein?

Muzicienii cântă la instrumente. Dirijori "cântă" la muzicieni. Din acest punct de vedere, sarcina noastră este să-i ajutăm pe muzicieni să cântă cât pot ei de bine. Un dirijor poate face asta cu o înțelegere profundă a repertoriului și a naturii umane, cu experiență și oferind o viziune asupra muzicii.

Pe 14 august 2021 am comemorat 25 de ani de la moartea lui Sergiu Celibidache. Dirijorul român a fost o personalitate a controverselor legate de numărul mare de repetiții pe care le solicita, atitudinea vizavi de înregistrări, tempi rari ș.a.m.d. Ce opinie aveți dumneavoastră, ca dirijor al secolului 21, despre arta lui Celibidache?

În opinia mea, Celibidache a fost unul dintre geniile muzicii. Nu doar pentru că a fost un mare dirijor (poate mai înflăcărat în tinerețe și mai filozofic la o vârstă mai înaintată), ci datorită perspectivei sale asupra acusticii, armoniei, ritmului, interpretarea ansamblului. Tempo-urile nu se împart în două categorii: cele scrise în partitură și celelalte, controversate. Tempo-urile sunt, în esență, corecte. Imaginați-vi-l pe Copernic încercând să convingă Biserica în ceea ce privește rotația Pământului în jurul Soarelui. Avea dreptate. Doar că oamenilor le-a luat un timp ca să creadă. În ceea ce îl privește pe Celibidache, muzicienii se temeau de temperamentul lui. Dar avea dreptate. Mereu. Și a fost unic. Nu mai poate exista un altul ca el. Deși unii dirijori pot avea o atitudine radicală în zilele noastre, Celibidache a fost un revoluționar și cei care au avut norocul să se afle în aura energiei sale și să studieze cu el au primit o comoară de înțelepciune de neprețuit.

Dumneavoastră, domnule Axelrod, aveți un mod proaspăt de a aduce muzica în fața publicului și ați derulat proiecte care au avut scopul de a câștiga un public nou pentru muzica clasică. Cum alegeți programele concertelor pe care le susțineți?

De cele mai multe ori organizatorii îmi aleg programele. Îmi amintesc un organizator care spunea: "Avem o mulțime de dirijori care pot face Brahms. Dar puțini pot face proiecte crossover ca dumneavoastră!" Așa că mă vor pe mine pentru proiecte care aduc un public nou. Pentru mine există doar muzică bună. Acesta este criteriul meu. Indiferent că este clasică, contemporană, crossover, rock, jazz, dance ș.a.m.d. După cum a spus Bernstein: Există muzică bună și muzică proastă. Alege muzica și viața va fi dulce.

Ce v-a inspirat să alegeți lucrările din programul Festivalului Enescu, semnate de Avishai Cohen, Gabriela Montero, Fazil Say și José María Gallardo del Rey?

Toți acești artiști sunt interpreți, nu doar compozitori. Și aceasta a fost tradiția încă de la începuturile interpretării muzicii. Compozitorul care nu își poate interpreta sau dirija muzica este din păcate dependent de alții pentru a-și face cunoscută viziunea artistică. Deși îmi place mult să lucrez cu compozitori și să-i ajut să-și concretizeze viziunea, sunt interesat în mod deosebit să colaborez cu compozitori care își interpretează muzica. Acest lucru ne permite să avem o viziune unificatoare și o colaborare adevărată pentru realizarea ideilor muzicale. Lucrând cu fabuloasa Gabriela Montero (cu care colaborez frecvent), cu dragul meu prieten Jose Maria Gallardo del Rey (a cărui lucrare, Samuraiul din Sevilla, o voi dirija în premieră în luna noiembrie la Kyoto) și cu Fazil Say (căruia i-am comandat două lucrări!), mă simt ca într-o reuniune de familie. Și sunt în mod special bucuros să pot colabora cu Avishai pentru prima oară. El se alătură cercului de compozitori-interpreți minunați.

Sunteți un oenolog profesionist. Cu ce tip de vin ați asocial acest program pe care îl prezentați în Festivalul Enescu?

Există vinuri românești fantastice. Feteasca neagră de tradiție este unul dintre cele mai bune vinuri românești. Unul dintre favoritele mele este Cuvée Guy de Poix de la Serve Winery, nu doar pentru că este un vin important ce semnifică renașterea vinurilor românești după comunism, ci și pentru culoarea lui intensă și pentru aromă. La fel cum Festivalul Enescu a devenit un simbol al marii tradiții muzicale din această țară, și acest vin restabilește locul României în topul vinurilor din lume.

Vorbind despre vinuri… cum ați ajuns la conceptul "culinary concerts"?

Nu este o idee nouă să combini vinul, mâncarea și muzica. Dar este nevoie de o coordonare artistică pentru a le combina într-un program unic, a le conecta într-un eveniment de tipul "o dată în viață". În același fel în care opera îi aduce împreună pe compozitor, libretist, scenograf, light designer, regizor, cântăreți etc… la fel și concertele culinare combină cele mai mari talente pentru a crea o experiență senzorială de neuitat.

Cum v-ați hotărât să deveniți dirijor, părăsindu-vă vechea slujbă, de manager muzical și devenind artist 100%?

Realizând că Bernstein a avut dreptate și că nu am de ales. Mi-am asumat riscul și am fost răsplătit pentru această decizie. S-a dovedit o dată în plus că trebuie să-ți depășești temerile pentru a te putea împlini. Povestea epifaniei mele din Napa Valley cu muzica la Tristan și Isolda este bine cunoscută și documentată. Ce nu se cunoaște este faptul că am devenit dirijor după 9 ani în afacerile cu vinuri și muzică, realizând că voi regreta dacă nu îmi voi folosi talentul care mi s-a dat fără măcar să încerc. Aceasta este cea mai importantă lecție de învățat. Să încerci. Nu vei regreta.

Ați dirijat peste 170 de orchestre. Este un număr uriaș! Cum reușiți să stabiliți o comunicare cu fiecare nou ansamblu cu care colaborați și ce apreciați cel mai mult la o orchestră?

Fiecare orchestră este diferită, fiind bazată pe cultura țării din care provine. Chiar dacă sunt muzicieni de diferite naționalități într-o orchestră, ei devin o reflecție a culturii în care orchestra își desfășoară activitatea. O simfonie de Brahms interpretată în România este diferită de aceeași simfonie cântată în Rusia. Cultura are un impact asupra interpretării. Acesta este subiectul primei mele cărți. După ce am dirijat atât de multe orchestre, aceasta este principala observație pe care am avut-o. Și că este foarte util să înveți cât mai multe despre fiecare cultură.

Pentru că Festivalul nostru poartă numele compozitorului și violonistului George Enescu, permiteți-mi să vă întreb, în final, ce opinie aveți despre muzica lui? Aveți lucrări de Enescu în repertoriul dumneavoastră?

Dirijez Simfoniile și Rapsodiile de Enescu și mi-ar plăcea să descopăr și mai multe partituri ale sale și ale altor compozitori români. Din punctul meu de vedere, este esențial faptul că festivalul face ca numele, imaginea și muzica lui Enescu să rămână o prioritate în România și să fie cât mai bine cunoscut în lume. România trebuie să fie mândră de acest fiu al său și de modul în care numele, muzica și interpretările date creațiilor sale s-au transmis în timp pentru a-i inspira pe artiștii de astăzi.