ACUM:
15.25
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu dirijorul Edward Gardner

Publicat: miercuri, 8 Septembrie 2021 , ora 13.35

Dirijor șef al Orchestrei Filarmonicii din Bergen din octombrie 2015, Edward Gardner începe în septembrie 2021, prima sa stagiune ca dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra. Repertoriul său este axat în egală măsură pe lucrări simfonice și lirice, fiind o prezență constantă pe afișele marilor teatre de operă din lume și conducând timp de un deceniu Opera Națională Engleză (2006-2015).


Maestre Edward Gardner, suntem onorați să vă avem ca invitat în Festivalul Enescu, împreună cu Orchestra Filarmonicii din Londra. Luna septembrie este una specială pentru dumneavoastră, pentru că acum va începe prima dumneavoastră stagiune ca dirijor șef al orchestrei londoneze. În concertul de deschidere a stagiunii, pe 25 septembrie, veți interpreta opera în concert Căsătoria de vară de Michael Tippett. Dansurile rituale din această lucrare vor deschide și primul dumneavoastr
ă concert susținut la București. În acest context, îi acordați acestei partituri un rol simbolic? Vorbim despre o muzică frumoasă, care spune o poveste despre speranță și reînnoire, ceremonie și dragoste. Putem vorbi despre vreunul din aceste elemente în noua eră în care intră Orchestra Filarmonicii din Londra?

Da, este o întrebare foarte bună. Lucrarea are un caracter simbolic pentru mine. Cu toții îi cunoaștem pe Britten și pe Elgar ca fiind mari compozitori britanici, dar cred că este timpul să reevaluăm rolul lui Tippett în contextul muzicii secolului XX și în perimetrul Marii Britanii. Vorbiți despre reînnoire. Nu m-aș fi gândit în urmă cu doi ani, când am programat-o, că această reînnoire se va suprapune cu venirea la Festivalul Enescu și că voi deschide concertul Filarmonicii din Londra cu această lucrare. Muzica lui Tippett este foarte diferită de cea a lui Britten sau a lui Elgar, ale căror lucrări le vom auzi în Festival. Tippett avea calități de vizionar. Nu folosește același limbaj muzical ca Messiaen, dar se inspiră din aceleași lucruri. Este absolut strălucitor și merge departe în spatele notelor, printre nori, în Paradis.


Dat fiind interesul dumneavoastră special pentru domeniul operei, este posibil ca în următoarele stagiuni ale Orchestrei Filarmonicii din Londra să întâlnim și mai multe titluri de acest fel?

Este o altă întrebare importantă. Orchestra Filarmonică din Londra are o frumoasă tradiție de a prezenta opere în concert. În anii trecuți, am găsit prilejul de a interpreta diferite genuri muzicale, dar și câteva opere care se pot prezenta foarte bine în concert. Una dintre ele este Peter Grimes de Benjamin Britten, care a fost interpretată și în ediția trecută a Festivalului Enescu. Un alt exemplu ar fi Castelul lui Barbă Albastră de Bela Bartok, o dramă psihologică, care prinde viață mai bine, în mintea ascultătorilor decât în orice punere în scenă și cred că prezentarea acestei lucrări va fi unul dintre punctele de vârf ale stagiunii următoare.


În Londra își au sediul numeroase orchestre de prestigiu. Din acest punct de vedere, cum vedeți specificul Orchestrei Filarmonicii ? Ce o deosebește de alte orchestre, la fel de valoroase?

Londra are numeroase orchestre, desigur, și cred că Orchestra Filarmonică din Londra are particularitatea de a-și petrece o jumătate sau o treime din an interpretând operă la Glyndebourne. Are flexibitatea de a interpreta un repertoriu uriaș. Are abilitatea de a a-i acompania pe soliștii din opere într-un mod cât se poate de natural. Cred că această versatilitate este de-a dreptul miraculoasă. Apoi îi sunt specifice și acele nopți de la Royal Festival Hall, cu un public extrem de numeros și cu un număr mare de instrumentiști pe scenă.


Colaborarea dumneavoastră cu London Philharmonic Orchestra a început încă de când erați foarte tânăr. Cum au fost primele dumneavoastră concerte cu acest ansamblu, dacă vă mai amintiți și cum s-a dezvoltat relația dintre dumneavoastră și orchestră până la acest punct, în care o conduceți din poziția de dirijor șef?

Am dirijat această orchestră încă de când eram foarte tânăr și îmi amintesc că eram înspăimântat. Era un ansamblu de mare prestigiu și eu fiind foarte tânăr, mă temeam de el. Relația noastră s-a dezvoltat odată cu trecerea anilor. Îmi amintesc cu mare plăcere de colaborarea noastră pentru Visul lui Gerontius, în 2011 sau 2012. Trecuseră câțiva ani de când nu ne mai văzusem și de când lucrasem cu ei la Glyndebourne pentru câteva spectacole. Apoi a urmat această întâlnire, în care pasiunea muzicienilor și implicarea lor au fost absolut copleșitoare. Iar colaborarea din acest moment este pentru mine un privilegiu.


În ultimii ani, muzica lui George Enescu a putut fi ascultată la Londra, în mare măsură, datorită eforturilor lui Vladimir Jurowski. Inclusiv capodopera sa lirică, Oedipe.

Cred că Oedipe este o lucrare extraordinară, în special pentru lumea operei. Într-un fel, e o mare dezamăgire pentru mine că Vladimir Jurovski a interpretat-o deja, înaintea mea și că a fost pusă în scenă la Covent Garden, într-o minunată producție. Este grozav faptul că acest Festival se concentrează pe muzica lui Enescu, iar interpretarea celor două piese concertante de către Orchestra Filarmonicii din Londra vor reprezenta punctele de atracție ale programelor.


În Festivalul Enescu urmează să dirijați versiunea orchestrală realizată de dirijorul Valentin Doni asupra Sonatei a III-a, în caracter popular românesc, și Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu. Unde ați situa aceste lucrări în repertoriul universal?

Cred că Simfonia concertantă face deja parte din repertoriul universal, este cântată pretutindeni. Sonata pentru vioară este foarte diferită. Dacă prezinți o lucrare în versiune orchestrală, cred că provocarea este să prinzi fantezia și calitatea rapsodică a partiturii originale cu o orchestră mare. Nu e ca și când ai interpreta un concert; trebuie să lucrezi la detaliu și să redai delicatețea versiunii originale. Este un aranjament fascinant, dar nu este deloc simplu de interpretat.


În opinia dumneavoastră, aceea a unui foarte apreciat și experimentat dirijor, ce ar trebui făcut pentru ca muzica lui Enescu să devină mai cunoscută? Vi se pare că Enescu are potențialul de a fi apreciat la fel de mult ca Bartok sau Sibelius, de pildă?

Cu siguranță, Enescu are o voce personală, care merită a fi auzită la fel ca cea a compozitorilor pe care i-ați menționat. Are un element profund românesc, care place foarte mult. Cu cât Festivalul menține acest dialog, în care sunt invitate orchestre să interpreteze Enescu, cu atât aceste lucrări vor intra în repertoriul lor. Găsim piese care ne plac și este ușor să devenim avocatul lor și să le interpretăm la Londra sau oriunde în lume. Festivalul face acest lucru posibil și cred că este minunat.


Ați vorbit despre Britten, Elgar, Tippet. Care este compozitorul dumneavoastră britanic favorit?

Este foarte greu de spus. Tratez toate piesele în funcție de legătura pe care o au cu mine. Au fost lucrări de Elgar care mi s-au părut greu de făcut. La fel și cu Britten. Fiecare compozitor are vocea lui și sunt lucrări pe care le-aș interpreta acasă și peste tot în lume pentru întreaga mea viață. Însă cred că Tippett este favoritul meu și la fel ca în cazul lui Enescu, vocea lui merită a fi auzită mai mult.


Variațiunile Enigma, pe care urmează să le dirijați în România, bănuiesc că fac parte din lista lucrărilor dumneavoastră preferate.

Da, așa este. Și am impresia că este o lucrare interpretată cu mai mult entuziasm în lume decât în Marea Britanie. Este complicat cu Variațiunile Enigma, pentru că fiecare muzician are propria versiune despre cum ar trebui să sune și este dificil să găsești punctul comun cu toți instrumentiștii unei orchestre.


Vorbind în continuare despre programul de la București... Ce credeți despre Simfonia a II-a de Sibelius? Este sau nu o muzică programatică? Este important să știm acest lucru atunci când o ascultăm?

Cred că este vorba despre un program subliminal, așa cum se întâmplă și Simfonia I-a de Mahler. Poți urmări o narațiune emoțională foarte ușor. În subconștient găsești asta și în muzica lui Sibelius. Sau ca în Simfonia I de Șostakovici. Este muzică absolută, dar este însoțită de o puternică poveste emoțională, care îl conduce pe ascultător. Eu am interpretat mult această Simfonie de Sibelius în turnee. Cred că este o lucrare care vorbește mult despre Sibelius, chiar și acelor ascultători care nu îi cunosc muzica și este cea mai bună simfonie, ca punct de plecare în descoperirea muzicii lui Sibelius.


Violonista Patricia Kopachinskaya și violoncelistul Nicolas Alstaedt sunt soliștii celor două concerte pe care le susțineți în Festivalul Enescu. Care este rolul pe care vi-l asumați în relația cu ei și al dialogului muzical pe care îl aveți de susținut?

Cu Nicolas am mai colaborat. Avem un simț muzical asemănător și este minunată întâlnirea cu el. Este un privilegiu să lucrez pentru prima oară cu Patricia, care este atât de pasionată de interpretarea marii muzici, așa că de-abia aștept să îi simt energia și să am un dialog cu ea, împreună cu orchestra.


Interviu realizat de Monica Isăcescu