ACUM:
16.30
Festivalul Internațional „George Enescu”
Urmează: 18.00 În universul muzicii
Apoi: 19.30 Festivalul Internațional „George Enescu”

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu dirijorul Cristian Măcelaru

Publicat: luni, 13 Septembrie 2021 , ora 12.47

Domnule Cristian Măcelaru, mulțumiri pentru ocazia de a discuta din nou despre muzică și despre activitatea dumneavoastră ! Iată, în următoarea sa stagiune, Orchestra Națională a Franței își reafirmă vocația de a fi ambasadoare prin excelență a muzicii franceze. Zis și făcut - atât programul de deschidere de stagiune, din 10 septembrie, cât și cele de la Sala Palatului din București în 13 și 14 septembrie sunt, primul, integral francez, celelalte fiind dominate de muzica franceză. "Muzică franceză" - știm că sintagma este larg întâlnită și că, de asemenea, este de preferat să evităm, pe cât se poate, generalizările. Aș risca, totuși, o chestionare generalizatoare: dumneavoastră, personal, ce înțeles dați acestei expresii - "muzică franceză". Ce înseamnă pentru dumneavoastră?

Sigur, muzica franceză, cum ați și spus, nu beneficiază de un plus, ca percepție, atunci când adoptăm formule generalizatoare - ca de fapt oricare altă muzică națională, să-i spunem așa ; dar este foarte important să înțelegem locul pe care compozitorii de origine franceză îl au în istoria muzicii, iar eu, când mă gândesc la muzica franceză, nu reduc această muzică numai la ceea ce au compus Ravel sau Debussy (ceea ce, din păcate, în lumea celor preocupați de repertoriu simfonic se întâmplă foarte des). Este important să ne uităm în special și mai devreme, în secolul al XIX-lea, la compozitorii care au fost înaintea celor amintiți, foarte bine cunoscuți, și la ceea ce au creat ei, ce au compus, ca să vedem totuși de unde vine această muzică, de unde vine un anumit limbaj orchestral. Pentru mine este important să mă uit anul acesta la o sărbătorire importantă, cea a lui Camille Saint-Saëns ; și de aceea am vrut să explorăm toate cele cinci simfonii pe care Saint-Saëns le-a scris. Sigur, a treia, care este cea mai cunoscută, Simfonia cu orgă rămâne o capodoperă, dar să știți că și celelalte patru sunt extraordinar de frumoase, sunt simfonii care arată un Saint-Saëns care încearcă să-și găsească locul într-o lume dominată de muzica lui Beethoven, muzica lui Mendelssohn și Schumann. Și de aceea este esențial să vedem cum Saint-Saëns își găsește vocea într-o lume atât de influențată de acești compozitori mari. Iar pentru mine, să pot să mă dedic acestor cinci simfonii în 2021, să le înregistrăm, a fost într-adevăr o mare descoperire, pentru că am descoperit astfel multă altă muzică scrisă în secolul al XIX-lea. Este adevărat, veacul respectiv în muzica franceză este dedicat operei mai mult decât lumii simfonice, dar avem foarte multă muzică simfonică scrisă perioada respectivă pe care am descoperit-o, căutând să înțeleg acești compozitori care au scris și pentru lumea operei, dar au creat foarte mult și pentru domeniul simfonic.

În România, întâlnești adesea următoarea explicație atunci când se discută despre absența muzicii românești din stagiuni : publicul nu este interesat de muzica românească ! În Franța cum stau lucrurile?

Cred că publicul, în general, este interesat de orice se face cu excelență ; iar pentru mine, muzica trebuie să vorbească direct sufletului, să vorbească direct sentimentelor celor care ascultă concertele, adică publicului. În momentul în care cântăm o simfonie chiar și de Mozart, dacă aceasta nu beneficiază de întreaga dedicare a interpreților, publicul nu va răspunde pozitiv nici măcar în relație cu genialul Mozart. Sigur, Mozart este atât de frumos încât chiar când nu e interpretat cu excelență e apreciat. Dar, în general, muzica e nevoie să se bucure de deplina implicare (nu pot să spun de perfecțiune, pentru că perfecțiunea în muzică nu există), dar de un accent pe o performanță cât mai profundă, cât mai clară, care să pună în lumină ceea ce compozitorul a dorit să transmită prin partitură. Personal, consider că e foarte dificil să spunem că oamenii nu pot să aprecieze orice gen de muzică care este interpretată cu autentică excelență.

Ca director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, cât de greu este cuvântul dumneavoastră în definitivarea profilului unei stagiuni, precum cea care urmează, 2021-2022? Cum se stabilesc în mod foarte concret direcțiile de repertoriu, programele și muzicienii invitați? Cum funcționează acest mecanism de decizie?

Sigur, cuvântul final este al meu, dar eu întotdeauna, în tot ceea ce fac în viață, prefer colaborarea în locul dictaturii. Stagiunea o încep uitându-mă înapoi să văd ce a cântat orchestra în ultimii 50 de ani, în ultimii 30 de ani, să văd care este repertoriul de bază al orchestrei. Iar apoi reflectăm asupra a ceea ce lipsește, asupra a ceea ce trebuie să fie mai mult. Pentru mine, a crea o stagiune este rezultanta foarte importantă și necesară a echilibrului între beneficiul publicului și cea ce se impune ca foarte necesar pentru ca orchestra să-și continue ascensiunea artistică. De aceea, este esențial să propunem atât piese pe care orchestra le cunoaște bine, cât și lucrări cu care aceasta nu s-a mai întâlnit vreodată. De aceea, dacă vă uitați la stagiunea pe care am creat-o, veți întâlni foarte multe piese care nu sunt atât de cunoscute, nici de orchestră, nici de public. E important să ne deschidem orizontul, pentru că numai atunci putem să înțelegem, să vedem o imagine mai completă, mai profundă a muzicii în general. Decizia finală e, fără îndoialălă, a mea, dar ascult foarte multe opinii, ale muzicienilor din orchestră, mă consult și cu dirijorii invitați, cu soliștii - totul e generat, în ultimă instanță, de ideea de colaborare.

Cum a evoluat relația dintre dumneavoastră și muzicienii Orchestrei Naționale a Franței din septembrie 2020 și până acum, o perioadă care ar fi fost, în mod obișnuit, foarte densă în evenimente, dar care rămâne marcată, evident, de pandemie (și să spunem că Radio România Muzical a difuzat concerte fără public, susținute sub bagheta dumneavoastră, la Paris, de acest ansamblu).

Noi nu ne-am oprit activitatea. Chiar am creat cât mai multe concerte și oportunități pentru muzicieni, ca să continue să cânte. Eu am văzut importanța de a avea concerte și de a cânta împreună, nu numai atunci când e publicul în sală, dar în generală pentru ca orchestra să rămână în formă maximă, să rămână un ansamblu unit cu membri care să cânte împreună, este foarte necesar să facă acest lucru. Din acest motiv, eu am împins foarte mult înainte ideea de a continua să cântăm concerte, chiar fără public, de a face înregistrări, de a face citiri, de a găsi toate modalitățile posibile, sigur, în limitele impuse, dar orice modalitate posibilă de a crea muzică, de a ne aprofunda cunoștințele noastre despre muzică, despre a cânta împreună. Relația mea cu muzicienii consider că s-a dezvoltat, din punctul meu de vedere, foarte frumos, deoarece am avut multe săptămâni în care am putut să cântăm împreună, să concertăm împreună, să facem înregistrări împreună și sper să continue în aceeași manieră și în anii care urmează.

Interviu realizat de Ștefan Costache