Evenimentele săptămânii
Înapoi
Felix Mendelssohn și George Enescu - Octetele de coarde cu Julia Fischer și invitații săi
Dincolo de bucuria muzicii de cameră la superlativ, trăită cu intensitate artistică în cadrul unui festival cu tradiție, această transmisiune în direct de la biserica din Wismar ne prilejuiește și întâlnirea sau (sperăm!) reîntâlnirea cu una dintre marile partituri enesciene, a cărei abordare constituie mereu un eveniment.
Nu sunt foarte frecvente programele care propun publicului lucrări scrise special pentru 8 instrumentiști; ele reliefează de obicei o scriitură complexă, ce valorifică și individualitatea celor opt "personaje" interpretative, dar și consistența și maleabilitatea sonoră a ansamblului, perceput ca o entitate în sine. (Poate tocmai de aceea se întâmplă destul de des ca pentru tălmăcirea unui astfel de repertoriu scris pentru instrumente de coarde cu arcuș să fie prezente pe scenă două cvartete de coarde, fiecare având deja "antrenamentul", sudura sonoră necesară.)
În lista celor opt nume reunite pe afișul concertului găzduit de Biserica Duhului Sfânt din micul oraș hanseatic Wismar se regăsesc trei dintre cele care au format în 2010 "Cvartetul Julia Fischer"; formația și-a continuat activitatea și face și în această perioadă frecvent. Alături de titulara violinei prime - mult apreciata Julia Fischer (cea la al cărei festival a și debutat de altfel formația, în același an în care artista uimea lumea muzicală, apărând pe scenă la Alte Oper din Frankfurt în aceeași seară ca solistă la vioară în Concertul nr.3 de Camille Saint Saens dar și ca pianistă, protagonistă în Concertul în la minor de Edvard Grieg) - în iulie 2026 cântă și violistul și violoncelistul cvartetului ei: Nils Mönkemeyer și Benjamin Nyffenegger, dar și două dintre fostele sale studente la clasa ei de vioară de la Universitatea de Muzică din München ( Eva Zavaro - care la doar 14 ani a fost solistă a Orchestrei Simfonice din Londra la Salle Pleyel din Paris și Valerie Steenken - la aproape 24 de ani concertmaestru al Orchestrei Naționale a Spaniei), dar și alți muzicieni apreciați ai marilor scene simfonice și camerale actuale: Lena Neudauer - vioară, Wen Xiao Zheng - viola și Maximilian Hornung - violoncel.
Acest recital inclus în cadrul Festivalului Mecklenburg-Vorpommern cuprinde două partituri impresionante prin proporții și inspirație, realizate de ambii compozitori la vârste foarte tinere: Mendelssohn la 16 ani iar Enescu la 19. Tinerețea și maturitatea artistică oglindite în două ipostaze stilistice distincte - vineri 24 iulie, de la ora 21, LIVE la Radio România Muzical.