Interviuri Înapoi
Exclusiv. Primele declarații cu câștigătorii români de la Concursul Internațional ARD de la München
Week-end-ul 12-14 septembrie 2014, recent încheiat, ne dă prilejul să ne mândrim nu cu unul, ci cu două nume de tineri muzicieni români care sunt pe cale să cucerească scena clasică occidentală: Andrei Ioniță și Florian Mitrea sunt laureați ai secțiunii violoncel și, respectiv, pian din cadrul prestigioasei competiții ARD de la München, Germania. Tânărul violoncelist Andrei Ioniță a obținut locul al doilea la secțiunea violoncel, în vreme ce Florian Mitrea a urcat pe poziția a III-a a podiumului secțiunii de pian. Ambii tineri muzicieni s-au aflat în finală alături de unul dintre cele mai performante ansambluri orchestrale europene: Orchestra Radiodifuziunii Bavareze.
Prestigiosul Concurs Internațional ARD a ajuns în 2014 la cea de-a 63-a ediție și a propus începând cu data de 1 septembrie probe pentru mai multe instrumente: violoncel, pian, percuție și cvintet de suflători. Christoph Eschenbach, Natalia Gutman, Mitsuko Uchida, Christoph Tetzlaff, Sol Gabetta, sunt doar câțiva dintre cei care, din 1952 au urcat pe podiumul acestui concurs extraordinar. E ușor de ghicit, așadar, cărui nivel de exigență i-au făcut față cu brio cei doi tineri muzicieni români. Concurența a fost acerbă, nu a fost ușor de ajuns în finală, însă ambii artiști au reușit să impresioneze atât publicul, cât și juriul cu interpretări excepționale. Amândoi mărturisesc că experiența de a cânta alături de Orchestra Radiodifuziunii Bavareze a fost extraordinară.
Imediat după anunțarea câștigătorilor, am reușit să stăm de vorbă cu fiecare dintre cei doi tineri, care ne-au împărtășit în exclusivitate absolută care au fost emoțiile lor, ce reprezintă aceste victorii pentru parcursul lor profesional, precum și provocările pe care le-a implicat participarea la acest extrem de prestigios concurs.
Domnule Ioniță, cum vă simțiți și ce reprezintă această distincție în cariera dumneavoastră?
Andrei Ioniță: Cel mai mult m-am bucurat că am reușit să ajung așa de departe, mai ales în finala acestui prestigios concurs din Germania. M-am mai bucurat să am efectiv șansa de a cânta în această extraordinară sală Hercule, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze; dar cel mai important pentru mine a fost până la urmă concertul. Nici nu m-a mai interesat rezultatul din finală.
Acest concurs reprezintă în plus, o platformă incredibilă pentru tinerii muzicieni. Probabil îmi va deschide multe uși, multe oportunități.
Cred că deja sunteți asaltat de tot felul de propuneri. Ați vrea să ne împărtășiți câteva dintre ele?
A. I.: Da. Momentan nu au apărut propuneri oficiale; va trebui să mai stăm aici încă o săptămână. Urmează și o serie concerte de gală susținute de câștigători. Există o listă oficială cu invitații posibile pentru toți laureații; urmează să fie împărțite, probabil în urma concertelor și decernării premiilor. Este vorba de invitații ca solist cu Orchestra Haier din Frankfurt, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze - cele mai mari orchestre și organizații din Germania și nu numai. A fost incredibil și alături de Florian Mitrea. Ne-am susținut psihologic unul pe altul și a fost foarte frumos că am reușit amândoi să ajungem așa de departe.
Dumneavoastră studiați de ceva timp în Germania. Care sunt cele mai mari satisfacții pe care vi le aduce viața de student într-un spațiu atât de ofertant pentru muzica clasică?
A. I.: Este incredibil ce se întâmplă aici pentru că, după părerea mea, Germania este una dintre puținele sau ultimele țări unde publicul vine constant la concerte. În Berlin, unde studiez, se țin șapte concerte în aceeași seară și se umple sala de fiecare dată. Există acest public foarte, foarte interesat de muzică. Sunt efectiv fani înfocați ai muzicii culte! De aceea mă bucur că pot să locuiesc momentan în acest spațiu, să mă dezvolt aici și să cânt publicului, pentru că asta este cel mai important. Dacă pot să le ating inimile, pentru mine este cea mai mare realizare.
Domnule Mitrea, în primul rând felicitări pentru premiul obținut în cadrul prestigioasei competiții ARD. Ce emoții ați resimțit în momentul în care s-a pronunțat numele dumneavoastră ca fiind câștigător al locului al III-lea?
Florian Mitrea:Trebuie să recunosc că am fost foarte surprins când am reușit să mă calific între foarte mulți pianiști extrem de talentați, extrem de bine pregătiți. A fost un concurs foarte crud din punctul acesta de vedere. Din vreo 200 de dosare s-au calificat 50 de pianiști în etapa I, după care au fost selectați numai 15 în etapa a doua, doar 4 în semifinală, ceea ce a fost un șoc total pentru toată lumea - ne așteptam să treacă cel puțin 7 - și, apoi 3 în finală… Pentru mine a fost un vis fie și numai faptul că am ajuns în finală. Aceasta s-a desfășurat cu foarte mult fast; eram cu toții deja obosiți după un concurs foarte lung; a fost un vis să ajung să cânt pentru prima dată acest concert pe care l-am iubit de foarte mic și pe care n-am avut niciodată șansa să-l trec în public, mai ales cu o orchestră cum este Orchestra Radioului Bavarez - Concertul de Ceaikovski într-o sală superbă, cea mai frumoasă și cea mai mare sală de concerte de aici, din München. Sigur că și premiul mă bucură foarte mult, dar în sine faptul că am ajuns în finala acestui concurs, probabil cam cel mai mare concurs de muzică din Germania, pentru mine a fost suficient.
Care a fost, de fapt, cel mai provocator moment al întregului parcurs al dumneavoastră în cadrul acestui concurs?
F. M.: Etapa I este poate cea mai dificilă pentru toți. Programul este unul foarte fragmentat, se cântă piese destul de scurte și destul de puțin în fața juriului. Practic sunt 20 de minute făcute din bucățele foarte mici și trebuie să reușești să convingi un juriu de personalități în acest timp foarte scurt. În etapa a II-a deja devine mult mai ușor când ai posibilitatea să te desfășori într-o sonată clasică integrală, deja acolo poți să faci o construcție. Pentru mine etapa I a fost foarte grea. Am încercat să concentrez cam tot ce înseamnă muzicalitatea mea și pregătirea mea în acele miniaturi, ca să reușesc să conving din 50 de pianiști care se calificaseră. Aș mai putea spune că poate în finală am resimțit iarăși niște emoții foarte mari; în primul rând pentru că am conștientizat unde am ajuns, mi-am dat seama că o să fiu urmărit de nu știu câte mii de oameni și în plus, este primul concurs mare pe care l-am încercat; a fost un vis devenit realitate.