Agenda de concert
Înapoi
Evenimente muzicale în luna iulie 2024 la Biserica Neagră

Biserica Evanghelică C.A. - Parohia Brașov invită publicul meloman la evenimentele culturale care vor avea loc în Biserica Neagră pe parcursul lunii iulie 2024. Alături de concertele din cadrul festivalului Organ Nights, se vor desfășura trei concerte extraordinare în zilele de 4, 11 și 19 iulie.
În 11 iulie, de la ora 19.00, violonistul Alexandru Tomescu va susține, la Biserica Neagră, concertul Metamorfoze. Programul muzical de 75 de minute este o parte integrantă a Turneului Internațional Stradivarius dedicat, anul acesta, muzicii lui Johann Sebastian Bach. Alexandru Tomescu va interpreta, la vioară, șase suite de J.S. Bach inițial compuse pentru violoncel. Artistul continuă să aducă muzica, atitudinea și valorile autentice către toate categoriile de public, din toate regiunile tării, prin intermediul viorii STRADIVARIUS Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Național, categoria Tezaur, care va fi parte a acestui proiect până în anul 2029. Muzica va fi însoțită de iluminatul ambiental special conceput de regizorul Sergiu Ardelean. Biletele pot fi achiziționate de la INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră), sau online de pe platforma booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă.
În 19 iulie, Summer Choir revine la Biserica Neagră într-un concert dedicat compozitorilor Anton Bruckner și Gabriel Fauré. Summer Choir este un stagiu coral internațional în cadrul căruia participanții din România și din Europa au ocazia de a se perfecționa sub îndrumarea unor muzicieni de renume internațional: dirijorul Christian Ciucă, organistul Steffen Schlandt și soprana Liliana Faraon. La finalul repetițiilor vor avea loc două concerte, la Biserica Neagră din Brașov, în data de 19 iulie de la ora 18.00, și la Atheneul Roman din București, în data de 20 iulie de la ora 19.00. Publicul va avea ocazia să asculte două lucrări de Anton Bruckner, Psalm 146 și Virga Jesse, și două lucrări de Gabriel Fauré, Requiem și Tantum Ergo. Biletele pentru concertul din Brașov, 19 iulie, se pot achiziționa online de pe platforma booktes.com. Biletele în format fizic vor fi puse în vânzare din 12 iulie la magazinul INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră). Prețul unui bilet este 50 lei pentru adulți, copiii cu vârste sub 18 ani beneficiind de gratuitate.