Știri muzicale din țară Înapoi

Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, în toată țara

Publicat: joi, 15 Ianuarie 2026 , ora 0.00
Evenimente muzicale dedicate Zilei Culturii Naționale se vor desfășura astăzi, 15 ianuarie 2026, în toată țara.
La Filarmonica din Brașov, de la ora 19.00, va avea loc un concert simfonic intitulat „Patrimoniu în armonie”. La pupitrul dirijoral al Orchestrei instituției se va afla Cristian Oroșanu. Invitat special este actorul Florin Coșuleț. Programul serii reunește opusuri semnate de Pascal Bentoiu și George Enescu.
Ziua Culturii Naționale va fi celebrată și printr-un eveniment înscris în seria „Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaier”, ce va avea loc începând cu ora 17.00. Soliștii instituției - Aurelia Florian, Corina Klein, Silvia Micu, Anda Pop, Cristina Radu, Ana Stamate, Carmen Topciu, Adrian Dumitru, Alexandru Chiriac - vor fi acompaniați la pian de Valentin Vasilache.
„O seară cu George Enescu” se intitulează propunerea Centrului Cultural Reduta din Brașov, care se înscrie de asemenea în seria manifestărilor artistice dedicate Zilei Culturii Naționale. Evenimentul ia forma unei incursiuni în viața și activitatea marelui compozitor român în anii Primului Război Mondial, printr-o expoziție, un film documentar și un recital cu opusuri enesciene, susținut de violonistul Sabin Laviniu Penea și pianista Alexandra Amariei. Ora de începre: 19.00.
La Pitești, de la ora 19.00, dirijorul Tiberiu Soare va asigura conducerea muzicală a unui concert dedicat Zilei Culturii Naționale, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din oraș. Solistul serii este violonistul Remus Azoiței.
Corul Operei Române din Craiova concertează pe scena Filarmonicii din localitate, începând cu ora 19.30. Conducerea muzicală a acestui eveniment festiv, intitulat „Bijuterii corale în creația românească”, va fi asigurată de Florian George Zamfir. La pian: Maria Cristiana Stan.
Opera Națională Română din Iași propune de la ora 18:30, un concert în Holul de Onoare al Palatului Culturii, susținut de soliștii instituției - Cristina Grigoraș, Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată, Diana Ionescu, Antonia Cucerenco, Andrei Yvan, Ivan Dikusar, Ovidiu Manolache, Dmytro Melnyk și Cătălin Apostol, acompaniați la pian de Adina Alupei. La eveniment, participă de asemenea Corul de Copii al Operei, dirijat de Raluca Zaharia. În program: creații românești.
La Râmnicu Vâlcea, Corul Euphonia și actorii Teatrului Anton Pann sărbătoresc Ziua Culturii Naționale prin muzică și poezie. Conducerea muzicală va fi asigurată de Marian Stroe, iar invitat special este actorul Alecsandru Dunaev. Evenimentul are loc de la ora 19.00, la Teatrul Anton Pann.
„Pe urmele Luceafărului” este titlul evenimentului festiv prezentat de Opera Națională Română din Timișoara, la sala Barocă a Muzeului Național de Artă din oraș, începând cu ora 19.00.. Partituri celebre semnate de compozitori vor fi interpretate de soliști ai instituției - sopranele Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, mezzo-sopranele Antonela Bârnat, Gabriella Varvari, tenorii Cristian Bălășescu, Bogdan Zahariea, baritonul Darius Gruiță, basul Gelu Dobrea, între alții. La pian - Maksym Borinov.
Filarmonica din Oradea celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert vocal-simfonic cu titlul „Dansuri românești în partituri”. Jankó Zsolt va asigura conducerea muzicală, iar în ipostază solistică vor evolua soprana Ancuța Gabriela Măslină-Pop și Petre Abraham Smeu. Începând cu ora 19.00, își dau concursul Corul și Orchestra Filarmonicii din Oradea.
La Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca, va avea loc un recital de pian dedicat Zilei Culturii Naționale, susținut de Cătălin Șerban. Programul pe care publicul va putea să îl asculte începând cu ora 19.00 include pagini semnate de Dinu Lipatti, Marțian Negrea și George Enescu, între alții.
Ariadna Ene-Iliescu