Agenda de concert Înapoi

Eveniment deosebit la Opera Națională Română din Timișoara

Publicat: miercuri, 12 Martie 2025 , ora 10.42

Opera Națională Română din Timișoara organizează la data de vineri, 21 martie 2025, ora 19.00, Gala dedicată aniversării compozitorului și dirijorului László Rooth, personalitate marcantă a scenei muzicale. Domnia sa este membru fondator al Operei Naționale Române din Timișoara și anul acesta împlinește venerabila vârstă de 105 ani!

Evenimentul va aduce în prim-plan momente muzicale de excepție, interpretate de sopranele Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, Mihaela Marcu, Diana Chirilă, mezzosoprana Gabriella Varvari, tenorii Cristian Bălășescu, Cosmin Ifrim și Bogdan Zahariea, baritonul Cristian Rudic și basul Octavian Vlaicu, într-un eveniment care celebrează moștenirea artistică lăsată de maestru. De asemenea, programul include aranjamente muzicale realizate de maestrul László Rooth. La pupitrul orchestrei operei timișorene se va afla dirijorul invitat, de origine israeliană, 𝐍𝐢𝐫𝐁𝐫𝐚𝐧𝐝.

Prima parte include aranjamente muzicale semnate de maestrul László Rooth, inspirate din titluri celebre precum Falling in love with you, Once upon a time in the West sau Somewhere over the rainbow. De asemenea, veți putea savura duete și momente vocal-simfonice din capodoperele lui Wolfgang Amadeus Mozart și Giuseppe Verdi. În a doua parte, concertmaestrul Ovidiu Rusu vă va încânta cu momente solistice pline de emoție!

Vă așteptăm și la celelalte evenimente programate în luna martie 2025, care aduce pe scena noastră un carusel de emoții, povești captivante și spectacole de neuitat!

MARTIE 2025

Vineri, 14 martie 2025, ora: 18.00 (sala Operei)

PETER PAN de Laurențiu Profeta

PREMIERA

Spectacol de operă pentru copii interpretat în limba română.

Detalii:

https://www.ort.ro/eveniment/756/ro/Peter-Pan.html

https://www.facebook.com/events/1862653250805521

Sâmbătă, 15 martie 2025, ora: 11.00 (sala Operei)

PETER PAN de Laurențiu Profeta

Spectacol de operă pentru copii interpretat în limba română.

Detalii:

https://www.ort.ro/eveniment/757/ro/Peter-Pan.html

https://www.facebook.com/events/3999221950337069

Joi, 20 martie 2025, ora: 18.00 (Institutul Francez Timișoara, B-dul C.D. Loga nr. 46)

RENDEZ-VOUS MUZICAL

Concert dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei

Detalii:

https://www.ort.ro/eveniment/759/ro/RENDEZ-VOUS-MUZICAL.html

https://www.facebook.com/events/1178732336956495

Vineri, 21 martie 2025, ora: 19.00 (sala Operei)

UN SECOL DE MUZICĂ

Concert aniversar dedicat dirijorului și compozitorului László Rooth

Detalii:

https://www.ort.ro/eveniment/760/ro/UN-SECOL-DE-MUZICĂ.html

https://www.facebook.com/events/1381529396166985

Duminică, 23 martie 2025, ora: 18.00 (sala Operei)

CREAȚIUNILE LUI PROMETEU de Ludwig van Beethoven

și

BODIES & EMOTIONS

Spectacol coupé de balet

Detalii:

https://www.ort.ro/eveniment/761/ro/Creațiunile-lui-Prometeu---Bodies-amp-Emotions-.html

https://www.facebook.com/events/636327549348393