Se întâmplă la Radio România Înapoi

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Publicat: joi, 28 Noiembrie 2024 , ora 16.19

Editura Casa Radio vă așteaptă, între 4-8 decembrie, la cea de-a XXXI-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la standul Radio România (1+23).

Vineri, 6 decembrie, la ora 10:30 vom lansa cele mai recente apariții din colecțiile Radio-Prichindel și Noapte bună, copii!: audiobookul Prâslea cel viteaz și merele de aur de Petre Ispirescu, respectiv CD-ul Din basmele lumii.

Lansarea va continua cu două ateliere: Alexandru Ciubotariu îi va iniția pe prichindei în meșteșugul benzii desenate, iar Ligia Necula se va juca cu ei de-a teatrul, prin exerciții distractive de dicție și comunicare expresivă.

Tot vineri, de la ora 17:00 vă invităm la lansarea albumului muzical ALGO-RITM, titlu sub care Mădălina Pașol reunește o colecție de miniaturi pianistice, semnate de Johann Sebastian Bach, Jean-Philippe Rameau, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Richard Wagner, Claude Debussy, Ottorino Respighi, Edvard Grieg, Serghei Rahmaninov, Dinu Lipatti și Tudor Dumitrescu. La eveniment va participa Tiberiu Comandașu, redactor muzical la Editura Casa Radio. După prezentarea CD-ului, pianista va susține un moment muzical ce va exemplifica universul sonor al înregistrărilor realizate în 2022 la Radio România. La final, artista va oferi publicului o sesiune de autografe pe album.

Sâmbătă, 7 decembrie, la ora 14:00, vă invităm la lansarea tripletei de aur dramaturgice a marelui Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută și D-ale carnavalului. Edițiile apar în formă de audiobook, carte și CD, în colecția Fonoteca de Aur/Teatru, seria Caragiale, și beneficiază de ilustrațiile lui Alexandru Ciubotariu și de istoricele înregistrări de teatru radiofonic din 1951 și 1952, montate de Sică Alexandrescu, cu actori de legendă ai scenei românești.

La lansare vor participa criticul literar Cosmin Ciotloș - îngrijitorul edițiilor, regizorul Attila Vizauer - redactor-șef al Teatrului Național Radiofonic, Domnica Țundrea - realizator la Teatrul Național Radiofonic și Andrei Huțuleac - regizor, actor și scriitor. Moderator: Dorin Bîtfoi.

Tot sâmbătă, la ora 15:00, vă invităm la lansarea audiobookului de mare succes Dans de Nina Cassian - într-o a doua ediție substanțial adăugită.

La lansare vor participa criticul literar Cosmin Ciotloș - îngrijitorul ediției, regizorul Alexandru Solomon și scriitorul Călin-Andrei Mihăilescu. Moderator: Dorin Bîtfoi.

Unică pe piața de carte din România, Editura Casa Radio este numele de marcă cu care Radio România valorifică principalul tezaur de bunuri media din spațiul românofon, că vorbim despre Fonoteca de Aur ori despre edificarea unei arhive viitoare.

Peste 30 de colecții și serii de cărți, CD-uri și cărți cu CD încorporat sunt consacrate celor mai apreciate creații radiofonice din literatură și publicistică, teatru și muzică. Vă așteaptăm la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România.

Detalii, la www.edituracasaradio.ro.

Serviciul Comunicare și Relații Publice