Interviuri Înapoi

Despre estetica vocală a dr. Stephan Poen

Publicat: miercuri, 27 Martie 2013 , ora 15.09
Modele biotehnice și analitice în estetica vocală se intitulează noua apariție a Editurii "Glissando" a Universității Naționale de Muzică din București. Este vorba despre o lucrare în două volume sub semnătura lui Stephan Poen, medic foniatru și doctor în muzică, lucrare rezultată în urma unei conferințe pe care acesta a susținut-o la Universitatea Națională de Muzică.


Cred că nu mai aveți nevoie de prezentări extinse, sunteți o autoritate atunci când vine vorba de operă, o autoritate când vine vorba de voce în general, pentru că nu v-ați ocupat numai de vocea cântată. Sunt două volume care tratează practic două tipuri de abordare a esteticii vocale: pe de o parte - un model biotehnic, pe de altă parte - un model analitic. Cui se adresează aceste două volume - aproximativ 70 de pagini? Informația este foarte, foarte condensată și probabil că lectura ar presupune și o recidivă în acest sens.

Aceste volume se adresează unei largi categorii de tineri și mai puțin tineri studioși ai fenomenului muzical și vocal integrat în personalitatea artistică umană, studenților de conservator - atât la canto, cât și viitorilor instrumentiști, viitorii dirijori, viitorii muzicologi care vor avea relații profesionale cu vocea cântată - dar și profesorilor de canto, profesorilor de alte discipline muzicale și muzicologice, deoarece universul de cunoaștere al drumului de la voce la vocalitate oferă repere foarte multe orientative pentru a îmbunătăți activitatea profesională a vocaliștilor și a celor care lucrează cu ei. Desigur că într-o anumită măsură aceste volume pot oferi bucurii și melomanilor, intelectuali din alte domenii care doresc să aprofundeze, care doresc să trăiască emoția impactului cu o voce la un nivel de cunoaștere superior.


Într-adevăr, putem spune că vorbim despre un sistem de a înțelege și de a dezvolta vocea, în special vocea cântată, dar vocea în general, pentru că probabil principiile se referă și la vocea vorbită. Dacă greșesc, vă rog să mă contraziceți.

Nu, principiile sunt universale. Atât vocea vorbită, cât și vocea cântată se pot baza pe aceleași principii funcționale și estetice în discernământul folosirii, cu diferența că vocea vorbită se exprimă pe un ambitus mai restrâns - o cvintă, care poate ajunge cel mult la o octavă - în timp ce vocea cântată, mai ales pentru vocaliștii genurilor simfonic, operă și operetă trebuie să aibă cel puțin două octave la vocile masculine, iar la vocile feminine poate ajunge chiar la trei octave. Deci, diferența este numai în ambitus și, evident, în faptul că vocea cântată este condiționată de o intonație obligatorie potrivit partiturii, în timp ce intonația în vocea vorbită are un caracter mai arbitrar, care este mai strâns legat de specificitatea caracterială și temperamentală a personalității respective.


Am remarcat și am amintit ceva mai devreme faptul că cele două volume alcătuiesc un sistem dedicat esteticii vocale, un sistem exhaustiv care atinge toate realitățile acestui fenomen din perspectivă bio-psiho-somatică. De ce este nevoie de două părți pentru această înțelegere a esteticii dumneavoastră vocale? Cu alte cuvinte, aș dori să explicați cele două titluri din titlul principal - pe de o parte modelul biotehnic și pe de altă parte cel analitic.

Cele două volume reprezintă de fapt două stadii de cunoaștere și de aplicabilitate în voce și vocalitate. Primul este stadiul biotehnic, adică acel stadiu de cunoaștere a naturii corpului și integrarea atitudinilor corpului în serviciul sunetului instrumental standard al vocii. Spre deosebire de alte categorii de artiști, mă refer la instrumentiști, care au un instrument ce se menține constant - e suficient să se asigure anumiți parametri de umiditate, temperatură și presiune atmosferică și vioara, pianul, flautul sau contrabasul cum l-am lăsat seara, îl găsim dimineața -, cu vocea nu este același lucru fiindcă instrumentul vocal este însuși corpul omenesc în globalitatea sa anatomo-fiziologică. Vocea se resimte în funcție de ceea ce mâncăm, de ceea ce bem, de felul cum ne îmbrăcăm, de felul în care ne relaționăm la temperatura, la umiditatea și la presiunea atmosferică a mediului ambiant. Vocea se resimte în funcție de relațiile noastre psihoafective cu cei din jur. Vocea se resimte în funcție de barometrul nostru de mulțumire și de bucurie sufletească. Toate aceste aspecte sunt doar câteva, ca să nu mai spunem de alte lucruri care țin de ceea ce-mi place să definesc drept igiena psihosomatică a personalității umane, deci o multitudine de factori intrinseci și extrinseci, dinlăuntrul și din afara personalității noastre acționează permanent asupra vocii. Stadiul biotehnic înseamnă a cunoaște instrumentul organic al corpului nostru, care este vocea, și cum să lucrăm cu el, cum să pedalăm pe resorturile anatomo-fiziologice de care dispunem. Al doilea stadiu de cunoaștere, cel analitic-fonologic, se aplică stadiului prim în perfecte condiții, dezvoltând dimensiunile parametrilor unei voci. Noi suntem obișnuiți să spunem că vocea reprezintă intensitate, culoare, înălțime și durată a sunetului, dar în acest al doilea volum, intitulat Modelul analitic fonologic al vocii, vom vedea că acești parametri comportă foarte multe dimensiuni pe care noi le putem câștiga evolutiv, printr-un proces foarte atent de informare și de formare teoretică și practică…


Vorbiți despre 36 de parametri.

Exact. Toți acești 36 de parametri derivă practic din patru parametri acustici fundamentali ai sunetului: sonoritatea sau intensitatea, culoarea sau timbrul, frecvența sau înălțimea și durata sunetului. Dar acolo eu am făcut o desfășurare analitică vastă și din acești parametri derivă dimensiuni, se ajunge la 36 de entități funcționale estetice ale vocii. Și, în funcție de gradualizarea acestor 36 de entități - cum le parcurgem prin informarea și formarea noastră - noi pornim de la stadiul de voce, apoi ajungem la stadiul de vocalitate. Pe urmă stadiul de vocalitate parcurge nivelurile de valoare artistică, personalitate artistică și, apoi, vedetă artistică. Iată, sunt trepte evolutive care nu pot fi survolate. Este banală metafora - ca să ajungi la etajul 10 al unui bloc trebuie să treci prin toate celelalte, de la 1 la 9, pe scări sau cu liftul, dar trebuie să le parcurgi.


Așadar, așezați într-o bună ordine această devenire a unui artist liric, cea mai frumoasă ipostază în care se poate afla vocea umană. Aș vrea să subliniez și un aspect care mie mi s-a părut interesant. Spuneți dumneavoastră: "Cântul reprezintă cel mai frumos act al inteligenței umane, desfășurat la limita dintre materie și spirit." Într-o perioadă în care această tatonare a nevăzutului e privită cu multă circumspecție e de lăudat ancorarea dumneavoastră într-o viziune holistică, să o numim.

Eu datorez această profunzime a viziunii mele aplicată vocii marelui noroc pe care l-am avut în viața mea, de a trăi alături de iubita mea soție, marea artistă Elena Cernei care, vreme de 20 de ani, a avut asupra mea o acțiune binefăcătoare de stimulare în evoluția mea. Elena Cernei contempla de foarte multe ori ceea ce eu acum vreau să perpetuez, și anume: verbul divin s-a făcut carne, iar noi, la nivelul ființei noastre încarnate - entitate bio-psiho-somatică - facem să reverbereze acest verb divin în noi și să îl îmbogățim cu tot ceea ce poate acumula sufletul nostru mai bun și mai frumos într-o existență guvernată de către spirit, de acel cuantum de Duh Sfânt care se află în spiritul nostru. De aceea, foarte accentuat am exprimat această idee că pornind de la voce se ajunge la vocalitate, dar această vocalitate dacă parcurge într-o sănătoasă evoluție stadiile de valoare, personalitate și ajunge o vedetă, dacă această vedetă poate sublima vocalitatea în verb vocal, atunci vedeta devine un profet al timpurilor și societății noastre. Asta este misiunea fundamentală a sacralității vocației verbului vocal pentru cine o are. Atunci reușim! Am cunoscut unii dintre cei mai mari artiști ai omenirii - dacă ar fi să mă refer la Renata Tebaldi, Giuseppe Di Stefano, Paolo Silveri, Giuseppe Taddei, Giulietta Simionato -, o prietenie foarte frumoasă am avut cu acești oameni din trecut, așa cum astăzi sunt profund legat de Mariana Nicolesco, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru, Eugenia Moldoveanu sau Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, ale căror interpretări le-am analizat în cercetările mele. Am înțeles că datorită acestei sublimări a vocalității în verb vocal vedeta a asumat valențe profetice și de aceea marii artiști sunt modești; este acea modestie grandioasă, pentru că ei ating valențele profetice pe care ni le poate consimți ipostaza noastră de filialitate divină. Suntem fiii lui Dumnezeu și noi putem să ne orientăm către măreția lui.

Interviu realizat de Ștefan Costache