Evenimentele săptămânii Înapoi

Despre Corul Academic Radio la 85 de ani

Publicat: vineri, 13 Februarie 2026 , ora 23.19

Începând de duminică, 15 februarie, la "Poveștile de succes" vorbim despre Corul Academic Radio, care în 2025 și-a sărbătorit cei 85 de ani de existență - oficială, pentru că, în realitate, aceasta e chiar și mai îndelungată; și facem acest lucru avându-l invitat pe Ciprian Țuțu, al unsprezecelea dirijor din istoria formației, care în 2026 face bilanțul primul său deceniu petrecut în această calitate.

5 noiembrie 1940 este data când Corul Academic Radio și-a început activitatea; devenind prima formație corală profesionistă din România. Corul Radio are, astfel, un deceniu de istorie în plus față de Corul Filarmonicii "George Enescu" și de cel al Filarmonicii din Iași - apărute, ambele, în 1950. Pentru pasionații de cifre, e poate interesant și faptul că Filarmonica din Timișoara are o formație similară din 1951, iar Corul Filarmonicii din Cluj-Napoca a luat naștere în 1972.

Evident, necesitatea de a acoperi repertoriul vocal-simfonic în Stagiunile Muzicale Radio a reprezentat unul dintre argumentele apariției Corului Academic Radio. Care a fost condus, în primii săi 4 ani, de dirijorul Ioan Croitoru. Și e de amintit că în specificul acelei perioade, prezențele live în emisie nu erau excepția, ci mai degrabă regula - posibilitățile de a înregistra fiind relativ limitate. Un aspect care individualizează Corul Academic Radio în peisajul clasic de la noi este acela că poate fi ascultat în direct de public, de la Sala Radio, prin posturile Radio România - în principal, la Radio România Muzical

Se păstrează, din fericire, prima formulă a corului, care avea 48 de membri. Între ei: Zenaida Pally, devenită ulterior o glorie a Operei bucureștene, Ion Vanica, cel care avea să înființeze Corul de Copii Radio, Dumitru D. Stancu.

85 de ani pentru Corul Academic Radio oferă și un prilej de bilanț pentru actualul său dirijor, Ciprian Țuțu. Din 2016, când a fost numit la conducerea sa prin concurs, Corul Radio a participat la susținerea a 102 concerte vocal-simfonice și a 29 de concerte a capella - adică are o medie de peste trei pe stagiune. Formația a participat constant la unele dintre cele mai reprezentative evenimente muzicale românești: Festivalul George Enescu, Festivalul Radiro, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi.

A existat o preocupare pentru ca programele oferite, în prezențele a capella, să aibă o clară identitate tematică - iar primul astfel de concert, Voci de primăvară, din aprilie 2016, a fost simptomatic pentru această dorință a lui Ciprian Țuțu. Sunt de reamintit Concertul coral Grieg, din 2023, concertul de muzică franceză în care au fost omagiați 10 autor ai Franței, concertul de muzică contemporană românească - ambele din 2024, concertul sub semnul Centenarului Marii Uniri, din 2018. Programele gospel și spirituals, atât de spectaculoase, au devenit o obișnuință.

Vorbim despre istoria, identitatea, despre prezentul și viitorul acestei formații, una dintre cele mai reprezentive și mai respectate de la noi. Duminica, din 15 februarie, ora 13:00 și, în reluare, de la 23:00. La Radio România Muzical.

Stefan Costache