ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Deschiderea Stagiunii la Teatrul ”Scala” din Milano, din nou ÎN DIRECT!

Publicat: luni, 6 Decembrie 2021 , ora 3.29

Cu numai două excepții, nu a existat 7 decembrie - cel puțin de 15 ani încoace, pe care să nu vă fi invitat să-l trăiți în atmosfera unică - referențială pentru spectacolul liric mondial, a deschiderii de stagiune la faimosul teatru "Scala" din Milano. Iar prin prezentele rânduri, vă fac aceeași invitație și în acest an, menționând - din capul locului, că spectacolul cu "Macbeth" - propus de Directorul General al Scalei, Dominique Meyer - ca deschidere de stagiune, pare să reprezinte tot ce are mai glorios - la ora actuală - Opera, în materie de regie, dirijor de operă și voci verdiene. Adică, regizorul Davide Livermore - la a IV-a lui producție scaligeră, Riccardo Chailly - actualul Director muzical al "Scalei", baritonul Luca Salsi - la a IV-a deschidere de stagiune la "Scala" (precedentele: Andrea Chenier, Tosca și A Riveder le Stelle - Gala online de anul trecut), soprana Anna Netrebko - la a V-a ei deschidere de stagiune scaligeră ( precedentele: Don Giovanni, Giovanna D'Arco, Andrea Chenier, Tosca ) basul Ildar Abdrazakov - la a V-a inaugurare (precedentele: Ifigenia în Aulida, Moise și Faraonul, Attila, A Riveder le Stelle ) și tenorul Francesco Meli - la a IV-a inaugurare până acum (precedentele: Giovanna D'Arco,Tosca, A Riveder le Stelle)

Luca Salsi (Macbeth)

Pentru baritonul născut la Parma, pur și simplu nu există compozitor mai bun ca Verdi. "Pentru că Verdi a pus mai multă pasiune în muzica sa decât oricare alt compozitor belcantist, iar libretele lui sunt cu mult mai interesante decât cele ale compozitorilor veriști. Pe de altă parte, dacă pentru un cântăreț, Puccini înseamnă atmosferă și opulență vocală, o voce capabilă să se impună în fața unui efectiv orchestral din ce în ce mai mare, Verdi înseamnă tehnică și sunet nobil, frazare elegantă și text - ceea ce mie personal îmi oferă o maximă implinire" - spune el.

Repertoriul lui Salsi cuprinde - nu mai puțin de 17 roluri verdiene: dintre care, opt, a avut privilegiul să le lucreze cu Riccardo Muti - unul dintre cei mai mari dirijori de operă verdiană din toate timpurile. A lucra, inclusiv Macbeth. "Macbeth a fost rolul pe care l-am lucrat cu Muti, chiar de 2 ori, pentru 2 producții diferite, una folosind versiunea originală a operei, cea din 1847 - spune Salsi - și a fost de la început rolul meu favorit, pentru că este o adevărată provocare pentru cântăreț. Pentru Macbeth,ești obligat să găsești culori cât mai diverse. Să îl interpretezi cât mai veridic. Să te străduiești mult. În același timp, pentru nicio altă partitură Verdi nu a lăsat atâtea indicații de interpretare - gen: voce soffocata - ca în Macbeth"...

Anna Netrebko (Lady Macbeth)

Celebra soprană rusă a făcut senzație la debutul ei absolut în rolul Lady Macbeth din anul 2014, de la faimosul teatru "Metropolitan" din New York. Și a declarat atunci: "În sfârșit un rol în care pot să fiu eu însămi! Pentru că, înainte să devin cântăreață, am vrut să fiu actriță. Iar acesta este rolul de operă care îmi oferă posibilitatea să forez cel mai adânc în mine, să fiu actrița ce mă visam în copilărie. Lady macbeth este rolul pe care-l vreau acum în mintea mea, în corpul meu, în care pot să fiu - cu adevărat, EU! Da, multă lume a făcut ochii mari când am anunțat că vreau să fac acest rol. Inclusiv, prietenii mei. Și da, nu am fost deloc prudentă, nici când am acceptat propunerea lui Pappano de a face Norma, nici când am cântat Leonora...dar am încercat să fiu deșteaptă și să nu le cânt, deodată, în zeci de spectacole. Tot așa am să fac și cu Macbeth".

De fapt, a reluat "Macbeth", abia după 4 ani de la debutul în rol de la MET: în 2018, pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra. Iar acum, în deschiderea Stagiunii scaligere, după alți 3 ani. "Am lucrat intens în aceste săptămâni și a fost greu. Dar mă bucur foarte mult că reiau acest rol - într-o distribuție nouă, sub conducerea unui maestru precum Riccardo Chailly și pe o scenă ca a Scalei" - a declarat Netrebko la conferința de presă.

Ildar Abdrazakov (Banco)

Abdrazakov - abia împlinise 25 de ani și tocmai câștigase Concursul Internațional "Maria Callas" de la Parma - când a primit propunerea de a debuta pe legendara scenă a teatrului "Scala" din Milano, cu rolul Rodolfo din opera Somnambula de Bellini. Vocea plină de armonice și comportamentul lui scenic i-au plăcut imediat maestrului Riccardo Muti - pe atunci, Directorul Muzical al "Scalei" - astfel încât, la întoarcerea tânărului bas rus cu Teatrul Mariinski și Valeri Gergiev, în distribuția spectacolului cu Forța destinului, Muti i-a propus să rămână pentru încă 2 spectacole cu rolul Banco (Macbeth cu Leo Nucci și Maria Guleghina) și un turneu cu rolul Abimeleh dintr-un spectacol de Samson și Dalila, avându-i cap de afiș pe Placido Domingo și Olga Borodina. După care, încă 2 stagiuni: 2002-2003 - deschisă cu producția operei Iphigenia în Aulida (Gluck) în care Abdrazakov a fost "Calcante" și stagiunea 2003 - 2004 deschisă cu opera rossiniană Moise și faraonul, în care acesta a avut chiar rolul titular. Evident, ambele producții aflate sub conducerea muzicală a lui Riccardo Muti. Înafara acestor titluri, Fidelio, Macbeth, Carmen, Lucia di Lammermoor au fost, de asemenea producțiile în care Ildar Abdrazakov a evoluat constant pe scena "Scalei" din Milano, până în anul 2012 când avea să interpreteze toate cele 4 personaje negative din faimoasa producție a lui Robert Carsen, Povestirile lui Hoffmann (Offenbach). Și, după Povestiri, au urmat: Carmen (Escamillo), Nunta lui Figaro (rolul titular), Don Carlo ( Filippo) și Ernani ( Silva), după care au venit, din nou două inaugurări de stagiune: 2018-2019, cu Attila (rol titular) și 2020-2021, cu Gala "A Riveder le Stelle".

Francesco Meli ( Macduff)

Tenorul genovez Francesco Meli a debutat la "Scala" chiar, și mai tânăr decât Ildar Abdrazakov: la 23 de ani. Și, tot pentru că l-a convins pe Muti. Posedă o rară știință de a cânta. Iar în prezent, se laudă cu 18 titluri la "Scala" - printre care: Don Giovanni, Idomeneo, Maria Stuarda, I due Foscari - precum și cu un prim Album solo lansat de curând, sub egida Casei de discuri Warner Classics, conținând în exclusivitate arii verdiene.

De ce "Prima Verdi" ca titlu pentru primul album discografic realizat de Francesco Meli?

"Deoarece, pentru mine, Verdi este înaintea tuturor - spune tenorul genovez. El a știut cel mai bine ce poate să ceară unui tenor. Și tot Verdi a avut grijă să adauge în partitură, minuțioase indicații de interpretare, astfel încât să ne aducă cât mai aproape de ceea ce dorea el. Am fost întotdeauna în marea lui admirație și i-am cântat cu multă dăruire operele"- a declarat Francesco Meli la lansarea albumului său din 19 noiembrie.

"Iată Macbeth, opera mea preferată"

Macbeth - a fost cea de-a X-a operă în creația lui Giuseppe Verdi, a IV-a compusă pe un libret de Francesco Maria Piave și prima partitură inspirată lui Verdi de o piesă shakespeariană: o operă, încă "de tinerețe". Apreciind-o ca pe o izbândă a gândirii sale componistice, compozitorul a dedicat-o lui Antonio Barezzi - tatăl primei lui soții și binefăcătorul anilor lui de ucenicie creatoare - scriindu-i: "Iată Macbeth, opera mea preferată!"A compus-o în ultimele luni ale anului 1846, după ce și-a revenit din efortul depus pentru Attila. Iar în 1865 a "adaptat-o" pentru Paris, ocazie cu care a eliminat niște cabalete convenționale înlocuindu-le cu scene declamate, a refăcut lilnia melodică în momentele extrem de tensionate și a îmbogățit armonia - variantă în care va fi reprezentată și la faimosul teatru liric milanez pe 7 decembrie.

Dr Ștephan Poen - va fi invitatul meu, și în această nouă aventură scaligeră. Un partener de dialog - fără egal în ceea ce privește capacitatea narativă, profesor asociat de Estetică Vocală la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie.

Luminița Arvunescu