Duminică, 27 iunie, a avut loc la Vaduz, capitala Principatului Lichtenstein, decernarea premiilor Internațional Classical Music Awards (ICMA) 2021. Reprezint Radio România Muzical în acest juriu începând cu decembrie 2019 și, pentru că în 2020 concertul de gală a fost anulat din cauza pandemiei, această gală a fost prima la care am participat.

Juriul este compus din reprezentanți a 20 de organisme media legate de muzică clasică - radiouri, reviste, site-uri web; restricțiile de călătorie au făcut ca numai 8 să poată participa la gala de la Vaduz, organizată, de asemenea, în condiții speciale.

La ora 15.30, la Vaduzersaal, a avut loc decernarea premiilor, amfitrion fiind președintele juriului, Remy Franck, redactorul șef al publicației luxemburgheze Pizzicato. În 2021 au fost premiate 21 de producții audio și video, pentru 14 categorii audio și 2 video. Au fost prezenți pentru a-și ridica premiile: violonista Chochane Siranossian (baroque instrumental), Ermonela Jaho (Vocal music), reprezentanți ai Corului Radiodifuziunii Bavareze și compozitorul Igor Kuljeric (choral music), Franziska Pietsch (chamber music), reprezentantul Berliner Philharmoniker Recordings (symphonic music), Gunther Hanssler, directorul casei Profil (historical recordings), dirijorul Riccardo Chailly și directorul Accentus Music (video performance), directorul casei Naxos Germania (video performance și video documentaries).

Apoi, au fost prezentate premiile speciale, ridicate de Can Cakmur (young artist of the year), Maya Wichert (discovery award), Berliner Philharmoniker Recordings (label of the year), Drazen Domjanic, managerul Orchestrei Simfonice din Lichtenstein (special achivement award), Ingolf Turban (special achivement award), precum și două premii ale ediției 2020 care nu au putut fi decernate efectiv anul trecut, din cauza pandemiei. Acestea au fost pentru Ivar Boumans (composer of the year) și John Axelrod (special achivement award).

Cei mai mulți laureați au vorbit despre importanța premiilor ICMA, printre cele mai prestigioase din Europa și singurele complet independente, acordate exclusiv ținând cont de performanța muzicală, precum și despre importanța muzicii, a artei în general, în contextul pandemiei.

Mi-a atras atenția prezentarea deosebită pe care Remy Franck i-a făcut-o sopranei albaneze Ermonela Jaho, pe care o consideră "cea mai mare tragediană de la Maria Callas încoace". Într-adevăr, ea a fost artista care a ridicat sala în picioare cu interpretarea ariei Violettei din actul 3 al operei Traviata de Verdi - o voce frumoasă de soprană lirică, cu o tehnică atent construită și cu o capacitate ieșită din comun de a transmite emoție. În plus, o personalitate deosebit de caldă, cu care oricine poate empatiza imediat - aspecte care transpar, cu siguranță, și în modul cum cântă și comunică cu publicul. Discul ei, Anima rara, pentru care a primit premiul ICMA, cuprinde arii celebre din opere italiene veriste și de Verdi - însă cred că a o și vedea într-un spectacol de operă pe Ermonela Jaho este o cale și mai potrivită de a o cunoaște pe această minunată cântăreață-actriță. Stabilită la New York, soprana a evoluat pe marile scene ale lumii; evident, pandemia a redus dramatic numărul angajamentelor ei: unul dintre ele a fost în 2021 la Opera din Paris, în Thais de Jules Massenet, spectacol pe care-l veți putea asculta în curând la Radio România Muzical.

Bineînțeles, un alt moment de mare interes a fost prezența celebrului dirijor Riccardo Chailly, care a deschis concertul de gală cu uvertura operei Maeștrii cântăreți din Nurnberg de Richard Wagner. O versiune foarte bine construită, cu planuri clare și acea senzație de solemnitate necesară: Riccardo Chailly, directorul muzical al Teatrului Scala din Milano și al Orchestrei Festivalului de la Lucerna, este, cu adevărat, un Maestru.

Programul a continuat cu partea a treia din Concertul op. 35 pentru vioară și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, solistă fiind tânăra de doar 14 ani, Maya Wichert. O versiune absolut surprinzătoare prin acuratețea tehnică a acestei muziciene atât de tinere, care sper că va câștiga în viitor și maturitatea artistică și plăcerea de a comunica cu publicul, atribute pe care le-am admirat în discursul violonistului Marc Bouchkov, solist al Valsului Scherzo op. 34 de Piotr Ilici Ceaikovski. Fost discipol al Mihaelei Martin, un violonist pe care l-am admirat și în România, în urmă cu 4 ani, alături de Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Măcelaru, Bouchkov este, la 30 de ani, un artist flamboaiant, spectaculos atât tehnic, cât și artistic.

Mi-a plăcut și lucrarea prezentată în premieră mondială de Ivan Boumans, scrisă special pentru această gală: Organic Beats. Cu un discurs construit într-o zonă accesibilă unui public larg, cu un joc care a făcut deliciul publicului între compozitor și dirijorul ei, John Axelrod, a fost un binemeritat succes pentru compozitorul spaniol stabilit în Luxemburg, în vârstă de 38 ani.

O parte lentă dintr-un concert de Tartini a prezentat violonista Chouchane Siranossian, specializată în muzică barocă.

Și o foarte plăcută surpriză a fost pianistul turc Can Cakmur, în partea 1 din Concertul de Robert Schumann. Cu o versiune foarte proaspătă, cu multe momente mai curând rapsodice, dar și cu un sunet viguros și în același timp poetic, Can Cakmur este un pianist despre care vom mai auzi multe în viitor.

Alți doi violoniști germani au evoluat în gală: Franziska Pietsch în Rapsodia Tzigane de Maurice Ravel și Ingolf Turban, în Introducere și Rondo capriccioso de Camille Saint Saens. Două personalități diferite din punct de vedere artistic, una impetuoasă, celălalt bonom. De altfel, Ingolf Turban a menționat și în discursul său faptul că a debutat în calitate de concertmaestru la Munchen sub bagheta lui Sergiu Celibidache, la doar 21 ani, fiind încurajat de dirijorul român să urmeze o carieră solistică. Tot cu Sergiu Celibidache a studiat și dirijorul serii de gală, israelianul Yaron Traub, care a dus pe umeri greul întregului, încheiat cu Uvertura jubiliară op. 59 de Carl Maria von Weber, un final fericit pentru această gală.

Rolul dirijorului Yaron Traub a fost cu atât mai important, cu cât Orchestra Simfonică din Lichtenstein este o orchestră de proiect, cu 4-6 concerte pe stagiune, care depinde, deci, foarte mult de dirijorul care o pregătește. M-am obișnuit să găsesc în mai oricare orchestră europeană și un nume românesc, însă recunosc sincer că nu mă așteptam și în micul Lichtenstein să găsesc unul, însă m-am înșelat: prim oboistul este românul Adrian Buzac, originar din Brașov.

Lichtenstein este un principat cu 38.000 locuitori, iar Vaduz are puțin peste 3000 de locuitori: iată, o mică Sinaia care are propria orchestră, sală de concert și administrație care a susținut un eveniment de tipul unei gale ca aceasta, care nu e deloc nici simplu, nici ieftin de organizat. Ceva din care poate și noi am avea ceva de învățat, referitor la ceea ce ar trebui să fie prioritate pentru o lume civilizată.

Următoarea gală a premiilor ICMA va avea loc la Luxemburg, în aprilie 2022, iar atunci, interesul va fi mai mare pentru că vom avea și un român premiat. Mai multe însă, în ianuarie 2022…