Agenda de concert
Înapoi
Dávid Pavlovits, primul invitat internațional care va urca pe scena Stagiunii de Chitară Spotlight în cea de a doua ediție
Stagiunea de Chitară Spotlight continuă sezonul al doilea cu recitalul Danza del tiempo, susținut de chitaristul și compozitorul maghiar Dávid Pavlovits, miercuri, 25 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din București. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Culturală Kitharalogos și Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului The Guitar Lab.
Fiecare epocă are propriul ritm, fiecare dans poartă în el amprenta unui timp. Uneori solemn, alteori pasional, când delicat, când impetuos, dansul străbate istoria muzicii asemenea unui fir invizibil care leagă lumi îndepărtate.
Danza del tiempo este o călătorie prin gesturi muzicale care se transformă, se reinventează și se regăsesc, de la rafinamentul barocului la libertatea tangoului. Dincolo de secole și granițe, muzica ne amintește că timpul nu doar trece, ci uneori dansează.
Dávid Pavlovits este primul invitat internațional care concertează în cadrul Stagiunii Spotlight. Chitarist și compozitor cu o carieră internațională, a susținut recitaluri în peste 30 de țări, pe scene precum Carnegie Hall din New York, Opera din Cairo și Sala Mare a Academiei Liszt din Budapesta. Distins cu premiul Artisjus pentru activitatea sa în domeniul muzicii contemporane, este profesor și coordonator al catedrei de chitară din cadrul Facultății de Arte "Béla Bartók" a Universității din Szeged. În calitate de compozitor, a publicat numeroase lucrări pentru chitară la edituri internaționale, iar creațiile sale sunt interpretate de muzicieni din întreaga lume. A colaborat, de asemenea, cu Sony Pictures Television în calitate de music designer.
Recitalul va fi precedat de prologul Spotlight, susținut de Alexandru Dragomirescu, tânăr chitarist din Suceava și elev al Colegiului Național de Artă "Ciprian Porumbescu". Printre rezultatele sale recente se numără locul al patrulea în finala competiției Guitar Foundation of America din Statele Unite și calificarea în semifinala Koblenz Guitar Festival din Germania. Participarea sa continuă direcția Stagiunii Spotlight de a crea oportunități pentru tinerii muzicieni aflați în plină dezvoltare.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu proiectul The Guitar Lab, ediția a II-a, proiect inițiat de Asociația Culturală Kitharalogos în parteneriat cu Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, care aduce în prim-plan interpretarea și creația chitaristică prin întâlniri cu artiști internaționali, masterclass-uri și recitaluri.
Prin noul sezon, Stagiunea de Chitară Spotlight, organizată de Asociația ChitaraNova, continuă să susțină chitara clasică și artiștii care îi dau voce pe scenă, construind un spațiu de întâlnire între muzicieni și public, între generații și universuri muzicale.
Informații despre eveniment
· Recital: Danza del tiempo
· Interpret: Dávid Pavlovits
· Prolog Spotlight: Alexandru Dragomirescu
· Data: miercuri, 25 noiembrie 2026
· Acces public: 18:45
· Ora de începere a concertului: 19:00
· Locație: Sala Student Club, Casa de Cultură a Studenților din București
· Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-danza-del-tiempo-133922/