Actualitatea internațională Înapoi

Dana Ciocârlie și Adela Liculescu - în cadrul Întâlnirilor Muzicale Internaționale „Georges Enesco” de la Paris

Publicat: vineri, 1 Octombrie 2021 , ora 0.00
Cea de-a VIII-a ediție a Întâlnirilor Muzicale Internaționale „Georges Enesco” de la Paris are loc începând de astăzi, 1 octombrie și până la data de 15 octombrie 2021. În cadrul seriei de evenimente sunt programate patru concerte, precum și Concursul Internațional de Canto. Evenimentul se deschide cu un recital care se va desfășura la sala Automobil Club, protagoniste fiind pianistele Adela Liculescu și Dana Ciocârlie. Tânăra pianistă Adela Liculescu este câștigătoarea premiului al II-lea la Concursul Internațional „Georges Enescu” din acest an. În programul serii sunt incluse creații aparținând compozitorilor George Enescu, Violeta Dinescu, Jean-Pierre Armanet sau Leonard Bernstein, printre alții.
Florica Jalbă