Clubul Rotary Pipera și Radio România Muzical au organizat marți, 31 mai, o dezbatere pe tema rolului elitelor economice și sociale în susținerea culturii. La Palatul Cesianu-Racoviță, discuția a început cu o remarcă despre istoria relației dintre cultură și societate în România, a unuia dintre invitații serii - lect. univ. dr. Bogdan Bucur, cadru didactic al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA):

Istoria contează și trecutul contează și sutele de ani de acumulare de civilizație contează. E una să ai ceea ce vedem noi pe pereți dintr-o familie de la 1500, și e cu totul altceva să începi, cum am început noi, cu tatăl lui Frederic Storck, puțin după revoluția pașoptistă... Presupun că urmează să ne întrebați de ce trebuie să trăim cumva în cultură, și să n-avem acasă pereții goi, cum au 99% din studenții mei. Școala online ne-a oferit prilejul să ne vedem casele. De ce n-au bibliotecă în casă? Astea sunt chestii de acumulare recentă. De ce trebuie să consumăm artă și de ce trebuie să iubim frumosul și de ce trebuie să ascultăm muzică clasică? Sunt întrebări inutile... Adică sunt utile întrebările, dar răspunsurile sunt triste. Dar totuși România merge înainte, în ritmul ei.

Discuția despre rolul elitelor socio-economice a continuat cu un exemplu din istoria muzicii, așa cum l-a adus Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical:

Elitele sociale și economice ale unei țări, de-a lungul întregii istorii, au avut o responsabilitate importantă culturală. Puteți să intrați pe internet și să vedeți lista lucrărilor lui Beethoven. Să vă uitați la dedicatarii acestor lucrări. Vedem acolo o grămadă de nume: Contesa... Arhiducele... Prințul... etc. etc. Practic toate lucrările lui sunt dedicate cuiva. Avem și cazul acesta: al unei lucrări care este o capodoperă a umanității, scrisă în urmă cu aproape 300 de ani, aceste Variațiuni Goldberg, de la care am plecat, care se vor cânta pe 9 iunie, la Sala Radio, de către un pianist care este format la Academia Regală de Muzică din Londra, care pe parcursul pandemiei exact asta a făcut - și-a găsit timpul să abordeze această capdoperă. În urmă cu 300 de ani, a existat un conte care nu dormea noaptea și care i-a solicitat lui Bach să-i scrie o lucrare. Bach a scris lucrarea. Am crezut că elitele culturale, sociale, de astăzi vor fi extrem de interesate să vadă, măcar de curiozitate, cum o fi sunat muzica pe care o elită socială (dar care, în același timp, înțelegea rolul și responsabilitatea sa socială), ce se întâmpla în urmă cu 300 de ani în Germania, și să vedem dacă și astăzi, la București, mai este de interes. Și de ce n-ar fi de interes și la București?

Pentru a explica importanța acestei capodopere semnată de Johann Sebastian Bach, invitat a fost Dan Dediu, compozitor și prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București:

Este, într-adevăr, o capodoperă. Dar nu e o capodoperă ușoară. În lume nu există numai plăceri facile. Există și plăceri la care ajungi printr-un efort. Cu cât efortul e mai mare, cu atât plăcerea e mai intensă. Să ne gândim la cei care ajung pe Everest. Ca să termini un roman în trei volume de Thomas Mann - "Iosif și frații săi" - îți trebuie voință. Dar e o realizare, te simți împlinit. Și un roman de idei, cum e "Iosif și frații săi" - sau "Doctor Faustus", că tot vorbim despre muzică - îți dă o satisfacție intelectuală, în primul rând, și îți pune și niște probleme de înțelegere a existenței. La fel se întâmplă și cu Variațiunile Goldberg.

Criticul și istoricul de artă Pavel Șușară a subliniat importanța culturii atât ca activitate intelectuală, cât și ca modalitate de definire a identității umane:

Atunci când vorbim despre cultură, nu vorbim despre mofturi, despre probleme de loisir, de weekend. Cultura nu e distracție. Cultura este o formă de cunoaștere și de identificare a rostului nostru în lume, și așa ne determinăm diferența față de celelalte paliere ale zoologiei și ale botanicii: trecând într-un alt tip de raportare la lumea în care trăim și în care trebuie să supraviețuim. Cultura înseamnă și cunoașterea universului, și extensia relației noastre cu mediul imediat, cu mediul intern, cu mintea noastră; este relația noastră cu istoria "mică", este încercarea noastră de a accesa ceea ce nu este vizibil și nici tangibil, de a negocia, cumva, cu transcendența, cu lumea nevăzută.

Asemănător cu acest tip de dezbateri, ideile au continuat să fie propuse, definite, analizate și, în final, acceptate sau combătute. Aș sublinia, însă, importanța dezbaterii propriu-zise, o inițiativă ce merită continuată sau reluată. Subiectul a fost ofertant, partenerii de discuție au oferit argumente inteligente, iar interacțiunea cu publicul a fost un punct forte al serii.

După ce s-a încheiat dezbaterea, în drumul spre casă mi-am continuat lectura. Episodul al nouălea al romanului Ulise de James Joyce prezintă o dezbatere într-un cerc de intelectuali dublinezi. Pentru că citisem deja acel capitol, mi-am amintit de acea discuție, din care extrag un scurt fragment: "Toate întrebările astea-s pur academice, spuse ca un oracol Russell, din umbrele lui. (...) Arta trebuie să ne reveleze nouă idei, esențe spirituale fără de formă. Întrebarea supremă în ce privește opera de artă este din cât de adâncă viață izvorăște. (...) Tot restul sunt doar speculațiile unor învățăcei, bune pentru învățăcei." Acest scurt monolog este, evident, umoristic prin ideile contradictorii propuse. Însă finalul este folositor, cred: în fața operei de artă suntem, cu toții, întotdeauna, învățăcei.