"Wozzeck"-ul de aseară (luni, 14 septembrie) de la Sala Mare a Palatului, cu foarte puţine observaţii, a fost pentru mine desăvârşit. O versiune concertantă ce m-a surprins, nu atât prin reprezentarea de ordin tehnic a muzicii lui Alban Berg - partitură extrem de dificilă atât sub aspect vocal, cât şi orchestral! - ci, mai ales prin capacitatea tuturor artiştilor de pe scenă de a reda emoţional intensitatea acestei drame; un regal - oferit unui public ce a ocupat mai puţin de jumătate de sală - ce păcat! - conştient însă că asistă la un moment istoric: "Wozzeck", în primă audiţie românească, după 90 de ani de la premiera lui absolută de la Berlin...

Un "Wozzeck", sub conducerea unui dirijor ce pare să aibă neuroni în plus pentru înţelegerea limbajului componistic contemporan, cea a britanicului Leo Hussain (care ne va oferi versiunea sa şi pentru "Oedip"-ul enescian de vineri) şi, câţiva solişti germani, într-adevăr de categorie grea: dintre care îl evidenţiez în primul rând pe baritonul Michael Volle - voce puternică şi artist care a satisfăcut toate aşteptările, prin uriaşa cantitate de expresie şi sugestie fizică investite de el rolului titular.

Un "Wozzeck", cu o spectaculoasă Marie - în interpretarea sopranei Evelyn Herlitzius, a cărei substanţă vocală nu s-a lăsat destabilizată de nimic din ceea ce avea să trăiască soprana, ca personaj; cu un doctor... "suculent" - în interpretarea bas-baritonului Martin Winkler; un căpitan de garnizoană, savuros interpretat de tenorul Arnold Bezuyen; un tambur-major, foarte bine "încondeiat" de tenorul Marius Vlad Budoiu; doi ucenici ...simpatici - în interpretarea baritonului Şerban Vasile şi a basului Valentin Vasiliu; cu un Cosmin Ifrim - convingător în dublul rol Andres şi Nebunul; şi, nu în ultimul rând, cu mezzosoprana Maria Jinga - foarte bine distribuită în rolul stridentei vecine, Margret. Pentru ca, la final, timbrul de o ireală puritate a băiatului solist din grupul de copii pregătit de Voicu Popescu să se ridice deasupra tuturor şi, pur şi simplu, să ne încânte...

Ce final vocal aerat a suspendat Leo Hussain peste tensiunea unui concert pe care Corul - pregătit de Iosif Ion Prunner şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu" l-au arcuit complet abandonate sub gesturile lui precise! Ce abandon expresiv - minunat şi atât de rar întâlnit în concertele noastre de muzică modernă/contemporană ... Pentru că da, a fost un "Wozzeck" cu mici observaţii (de la care mă abţin) desăvârşit. Şi, în orice caz, un pas mare înainte spre... muzica secolului XX, pe care l-am făcut cu toţii, aseară.