Agenda de concert Înapoi

Corul Pro Arte al Universității București - Concert aniversar, 50 de ani de existență sub bagheta dirijoarei Ligia Balica Vascan

Publicat: marți, 23 Iunie 2026 , ora 16.48


Corul Universității București, devenit ulterior corul Pro Arte al Universității București, sărbătorește împlinirea a 50 de ani de existență sub conducerea dirijoarei lor, Ligia Balica Vascan, printr-un concert aniversar care va reuni generații diferite ale foștilor studenți ai universității.

Concertul aniversar va avea loc în data de 11 iulie, ora 18:00, la Sala ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, Hanul Gabroveni, Lipscani 84-90, sector 3, București.

Intrarea este liberă, deci locurile vor fi ocupate în ordinea sosirii la concert.


Corul Universității București a fost reînființat în anul 1976, după o pauză de opt ani de la plecarea dirijorului Nicolae Ciobanu în Germania, de către Ligia Balica, pe atunci studentă în anul II la Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu", astăzi Universitatea Națională de Muzică din București!

La numai două luni de la reînființare, Corul Universității București, a obținut locul întâi pe țară la Festivalul Național Cântarea României. Participând la numeroase concursuri naționale și internaționale, formația corală a câștigat peste 35 de premii, printre care Premiul întâi la concursurile corale Ion Vidu, Ciprian Porumbescu, Iosif Velceanu, D.G. Kiriac, George Dima. Corul Pro Arte a avut stagiune permanentă de concerte în București și în alte orașe ale țării! Numeroase concerte pe scena Ateneului Român, Muzeul de artă, Conservatorul Ciprian Porumbescu, și în alte orașe ale țării cum au fost Iași, Cluj, Timisoara, Sibiu, Brașov unde și-a câștigat admirația publicului iubitor de muzică corală.

Corul Pro Arte a primit Premiul întâi al Uniunii Compozitorilor pentru promovarea muzicii românești.

Unul dintre punctele culminante ale evoluției Corului Universității, a fost participarea la concursul internațional din Franța, Quinten, unde a obținut Marele Premiu. După concurs, corul Pro Arte a susținut numeroase de concerte în diferite orașe ale Franței care s-au bucurat de un succes răsunător.

În anul 1995, dirijoarea Ligia Balica Vascan a plecat împreună cu familia ei în Statele Unite ale Americii unde și-a continuat cariera muzicală pe pământ american, fiind profesoară de orchestră la University School of Milwaukee și profesor de vioară, violă, violoncel, voce, dirijat coral și orchestral la Mount Mary University din Milwaukee, Wisconsin.

În "Lumea Nouă", Ligia Balica Vascan a înființat numeroase ansambluri corale, printre care Northwoods Coral Group, Madrigal Singers, Joy Singers corale, Corul de studenți al Facultății de Muzică de la Mount Mary University, orchestra profesorilor de la Mount Mary University, ansambluri cu care Ligia a concertat în diverse orașe, repurtând numeroase succese și fiind aplaudate de publicul american care a devenit familiar și cu muzica românească, a compozitorilor pe care Ligia i-a îndrăgit încă din timpul Liceului de Muzică Nr. 1, devenit Liceul de Muzică "Dinu Lipatti" și al Conservatorului de Muzică "Ciprian Porumbescu" devenit Universitatea Națională de Muzică din București.

Ligia Vascan a fost de asemenea dirijor oaspete la numeroase orchestre simfonice, a susținut recitaluri de vioară și voce în diferite orașe din Midwest (Wisconsin, Michigan). In cariera ei muzicală, Ligia Vascan a îmbinat permanent activitatea didactică cu cea de interpret și dirijor, muzica fiind a doua natură a existenței ei.

Ligia Balica Vascan, deși plecată de mulți ani din România, nu a uitat nici o clipă țara ei, oamenii dragi, locurile sfinte unde s-a format ca om și muzician. Legăturile sufletești care își au originea Acasă, au ignorat timpul și spațiul!

În anul 2017, la chemarea dirijoarei lor, membrii Corul Pro Arte al Universității București s-au reîntâlnit în două concerte, unul susținut în Aula Magna a facultății de Drept a Universității București, precum și la sala de concert a Muzeului George Enescu, sărbătorind 40 de ani de la reînființare.

După această dată, corul s-a reunit în fiecare vară susținând concerte prin care au sărbătorit prietenia adevărată care nu cunoaște timpul și spațiul. și a cărei liant a fost și este Muzica.

Ceea ce este inedit în existența acestei formații "fluviu", în ultimii 10 ani, este modalitatea de lucru online, în fiecare săptămână câte 4 ore, repetiții la care vin coriști din multe orașe ale lumii având ca reper ora României.

În timpul verii, toți cei care s-au întâlnit pe Google meet în timpul anului vin în București pentru a da concerte împreună.

Cu toate că membrii corului Pro Arte sunt fost răspândiți de viață în diferite colțuri ale lumii, ei reușesc, când se întâlnesc în România, să îmbine vocile în ansamblu, interpretând lucrări din literatura corală românească și universală, în doar două, trei săptămâni de repetiții, sub conducerea dirijoarei lor, Ligia Balica Vascan.

Vă așteptăm cu drag la aniversarea semicentenarului existenței acestei familii spirituale a cărei liant îl constituie limbajul divin al muzicii!


Programul concertului aniversar al Coralei Pro Arte a Universității București

Partea întâi

Cuvânt introductiv - Ligia Balica Vascan

Gaudeamus igitur

1. Frumoase zile de tinerețe - Nicolae Oancea

Lucrări românești de inspirație folclorică:

2. Sârba pe loc - Gheorghe Danga

3. La fântână - Augustin Bena

- Solo - Ligia Balica Vascan - Ce vii, bade, târzior - Tiberiu Brediceanu

- Vai, bădiță, dragi ne-avem - Tiberiu Brediceanu (la pian - Loredana Baltazar)

4. Lugojana - Ion Vidu

5. Lino, Leano și De doi - Nicolae Ursu

6. Mă luai, luai - Tudor Jarda

7. Mă dusei la târg la moți - Tudor Jarda

8. Păstorița - Marțian Negrea

- Solo Ligia Balica Vascan - Cine m-aude cântând - Tiberiu Brediceanu (la pian - Loredana Baltazar)

9. Floare albastră - Vasile Spătărelu. Soliști Dana Sburlan și Ionuț Puică

10. Chindia - Alexandru Pașcanu

Intermission

Partea a doua

Solo pian - Marius Iacomi

- Francois Couperin les barricades mysterieuses

Lucrări corale din literatura universală

1. Vezzosette Ninfe - Giovanni Gastoldi

2. Chipul tău neprihănit - Hans Leo Hassler

- Solo pian la patru mâini: Marius și Iulia Iacomi

Dans norvegian opop 35, nr. 2 în La Major de Eduard Grieg

3. Matona mia cara - Orlando di Lasso

4. O joly jeu - Clement Janequin

- Solo voce - Ionuț Puică

Rondine al nido de V. De Crescenzo

Granada de A. Lara

La Pian: Marius Iacomi

5. Noapte-n codru - Johannes Brahms

- Solo pian: Marius Iacomi

Vals La b major Op 39 #15 de Johannes Brahms

6. Ave Maria Gratia Plena - Bazat pe muzica de Giulio Caccini, arr. de Larry Nickel

-

7 The Last Rose of Summer - Old Irish Air , Arr. de Andre Bellefeuille

Solo: Ruxandra Mândoiu

8. Il bianco cigno - Jaques Arcadelt

- In Memoriam (Moment de aducere aminte...)-

Solo pian: Marius Iacomi

- recitare Cristian Dima

9.Ave verum - Mozart

- Solo voce Ligia Vascan

Ave Maria - Franz Schubert

La Pian Loredana Baltazar

10. Somewhere My Love - Lara's theme from Doctor Jivago

- Solo pian: Marius Iacomi

Vals La b major Op 39 #15 de Johannes Brahms

11. Ciocârlia - Henry Purcell

12. Trei lucruri minunate - Daniel Frederici

13. For Good - from Wicked - Muzica și lirica de Stephen Schwartz

Solo: Dana Sburlan și Ionuț Puică

Mulți Ani trăiască


În program lucrări românești de Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Danga, George Enescu, Tudor Jarda, Marțian Negrea, Alexandru Pașcanu, Vasile Spătărelu, Ion Vidu, Nicolae Oancea, Nicolae Ursu

Lucrări din literatura universală de Jaques Arcadelt,Vincenzo Bellini, Johannes Brahms, Daniel Fredefici, Giovanni Gastoldi, Hans Leo Hassler, Wolfgang Amadeus Mozart, Henry Purcell, Franz Schubert, Stepen Schwartz, Orlando di Lasso

Sursa: comunicat de presă