ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Agenda de concert Înapoi

Corul Madrigal va cânta românilor din Italia de Ziua Națională a României

Publicat: marți, 23 Noiembrie 2021 , ora 12.04


Luni, 29 noiembrie 2021, ora 19:00, cu prilejul Zilei Naționale a României, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, va susține un Concert Extraordinar la Bazilica Sfântul Petroniu, din Bologna, Italia.

Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei României în Italia și la invitația Consulatului General al României la Bologna, Asociației culturale româno-italiană Propatria din Roma și al Accademia di Romania in Roma.

Concertul Corului Madrigal va marca, de asemenea, inaugurarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Propatria - "Tinere Talente Românești".

Cu același prilej, Corul Madrigal va lansa la nivel internațional și noul său album discografic cu muzică românească, "Hora staccato".

"Anul acesta avem oportunitatea extraordinară de a marca Ziua Națională alături de românii din Bologna, unul dintre marile centre istorice și culturale italiene, care se bucură de o importantă și efervescentă comunitate românească. Suntem mândri că vom putea sărbători acest simbol al Zilei Naționale chiar în inima cetății, în somptuoasa Basilica di San Petronio, un edificiu spiritual emblematic pentru Bologna. Mulțumim Ambasadei României în Italia, Consulatului General al României la Bologna, Asociației culturale româno-italiane Propatria și Accademia di Romania in Roma pentru onoranta invitație și suntem nerăbdători să dăruim românilor un crâmpei sonor de "acasă" și, de asemenea, să ne conectăm cu publicul italian, în cinstea României" - a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin

Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României face parte din turneul pe care Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" îl efectuează în perioada 27 - 30 noiembrie 2021 în Italia, la Parma și Bologna.

Turneul internațional al Corului Madrigal va debuta la Parma, pe 28 noiembrie, unde celebrul ansamblu va participa ca invitat special în cadrul celei de-a doua ediții a International Choral Conducting Competition "ROMANO GANDOLFI", organizat de Associazione Emiliano-Romagnola Cori (AERCO).

Corul Madrigal, care este desemnat ansamblu invitatîn cadrul competiției, va susține un concert special în cadrul Galei de închidere a prestigioasei competiții internaționale de dirijat coral și, în plus, va decerna câștigătorului acestei ediții Premiul de excelență "Marin Constantin".

"Suntem fericiți că facem parte din organizarea de anul acesta a Competiției Internaționale de Dirijat coral "Romano Gandolfi", alături de vechii noștri colaboratori și susținători de la AERCO, iar Madrigal își demonstrează încă odată statutul de ansamblu reper în lumea corală internațională. Pentru mine, este de asemenea o onoare să fac parte pentru a doua oară din juriul acestui prestigios concurs, care reunește candidați din întreaga lume, din țări cu o mare tradiție corală, de la Italia, Germania sau Lituania, până la China, Taiwan și Corea de Sud. Totodată, acordarea Premiului și trofeului "Marin Constantin" este deosebit de importantă în biografia Corului Madrigal, o inițiativă care onorează atât excelența în muzică, cât și memoria maestrului nostru" - a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal alCorului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" despre participarea la competiție.

Anna Ungureanu va fi prezentă la Parma încă din 25 noiembrie, ca membră a juriul concursului și, alături de diploma și trofeul "Marin Constantin", va înmâna câștigătorului Premiului I și invitația de a dirija în viitor un concert al Corului Madrigal.

Concertul Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" din cadrul Galei finale, precum și ceremonia de premiere vor fi găzduite în Auditorium del Carmine, de la Conservatorio di Musica "Arrigo Boito" din Parma.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite în Broșura competiției.



**************

Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul "Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt" la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", instituție publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.