Înapoi
Corul Madrigal în turneul național de Crăciun
În luna decembrie 2026, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" susține turneul național "Madrigal de Crăciun", cu 10 spectacole organizate în 8 orașe din România.
Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va colinda anul acesta împreună cu spectatorii din Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Constanța, Tulcea, București și Craiova și alături de copiii din corurile Programului Național Cantus Mundidin întreaga țară.
Biletele au fost puse în vânzare pe platforma online Entertix.ro.
PROGRAMUL TURNEULUI "MADRIGAL DE CRĂCIUN" 2026
❒BRAȘOV | 3 decembrie |ora 19:00 | Teatrul "Sică Alexandrescu" | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
❒BRAȘOV | 4 decembrie |ora 19:00 | Teatrul "Sică Alexandrescu" | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE EPUIZATE
❒ CLUJ-NAPOCA | 6 decembrie | ora 20:00 | Sala Héritage, ANMGD | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
❒ TIMIȘOARA | 8 decembrie | ora 19:00 | Sala Sporturilor "Constantin Jude"| MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
❒ ORADEA | 10 decembrie | ora 19:00 | Oradea Arena | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
❒ CONSTANȚA | 12 decembrie | MADRIGAL DE CRĂCIUN | DETALII ÎN CURÂND
❒ TULCEA | 13 decembrie | ora 18:00 | Danubius Arena | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
❒BUCUREȘTI | 16 decembrie| ora 19:00 | Aula Magna, Universitatea Politehnica București | MADRIGAL: CRĂCIUNUL FLORILOR | BILETE
❒BUCUREȘTI | 17 decembrie| ora 19:00 | Aula Magna Universitatea Politehnica București | MADRIGAL: CHRISTMAS MOOD | BILETE
❒ CRAIOVA | 22 decembrie | ora 19:00 | Sala Polivalentă | MADRIGAL DE CRĂCIUN (2 în 1) | Două Concerte într-un singur Spectacol | BILETE
Evenimentele sunt recomandate spectatorilor cu vârsta de peste 7 ani.
Detalii și bilete pot fi găsite și pe platforma Madrigal.ro.
Dirijor Anna Ungureanu | Regia Emil Pantelimon | Scenografia Vladimir Turturica| Light design Mircea Mitroi | Director Programul Național Cantus Mundi Leila Popovici
De peste 60 de ani, Corul Madrigal aduce publicului în luna decembrie bucuria Sărbătorilor pe scenele din țară, reunind românii în jurul muzicii și a emoției Crăciunului și transformând fiecare întâlnire într-o sărbătoare a comunității.
CORUL MADRIGAL
Fondat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925 - 2011), Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin"a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către Renaștere, muzica preclasică și clasică, Romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin, ce reunește în prezent 2.510 coruri și peste 87.000 de copii din România și diaspora.