Agenda de concert Înapoi
Concert In memoriam la Bazilica Romano-Catolică din Oradea
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 Bazilica Romano-Catolică din Oradea CONCERT VOCAL-SIMFONIC In Memoriam
Dirijor: Alexey Mikhaylenko Solist:Veronica Anușca - Soprană George Proca - Bariton Kristófi János - Orgă Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea În program: W.A. Mozart - Simfonia 29 in La Major, KV 201 Pergolesi - Salve Regina *** G. Faure - Requiem |
Muzica este una dintre cele mai mari forțe din univers, capabilă să creeze și să transmită emoții dintre cele mai intense și în același timp să formeze conexiuni între oameni, animale, natură și chiar noțiuni abstracte. Cu toate că nu este un element palpabil, muzica ne atinge pe toți și are o influență asupra fiecăruia. Prin diversitatea ei, reușește să se facă plăcută oricui și să se potrivească oricărei situații. Poate de aceea, cu toții o iubim. Prin forța ei fantastică, muzica creează conexiuni de neimaginat. Este un limbaj universal, prin care oameni din diferite colțuri ale lumii se pot înțelege cu ușurință. În plus, este și un real tratament, prin meloterapie. Dar mai mult de atât, muzica poate face legătura între cer și pământ, între văzut și nevăzut, între viață și ceea ce urmează după moarte. Muzica nu este doar a pământului, ci a sferelor, și atunci, ne putem imagina că ceea ce ascultăm noi, pot asculta în aceeași măsură și cei de dincolo, care ne sunt dragi și ne lipsesc. Prin muzică se creează o punte între cele două lumi, iar emoția se împarte cu siguranță între noi și ei, linia orizontului se dizolvă, iar cele două lumi se contopesc. Astfel, forța muzicii ne poate apropia de cei dragi plecați dincolo și ne poate dărui clipe în care simțim că suntem din nou lângă ei. De aceea, muzica este magică, deoarece face ca imposibilul să devină posibil. Tot muzica este modul cel mai cald și mai delicat de a-i omagia pe cei de dincolo. Din acest motiv, în apropierea Zilei Morților sau Luminației, Filarmonica de Stat Oradea organizează un concert In Memoriam care are menirea de a lumina inimile tuturor și de a ilustra cât mai viu amintirea sufletelor plecate dintre noi. Joi, 31 octombrie, ora 19:00, la Bazilica Romano-Catolică din Oradea va avea loc concertul In Memoriam, care va fi dirijat de Alexey Mikhaylenko, alături de care vor urca pe scenă corul și orchestra Filarmonicii de Stat, împreună cu soliștii invitați: Soprana Veronica Anușca, baritonul George Proca și organistul János Kristófi. Prima parte a programului artistic va fi alcătuit din Simfonia nr. 29 în La Major, KV 201 de Wolfgang Amadeus Mozart și Salve Regina de Giovanni Battista Pergolesi, iar în cea de-a doua parte va fi prezentată lucrarea Requiem de Gabriel Fauré, care va avea o dublă semnificație în concertul de la finele lunii octombrie. Requiem-ul reprezintă liturghia din tradiția Bisericii Catolice oficiată pentru odihna persoanelor decedate. Muzica a preluat această liturghie și a transformat-o într-un gen clasic, însă păstrându-i caracterul specific și ideea sugerată de biserică. Cea de-a doua semnificație a lucrării din concertul orădean, este omagierea lui Gabriel Fauré. Compozitorul a decedat la 4 noiembrie 1924, împlinindu-se așadar o sută de ani de la moartea sa. În afara mesajului înduioșător transmis de concertul în sine, locația sacră în care se va desfășura evenimentul muzical aduce un plus de emoție. Mai mult de atât, orga bisericii este un instrument impresionant care a fost proaspăt restaurat și care va putea fi auzit în cadrul concertului In Memoriam. Orga datează din anul 1782 și a fost construită la Oradea în perioada 1777-1782 din ordinul Împărătesei Maria Tereza. De-a lungul timpului a acompaniat mii de liturghii, cununii și alte sărbători, până în anul 2020. În perioada ce a urmat a fost demontată și dusă la un atelier din județul Harghita pentru a fi restaurată. Cele peste 2000 de tuburi metalice au fost reparate sau înlocuite și după mai bine de doi ani a fost readusă la Catedrala Romano-Catolică din Oradea. În premieră, Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea vor fi acompaniate de orga Bazilicii în cadrul concertului In Memoriam, contribuind așadar la o atmosferă copleșitoare și înălțătoare. Cele mai cunoscute simfonii timpurii ale lui Mozart sunt Simfonia nr. 25, KV 183 și Simfonia nr. 29, KV 201. Dintre acestea, cea din urmă amintită va deschide concertul din 31 octombrie. Ambele au fost scrise de Mozart atunci când avea doar 18 ani și se întorsese de puțin timp de la Viena, dintr-o călătorie efectuată alături de tatăl său. Probabil capitala austriacă a avut un impact cât se poate de benefic asupra tânărului compozitor, deoarece cele două simfonii reprezintă unele dintre cele mai delicate și de finețe lucrări scrise în perioada aceea, mai ales în ceea ce privește expresivitatea și forma. Motivul pentru care Mozart și tatăl Leopold au călătorit la Viena părea a fi unul social, respectiv a se întâlni cu un vechi prieten de familie, Anton Mesmer - medic și fizician, și cu vărul acestuia, Joseph Conrad Mesmer - director al Școlii Catedralei Sfântul Ștefan din Viena. Admirația imensă pe care i-o purta cel din urmă tânărului compozitor, l-au îndemnat să îi ofere posibilitatea de a studia la Școala Catedralei, având locul asigurat și toate taxele plătite. Însă....nu se știe ce îl mai putea învăța Mesmer pe Mozart, care era deja un compozitor foarte experimentat pentru vârsta sa. Este posibil ca simpla vizită în capitala austriacă să fi avut de fapt un alt motiv la bază, acela de a-l angaja pe Wolfgang la Viena. Aici, orizontul lui Mozart s-ar fi extins către noua muzică importantă, precum erau cele Șase Cvartete Op. 20 și simfoniile din curentul Sturm und Drang, scrise de prietenul și idolul tânărului, compozitorul Joseph Haydn. Odată întors la Salzburg, Mozart a început să lucreze la Simfonia nr. 29 în La major, pe care a finalizat-o în aprilie 1774. Începutul lucrării implică o melodie delicată la corzi, cu un salt de octavă. Tema continuă în mod repetat să facă aceste salturi, odată cu intrarea oboiului și a cornului. Cea de-a doua temă este introdusă de vioara I și este marcată cu un trill recurent. Mișcarea a doua poate fi descrisă ca o bătaie caldă a inimii, o serenadă interpretată de viori, care dezvăluie o ornamentație Rococo și o textură delicată, ce aduce mai mult a cvartet de coarde decât a simfonie. Partea a treia are un început rafinat, care se dezvoltă într-un menuet cu ritm punctat și indicații bruște de fortissimo. Într-un mod aparte surprinde aici unisonul de la lemne, în octave diferite. Finalul este unul elegant și bogat din punct de vedere armonic, scris în stilul lui Haydn. Salve Regina, se poate traduce prin Bucură-te Sfânta Regină, și este un imn dedicat Sfintei Maria, care face parte din repertoriul de cânt gregorian al Bisericii Catolice. Se cântă de obicei la finalul liturghiei într-o perioadă specifică: Din sâmbăta dinaintea Duminicii Sfintei Treimi și până vinerea dinainte de prima Duminică din Advent. Salve Regina este de asemenea ultima rugăciune din Rozariu, culegerea de rugăciuni care o venerează pe Fecioara Maria. Imnul a fost compus într-o formă inițială în Evul Mediu și a apărut pentru prima dată în limba latină, limba oficială a creștinității din vestul Europei. Unii cercetători afirmă faptul că a fost scris de Hermann von Reichenau, călugăr german de secol XI, însă majoritatea muzicologilor consideră că imnul este unul anonim. Chiar dacă în mod tradițional se cântă în limba latină, de-a lungul timpului s-au făcut și multe trascrieri în alte limbi. Fiind vorba de un element esențial din finalul liturghiei, imnul a fost preluat de numeroși compozitori și transpus pe note. Printre primii s-au aflat Palestrina, Josquin și Lassus, urmând apoi Giovanni Battista Pergolesi, Nicola Porpora, Alessandro Scarlatti, Antonio Vivaldi, Jan Dismas Zelenka, Johann Adolph Hasse, Georg Friedrich Haendel și mai târziu Franz Liszt, Franz Schubert, Francis Poulenc și în zilele noastre Arvo Pärt. Salve Regina scris de Pergolesi, este una dintre ultimele sale lucrări. În creația sa, s-a constatat că există destul de multe lucrări care i-au fost atribuite în mod eronat. Însă, din această categorie se exclud două dintre cele mai importante lucrări ale sale: Stabat Mater și Salve Regina. Prima reprezintă probabil cea mai semnificativă compoziție a sa, fiind scrisă pentru o confraternitate din Napoli, respectiv Cavalieri della Vergine dei Dolori di San Luigi al Palazzo, care îi comandaseră un Stabat Mater și lui Alessandro Scarlatti. Atât Stabat Mater, cât și Salve Regina au fost compuse de către Pergolesi când se afla la mănăstirea franciscană din Pozzuoli, aflându-se în stadiul final de tuberculoză. Salve Regina a fost finalizată cu puțin timp înainte să își dea ultima suflare. Poate din acest motiv, lucrarea poartă cu ea o emoție cerească și o sensibilitate profundă. Gabriel Fauré a compus lucrarea sa Requiem în re minor, op. 48 între anii 1887-1890, însă ultima versiune a fost finalizată în 1900, după toate revizuirile făcute de compozitor. Transpunerea vocală și orchestrală a slujbei catolice oficiate pentru cei decedați, este cea mai cunoscută lucrare din creația sa. Mesajul principal al acesteia este odihna veșnică și consolarea. Chiar dacă părinții compozitorului au decedat în același deceniu în care a scris requiemul, nu există o legătură între evenimentele din viața sa și compunerea acestei lucrări. Premiera primei versiuni a avut loc în anul 1888 la biserica La Madeleine în Paris. Requiemul în re minor este structurat în 7 momente:
Introït et Kyrie Offertoire Sanctus Pie Jesu Agnus Dei Libera me In paradisum Lucrarea este scrisă pentru doi soliști, soprană și bariton, cor mixt, orchestră și orgă. Ceea ce iese în evidență, contrar celorlaltor lucrări din același gen este absența părții Dies irae, fiind înlocuită de Pie Jesu. Ultima parte, In Paradisum, se bazează pe un text care nu face parte din slujba funerară, ci a celei de înmormântare. Despre lucrarea sa, Fauré scria că este dominată de la început până la final de un sentiment foarte puternic uman de credință față de odihna veșnică. Așa cum a fost menționat mai sus, nu se cunoaște un motiv concret pentru care Fauré a scris requiemul. Totuși, este posibil să fi avut o influență moartea părinților săi: Tatăl său s-a stins din viață în anul 1885, iar mama sa după doi ani, în ajunul Anului Nou. Totuși, compozitorul începuse deja să scrie lucrarea, atunci când și-a pierdut mama. Însuși Fauré a declarat că nu există un motiv pentru care a compus requiemul, iar prima parte pe care a scris-o datează din 1877, Libera me, pe care a compus-o ca piesă independentă. Într-o primă variantă, compusă în 1887-1888, Fauré a intitulat lucrarea Un petit Requiem (Un mic requiem) care conținea doar cinci părți: Introït et Kyrie, Sanctus, Pie Jesu, Agnus Dei și In Paradisum, fără să includă și Libera me. În versiunea această a fost interpretat pentru prima dată în 16 ianuarie 1888, la funerariile arhitectului Joseph Lesoufaché, în biserica pariziană La Madeleine. Compozitorul s-a aflat la pupitrul dirijoral.În 1889 Fauré a adăugat Hostias ca parte a Ofertoriului și a adăugat Libera me. Această versiune secundară a requiemului a avut premiera la 21 ianuarie 1893, în aceeași biserică și tot cu Fauré la pupitru |
Biletele pentru concert s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea. Urmăriți-ne pe: |