ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Agenda de concert Înapoi

Concert extraordinar de Crăciun, la Filarmonica "George Enescu"

Publicat: luni, 20 Decembrie 2021 , ora 9.26

Miercuri, 22 și joi, 23 decembrie 2021 , Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" va fi condusă de dirijorul Nicolae Moldoveanu, în două concerte cu public, susținute de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Programul va cuprinde Concert de Crăciun de Arcangelo Corelli și Oratoriul de Crăciun, părțile I și VI, de Johann Sebastian Bach. Arcangelo Corelli și Johann Sebastian Bach au semnat în secolele XVII și XVIII unele dintre cele mai faimoase lucrări de Crăciun, opusuri care nu lipsesc nici astăzi din repertoriul tradițional al sărbătorii. Concerto grosso în sol minor, op. 6, nr. 8 de Arcangelo Corelli, mai cunoscut sub numele de Concertul de Crăciun, a fost comandat de cardinalul Pietro Ottoboni și publicat postum în 1714. Concertul, scris pentru două viori și violoncel, poartă mottoul Fatto per la note de Natale (Pentru Noaptea de Crăciun). "Oratoriul de Crăciun" (1734) este cea mai populară dintre operele vocale religioase ale lui Johann Sebastian Bach și face parte dintre cele mai renumite compoziții religioase din toate timpurile. În Germania, este interpretat în toate orașele mari în perioada sărbătorilor. Oratoriul este alcătuit dintr-un ciclu de șase cantate, scrise pentru zilele de Crăciun, Anul Nou și Bobotează. La Filarmonica "George Enescu", vor fi interpretate prima și ultima parte ale oratoriului, alături de soliștii Cristina Vasilache, Geanina Munteanu, Călin Brătescu, Ștefan Lamatic și de Corul Filarmonicii "George Enescu", coordonat de Iosif Ion Prunner.

"Ne aflăm într-o perioadă spirituală festivă înainte de Crăciun, care în tradiția muzicii clasice occidentale abordează mai ales stilul baroc. În cazul meu, barocul reprezintă un interes primordial datorită educației și a experienței pe care le-am acumulat în decursul anilor, atât în calitate dirijor, dar mai ales ca organist. Am ales ca atare un program care să includă repertoriul baroc, Concert de Crăciun de Corelli și Oratoriul de Crăciun de Bach. Actualele restricții pandemice impun, din păcate, o reducere a prezenței artistice pe scenă, a publicului în sală, iar alegerea repertoriului poate deveni subiectul unei constrângeri nedorite. Un ansamblu mai larg este dificil de abordat fără a compromite instrumentația cerută de partitură, însă ne străduim să dăm tot ceea ce e mai bun din noi. Vă așteptăm cu drag la aceste concerte festive de la Ateneul Român", declară dirijorul Nicolae Moldoveanu.

CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC
22 și 23 decembrie 2021, Sala mare a Ateneului Român, ora 19.00
Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
NICOLAE MOLDOVEANU
Program
Arcangelo Corelli
Concert de Crăciun
Johann Sebastian Bach
Oratoriul de Crăciun, părțile I și VI
Soliști
CRISTINA VASILACHE
GEANINA MUNTEANU
CĂLIN BRĂTESCU
ȘTEFAN LAMATIC
Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER
Prețurile biletelor sunt:
Categoria I : 110 lei;
Categoria II : 100 lei.
Biletele se pot procura :
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român ( doar cu o oră înainte de începerea concertului !)

Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar.

- Online, accesand site-ul www.fge.org.ro ( http://www.fge.org.ro/ ) - sectiunea "Calendar". Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

În urma prevederilor Hotărârii nr. 112 din 07.12.2021, prin care se declară prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, însă cu o serie de relaxări, Filarmonica "George Enescu" anunță că publicul va putea ocupa 50% din capacitatea celor două săli de concert din incinta Ateneului Român.

Accesul în sala Ateneului Român este permis "cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.și este asigurată purtarea măștii de protecție".Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român. Concertele de Crăciun ale Filarmonicii "George Enescu" sunt realizate în parteneriat cu Grupul de Farmacii Elixir Nova Farm.

Dacă nu doriți să mai primiți acest newsletter cu noutăți și Programul Filarmonicii "George Enescu", puteți să vă dezabonați aici

(http://oldwww.fge.org.ro/index.php?option=com_acymailing&ctrl=user&task=unsub&mailid=991&subid=18831&key=3367069e7be7ff4b418e2d44d615e7fb) Regretăm, dar sperăm să vă reabonați în curând!