Agenda de concert Înapoi
Concert de colinde Preludiu, pe 11 decembrie, la Ateneul Român
Duminică, 11 decembrie 2022, ora 19.00, Corul de Cameră PRELUDIU, dirijor Andrei Stănculescu, va susține tradiționalul Concert de colinde cu care a încântat publicul în fiecare an la Ateneul Român. Acest concert va aduce aerul și atmosfera sărbătorilor, dar și un gând de recunoștință in memoriam Voicu Enăchescu, dirijor fondator și conducătorul corului timp de aproape cinci decenii.
Eveniment cultural de prim rang, acest concert reprezintă un adevărat etalon de autenticitate și excelență pe care Corul de Cameră PRELUDIU l-a creat și susținut de-a lungul anilor, în ceea ce privește acuratețea interpretării colindului românesc. Publicul va fi ca întotdeauna atras de excepționala panoramare ale celor mai diverse orientări stilistice privind prelucrarea colindului românesc ascultând Am plecat să colindam, Astăzi s-a născut Hristos, Gheorghe Cucu - Domnuleț și Domn din Cer, Nicolae Ursu - Vine Crăciunu pe sară, Paul Constantinescu - Minune prea mare, Alexandru Pașcanu - După datini colindăm, Tudor Jarda - La casa di peste drum, Felicia Donceanu - Colinde, colinde, Richard Oschanitzky - Două colinde laice, Dan Buciu - Steaua sus răsare, Gelu Stratulat - Sus la drumul mare, Adrian Pop - Colinda de pricină, Valentin Gruescu - Vis legănat, Alin Chelărescu - Ave Maria, Dumitru Georgescu Kiriac, ar. Alin Chelărescu - O, ce veste minunată!
Sărbătorind anul acesta 50 de ani de existență, Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" își va reafirma și cu acest prilej continuarea drumului său artistic, în care va reuși într-un mod unic să îmbine tradiția și modernitatea.
Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar), Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".
Pentru informații detaliate legate de activitatea Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/
BIOGRAFII
CORUL DE CAMERĂ PRELUDIU
Corul de cameră Preludiu aniversează 50 de ani de când maestrul Voicu Enăchescu - părintele moral și spiritual al coralei, cel care a construit ani la rând cu multă migală și cu un talent de excepție acest ansamblu devenit un punct de reper pe axa valorilor românești.
Primul concert al formației a avut loc la 1 noiembrie 1972, pe scena Casei de Cultură a Studenților din București. Până anul trecut, Corul Preludiu a fost condus de maestrul Voicu Enăchescu, iar în toți acești ani, ansamblul și-a adus o deosebită contribuție la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România și din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă, prin prospețimea, și, în același timp, prin maturitate, activitatea sa fiind încununată cu multe premii. În cei 50 de ani de activitate "Preludiu" a realizat peste 350 de înregistrări radio și TV, un disc "Electrecord" și trei C.D. - uri (Colinde și cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeștrii ai artei corale românești).
De la apariția sa, formația a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România și din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de țări din Europa, America și Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaționale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră "Preludiu" și dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediției a XIII-a a Festivalului Internațional "George Enescu" (1995), "Premiul pentru excepționalul program prezentat", distincție acordată de Uniunea Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali din România.
Începând cu septembrie 2021, la conducerea Corului de Cameră Preludiu a venit Andrei Stănculescu - membru al ansamblului încă din 2016, atunci când maestrul Voicu Enăchescu, impresionat de activitatea dirijorală a tânărului muzician, l-a adus în familia Preludiu pentru a pregăti ansamblul pentru întâlnirea cu Orchestra Română de Tineret și cu dirijorul Cristian Măcelaru.
Andrei Stănculescu
Născut la 8 decembrie 1995, în Râmnicu Vâlcea, la doar 26 de ani, Andrei Stănculescu are o bogată experiență dirijorală, realizând o serie de performanțe muzicale, dintre care se remarcă activitatea sa în calitate de dirijor al Corului de cameră Preludiu, dirijor invitat al orchestrelor naționale de tineret: Orchestra Națională de Tineret și Orchestra Junior, dirijor și fondator al Corului Rubato alături de care a efectuat turnee atât în țară, cât și în străinătate (Elveția, 2018).
În anul 2018 devine consultant artistic și dirijor coordonator în România al proiectului Playing for Philharmonie, desfășurat de BRD - Groupe Société Générale, iar alături de Corul BRD susține o serie de concerte pe scena Filarmonicii din Paris, Filarmonicii George Enescu, Filarmonicii din Pitești, Filarmonicii Ion Dumitrescu. De asemenea, a urmat recent stagii de perfecționare organizate în Franța de Fundația Royaumont și beneficiază de o bursă din partea Conservatorio della Svizzera italiana, unde studiază muzica Renașterii.
Acesta a colaborat și a studiat de-a lungul timpului cu personalități precum Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru, Tiberiu Soare, Voicu Enăchescu, Gabriel Popescu, Leo Warynski sau Francois Xavier-Roth. Din anul 2018, este dirijorul Corului Catedralei Sf. Iosif. Acesta a avut onoarea de a dirija slujba papală, cu ocazia vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, în România, primind decorația Crucea Arhiepiscopală.
Pe 8 Decembrie 2021, își face debutul pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Română de Tineret și Corul de cameră Preludiu, devenind astfel unul dintre cei mai tineri dirijori care au pășit pe această scenă.
Cu studii muzicale realizate în România și Elveția și cu diverse participări la cursuri de măiestrie în România, Franța, Italia și Elveția, Andrei Stănculescu este muzicianul care, mereu preocupat de adevăratele intenții ale compozitorilor și de adevărul muzical, distinge, descurcă și redă colegilor din Preludiu problemele dificile ale unei partituri, mergând până la cele mai mici amănunte și cele mai fine trăsături imaginate de creatori.