Agenda de concert
Înapoi
Clarinetistul și dirijorul spaniol Vicente Alberola invitat la Sala Radio
Miercuri, 13 mai 2026 (de la 19.00), Orchestra de Cameră Radio ne invită la un concert cu parfum hispanic. Evenimentul se va derula cu participarea clarinetistului spaniol Vicente Alberola, pe care îl veți aplauda ca solist și care va asigura și conducerea muzicală a concertului de la Sala Radio. Vicente Alberola este directorul artistic al proiectului Music Masters Course Valencia, clarinetist principal pentru Mahler Chamber Orchestra și clarinetist solist pentru Utopia Orchestra. În ultimul deceniu, a fost invitat al Orchestrei Regale Concertgebouw (Amsterdam), al Orchestrei Filarmonice din New York, al Orchestrei Festivalului de la Lucerna.
Veți asculta la Sala Radio lucrarea compozitorului spaniol Enrique Granados: Intermezzo pentru orchestră de coarde din Goyescas. Considerată capodopera acestuia, Goyescas este o lucrare spectaculoasă inspirată de universul pictural al lui Francisco Goya - de atmosfera pasională, teatrală și uneori tragică a Spaniei sale. Privită ca una dintre marile bijuterii ale repertoriului pianistic spaniol, alături de "Iberia" de Isaac Albéniz, Goyescas fascinează prin virtuozitate, rafinament ornamental și intensitate emoțională. Pentru publicul larg, unul dintre cele mai surprinzătoare detalii este legătura cu celebrul cântec Bésame Mucho: melodia acestuia a fost inspirată de cea mai cunoscută piesă a suitei, Quejas, ó la maja y el ruiseñor / Fata și privighetoarea, în care trilurile și arabescurile pianului evocă, aproape vizual, cântul unei păsări în noapte.
De asemenea, în programul serii de la Sala Radio veți mai asculta și Carl Maria von Weber- Concertino în mi bemol major pentru clarinet și orchestră și evenimentul se va încheia cu lucrarea celebrului compozitor ceh Antonín Dvoűák -Serenada în re minor pentru suflători, violoncel și contrabas.
Vicente Alberola a studiat cu Walter Boeykens la Conservatorul Regal din Anvers, Belgia. În același timp, a luat lecții cu George Pieterson (de la Orchestra Regală Concertgebouw) și Larry Combs (de la Orchestra Simfonică din Chicago).
Timp de mai bine de douăzeci de ani, Vicente Alberola a fost clarinetist principal al orchestrelor de operă din Madrid și Galicia. În ultimul deceniu, a fost clarinetist principal invitat al Orchestrei Regale Concertgebouw, al Orchestrei Filarmonice din New York, al Orchestrei Festivalului de la Lucerna și al Orchestrei MMCK din Tokyo. A cântat sub bagheta unor mari dirijori, precum Claudio Abbado, Mariss Jansons, Riccardo Muti, Daniele Gatti, Daniel Harding, Andris Nelsons, Gustavo Dudamel, Alan Gilbert, Nicola Luisotti, printre alții.
În 2003, a fost numit dirijor al Orchestrei de Tineret a Operei din Madrid, iar în 2007, dirijor al Orchestrei de Tineret din Soria. A fost dirijor principal pentru Orquesta 430 din Vigo. A dirijat Filarmonica din Oviedo, Orquesta de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Madrid, Real Filarmonía Santiago, Orquesta del Valles, Orchestra Simfonică din Valencia, Orchestra Națională de Tineret a Spaniei, Orchestra de Tineret a Insulelor Canare și Orchestra Simfonică de Tineret din Galicia. Vicente Alberola a dirijat, de asemenea, Mahler Chamber Orchestra la Festivalul de la Beijing și la Musikfest Hamburg. Recent, a colaborat cu Orchestra Simfonică Națională a Columbiei și cu MMCJ Tokyo (Music Masters Course Japan).
În domeniul muzicii de cameră, este invitat constant la Festivalul Beethoven din Bonn, la Festivalul Alélla și la Conservatorul Rachmaninoff din Paris.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urilecelor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro - secțiunea Bilete.