Agenda de concert
Înapoi
Când muzica îmblânzește piatra - Filarmonica Oltenia la Peștera Românești

Duminică, 20 octombrie, natura și arta s-au unit într-o experiență sonoră rară: concertul anual din Peștera Românești, ajuns la ediția cu numărul 41. Evenimentul, inedit în România, a reunit peste 2000 de spectatori veniți din toate colțurile țării, atrași de fascinația unei întâlniri între forța naturii și delicatețea muzicii.
Sub bagheta dirijorului Radu Zaharia, Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Oltenia" Craiova a oferit un program de inspirație vieneză - o suită de valsuri și polci pline de vervă, energie și rafinament, care au răsunat splendid în imensa sală de piatră a peșterii. Acustica naturală, caldă și amplă, a amplificat fiecare nuanță, transformând spațiul într-o veritabilă sală de concert în mijlocul muntelui.
Inițiat cu peste patru decenii în urmă de regretatul speolog Constantin Lupu, proiectul "Concert în Peștera Românești" a devenit un simbol al curajului și al visului de a aduce arta în inima naturii. An după an, datorită efortului organizatorilor și al partenerilor - între care Consiliul Județean Timiș și Filarmonica Banatul Timișoara - acest vis continuă să inspire și să emoționeze.
"Invitația domnului Ioan Gârboni ne-a onorat, pentru am putut adăuga o nouă filă capitolului fraternității culturale ce leagă Filarmonica Oltenia de Filarmonica Banatul - două surori muzicale, născute prin același decret regal, semnat de Regele Mihai I, în aprilie 1947. Am venit cu emoții, partituri și instrumente și am plecat cu o lecție despre bucurie. Mulțumim minunaților speologi de la Speotimiș pentru căldura cu care ne-au primit - chiar și la 14 grade!" - Ivona Stănculeasa, managerul Filarmonicii "Oltenia"
Ediția din acest an a avut parte și de o vreme însorită, care a permis publicului să se bucure din plin de atmosfera sărbătorească. În mijlocul stâncilor, muzica a îmblânzit ecoul muntelui, iar armoniile orchestrale au făcut din acest loc o catedrală a sunetului.
Pentru Orchestra Filarmonicii "Oltenia", experiența de a cânta într-un asemenea cadru a fost o provocare, dar și o bucurie: dovada că muzica poate răsuna oriunde - chiar și acolo unde natura pare să fi spus ultimul cuvânt.