ACUM:
20.00
Armonii preclasice
O oază de liniște și echilibru.
Urmează: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești

Cronici Înapoi

Când cântă Joyce...

Publicat: vineri, 17 Septembrie 2021 , ora 18.32

Joyce!

Este suficient să se rostească acest nume pentru ca, imediat, orice festival sau instituție muzicală să aibă garanția unei săli pline, garanția succesului. Și, nu am descoperit acum, la București, această realitate ci, în urmă cu exact 10 ani, când mi s-a oferit fericita ocazie de a asista la un Recital Joyce di Donato la Carneggie Hall. La vremea respectivă, nu știam mai mult despre protagonistă decât ce citisem în New York Times sub titlul "Joyce, Diva secolului XXI" - dar, impresiile au fost atât de puternice, încât amintirea acelui recital îmi susține și azi statornica admirație pentru Școala americană de Canto.

Prin urmare, nicio surpriză ieri, când am regăsit - în sfârșit, sala Ateneului Român plină-plină. Iar pe scenă, aceeași rară și fascinantă combinație de talent, carismă, inteligență și glamour , întrupate de Joyce. O Joyce di Donato - după cum singură ne-a mărturisit, fericită să își reia concertele, să-și privească publicul în față... și recunoscătoare Festivalului Internațional George Enescu pentru ocazia de a concerta - a doua oară! - la București. O Joyce di Donato care ne-a încântat...nu numai cu vocea sa, ci și cu sufletul...

Programul recitalului? Arii din somptuosul repertoriu preclasic semnate de Claudio Monteverdi, Antonio Cesti și John Downland - în prima parte, și de Johann Adolph Hasse și Georg Friedrich Haendel - în cea de a II-a. Adică, ceea ce generic numim, arii de muzică veche și muzică barocă - într-o cât se poate de clară delimitare: prima parte a recitalului fiind înscrisă în programul de sală cu titlul Gli Antichi (Vechii) iar a II-a, cu titlul I Moderni (Actualii). În fapt, un repertoriu în care Joyce di Donato se dovedește a fi, cu adevărat măiastră; și cu care se află de câteva luni în turneu, împreună cu ansamblul de muzică barocă Il Pomo d'Oro - condus de Maxim Emelyanichev. Doar că, la București, Il Pomo d'Oro a venit fără dirijor: influența solarei personalități artistice a mezzosopranei americane și coordonarea violonistei bulgare Zefira Valova dovedindu-se a fi - mai mult decât suficiente pentru susținerea unui concert exemplar din punctul de vedere al ansamblului. Un concert - în prima lui parte, prezentând această orchestră într-o formulă restrânsă de 7 instrumentiști, tipică perioadei de confluența operei cu madrigalul (2 viori, violă, teorbă, clavecin, oboi, flaut traversier). Iar, în a II-a parte, în componența de concerto grosso (cu câte 2 instrumentiști pentru fiecare compartiment al ansamblului de coarde și câte 1 instrumentist la teorbă, clavecin, contrabas și fagot) - fiind vorba despre arii din perioada haendeliană.

Toate momentele pur instrumentale care au alcătuit scheletul recitalului vocal au fost foarte bine interpretate. Ciaccona de Tarquinio Merula însă, a încântat publicul în mod special. Și, de asemenea, categoric că toți instrumentiștii ansamblului Il Pomo d'Oro sunt foarte buni. Gianluca Geremia (teorbă) în schimb, s-a dovedit a fi acel tip de instrumentist care respiră împreună cu cântărețul și care poate intui toate "libertățile" de moment ale partenerului: aria în care a acompaniat-o singur pe Joyce - Come again, sweet love de John Dowland - fiind unul dintre punctele culminante ale concertului de la Ateneu.

Cât despre Joyce...

Ea a ilustrat - magistral! - forța și fragilitatea, furia, dragostea sau deznădejdea personajelor de operă evocate de cele 9 arii incluse în program. Joyce di Donato are un neobișnuit control al respirației. Și o rostire muzicală - perfect potrivită partiturilor preclasice, plină de autoritate și grandoare, pe lângă un timbru frumos, o voce omogenă și desebit de suplă. În fapt, când cântă Joyce, vocea ei trece dincolo de note muzicale, linii melodice, sunete și cuvinte afundându-se în stil: stilul- pur baroc, pur-Monteverdi, pur-belcanto... Iar această particularitate o face, pur și simplu, de neuitat pentru publicul spectator.

Personal, am aplaudat-o cu entuziasm pe 14 septembrie, mai ales cu mintea și pentru, în special, interpretarea ariilor Addio Roma, addio patria din opera "Încoronarea Poppeei" de Monteverdi și Doppo notte din opera "Ariodante" de Haendel - chiar dacă, în cea din urmă, după 3 minute de continue vocalizări pe game complete și-a pierdut pentru o secundă suflul. Am aplaudat, în primul rând intensitatea cu care Joyce di Donato a intonat fiecare sunet și a rostit fiecare cuvânt - cântat sau vorbit. Și am rămas profund recunoscătoare Festivalului Internațional George Enescu pentru încă o zi când Muzica a reușit să ne ridice deasupra a tot ceea ce Viața ne oferă mai puțin plăcut...

Luminița Arvunescu