ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Călușul - ritual și spectacular în Muntenia și Oltenia

Publicat: vineri, 25 Mai 2018 , ora 12.42

Ediția din 29 mai 2018 a emisiunii "Muzici tradiționale", într-un proiect consacrat sărbătoririi Anului Centenar al Marii Uniri, are în centru muzica, dansul și magia din Ritualul Călușului, care se mai practică, încă, în strânsă legătură cu Rusaliile, în multe sate din Câmpia Dunării, prin ținuturile Munteniei și Olteniei: Argeș, Vlașca, Teleorman, Romanați, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți.

Vom urmări cele mai importante secvențe care compun muzica și dansurile practicate în Ritualul Călușului. Acesta îndeplinește, prin satele din sudul României, o întreită menire: să-i protejeze pe oameni de spiritele malefice considerate periculoase în perioada Rusaliilor, să asigure fertilitatea și fecunditatea culturilor agricole pentru anul în curs și, nu în ultimul rând, să atribuie grupului de călușari acea putere tămăduitoare pentru vindecarea celor care au fost "luați din Căluș" (s-au îmbolnăvit subit deoarece au încălcat anumite interdicții de a nu lucra în perioada Rusaliilor, în gospodărie sau la muncile câmpului). Unul dintre momentele importante, anterioare Călușului, se petrece în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, atunci când Biserica Ortodoxă prăznuiește Sâmbăta morților sau Moșii de vară. Cu acest prilej sunt pomeniți și cinstiți toți cei trecuți la cele veșnice: moși și strămoși, părinți, soți, frați, fii sau fiice, rude mai apropiate sau mai îndepărtate. În această zi bisericile se umplu cu prinoase aduse spre pomenirea celor adormiți întru dreapta credință, mormintele din cimitire sunt curățate și împodobite din ajun iar lumânările ard în toată perioada în care se desfășoară ceremonialul de pomenire. Deseori, la morminte, femeile își aduc aminte de cei duși în "lumea cea fără de dor" și bocesc. Este bocetul de pomenire, care "îmbracă forma unui dialog purtat în cimitir, lângă cruce, cu sufletele morților, dialog care se desfășoară într-un timp și un spațiu ritual, având și un rol catartic, de liniștire" (Ion Ghinoiu, Dicționar de mitologie română, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2013, p. 40).

Ritualul Călușului a fost consemnat prima dată în secolul al XVI-lea, într-o cronică ungară privind Transilvania, și a fost prezentat în detaliu de Dimitrie Cantemir, la începutul veacului al XVIII-lea, în Descriptio Moldaviae. Începând cu perioada interbelică, apoi de la jumătatea secolului trecut, jocul călușarilor a suscitat un interes crescut al cercetătorilor, până în contemporaneitate, mai întâi strict din punctul de vedere muzical sau coregrafic, ulterior într-o viziune globală, de ansamblu, prin care se iau în considerație toate aspectele, inclusiv cele sociale, antropologice și, nu în cele din urmă, magice. Fiind conceput și ca o formă de comunicare între lumea terestră, reprezentată de comunitățile sociale, și cea "de dincolo", întruchipată de ființe feminine denumite "iele", Călușul este mediat de o ceată bărbătească structurată în număr impar, după principii stricte de organizare. Conducătorul grupului este numit "vătaf"; el îi învață pe călușari dansul ritual, exercitând asupra lor o autoritate supremă. Celălalt personaj de primă importanță în organizarea cetei de călușari îl reprezintă "mutul", învestit cu puteri sporite, dar binecunoscut mai ales pentru interdicția de a vorbi în timpul ritualului. Stegarul, ajutorul de vătaf, ceilalți călușari și nelipsiții muzicanți completează ceata. Melodiile de joc din Căluș se bazează pe formule melodico-ritmice repetitive, care au capacitatea să inducă transa și să faciliteze transferul energetic de la călușari la persoanele bolnave. Sub aspect strict muzical, jocurile din Căluș se încadrează în repertoriul comun: brâuri, hore și sârbe. Ele sunt întregite întotdeauna cu strigături care au rolul de comenzi ale mișcărilor. Numele date dansurilor din Căluș diferă de la o comunitate la alta și de la o zonă la alta, însă ele exprimă relaționarea strictă dintre figurile coregrafice și "bolile" pe care ceata călușarilor le vindecă. De aceea, se consideră că, mai presus de aspectele hipnotice ale formulelor melodico-ritmice repetitive, vindecările miraculoase, determinate prin dans și muzică, sunt menite să restabilească ordinea din planul mitic dar și să confere coerență și eficiență simbolică în cadrul sistemului complex de cutume și semnificații care structurează viața socială tradițională a satului românesc.

Ritualul Călușului a fost proclamat de UNESCO, în anul 2005, drept "Capodoperă a patrimoniului cultural al umanității" și a fost înscris în 2008 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil, ca un semn de recunoaștere a vechimi, unicității, originalității și vivacității lui. De la Ritualul Călușului, practicat prin satele muntenești și oltenești Călușul a devenit, în a doua jumătatea a secolului al XX-lea, un spectacol coregrafic, montat pe scenă, nu întotdeauna în acord cu realitățile tradiției folclorice. "Povestea" a început în 1934, atunci când ceata călușarilor din Pădureți, Argeș, a fost invitată să joace Călușul pe scena unei expoziții din București, având un mare succes de public. A urmat, un an mai târziu, deplasarea călușarilor argeșeni (însoțiți de Constantin Brăiloiu și Harry Brauner) la un concurs internațional de dansuri populare, competiție care s-a desfășurat la Londra, în care dansatorii români au obținut, de asemenea, un succes memorabil. În perioada comunistă, punerea Călușului pe scenă a continuat în forme coregrafice complexe și artificiale, cu intenția de suprimare a elementelor magico-rituale din Căluș și de mutare a accentului exclusiv pe latura spectaculară, scenică și coregrafică.

Vă invit, marți 29 mai 2018, de la ora 19.00, în cadrul emisiunii "Muzici tradiționale" să urmărim cele mai importante secvențe care compun muzica și dansurile practicate în Ritualul Călușului.

Constantin Secară,
etnomuzicolog