Orice eveniment muzical poate fi perceput drept voiaj sonor, însă unele călătorii ne apar mai bine conturate, mai evidente decât altele. În Sala Mare a Atenului Român, pianistul Cătălin Șerban ne-a dus pe drumuri franceze, elvețiene, italiene și ruse; un voiaj pe malul apelor, în care au răsunat și clopotele, o călătorie în timp, către lumea lui Rameau, dar și într-o sală de operă, într-o seară de recital în care și vizualul a jucat un rol important. Nu, nu mă refer la proiecții video (sala Ateneului este suficient de generoasă în detalii arhitectonice și picturale încât să nu necesite intervenții de acest tip), ci la proiecții ale imaginației compozitorilor Claude Debussy, Franz Liszt și Serghei Rahmaninov. Recitalul a avut loc miercuri, 23 septembrie 2026, în cadrul Bucharest International Piano Festival. Un eveniment construit în jurul ideii de recital de pian, și organizat de pianista Mădălina Pașol, cea care a și evoluat în prima seară a festivalului, în 22 septembrie. Evenimentul a inclus alte trei seri de recital, susținute de pianiștii Mihai Ritivoiu, David Kadouch și, în ultima zi, de Khatia Buniatishvili.

În interpretarea lui Cătălin Șerban am ascultat Images (caietul I) de Debussy, selecțiuni din Anii de pelerinaj - primul an, Elveția, de Franz Liszt, Parafraza de concert pe teme din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi de Liszt, iar în partea a doua a serii, cele 9 Studii -tablou, op. 39, de Serghei Rahmaninov. Unul dintre cele mai importante elemente pe care toate aceste partituri le au în comun este virtuozitatea extraordinară pe care o reclamă interpretului. Scriitura diferă, desigur, de la un compozitor la altul, ceea ce înseamnă că cerințele sunt nemaipomenit de diverse. Cătălin Șerban este un excelent pianist și am auzit, în abordarea lui, toate aceste distincții de abordare a claviaturii, precum și de stil. De la fluiditatea acvatică (prezentă mai ales în Reflets dans l'eau) și delicatețea pasajelor cu scări exotice ale lui Debussy la virtuozitatea matură, ce se îndreaptă înspre iluzia auditivă ce anticipă, în anumite sensuri, creațiile lui Debussy, din opusurile lui Franz Liszt (și aici avem imagini sonore ale apei, în La Lacul Wallenstadt și La marginea izvorului); de la virtuozitatea acrobatică din Parafraza din Rigoletto la scriitura densă și sumbră din Studiile-tablou ale lui Rahmaninov.

Am apreciat foarte mult în interpretarea lui Cătălin Șerban și inteligența cu care a știut să diferențieze planurile sonore. Deoarece toate partiturile pe care a ales să le cânte pe scena Sălii Mari a Ateneului Român abundă în voci distincte. Pentru că am menționat vocea - un foarte bun exemplu în acest sens este Parafraza lui Liszt pe teme din opera Rigoletto. În fapt, autorul a ales un singur moment extraordinar al faimoasei partituri verdiene - cvartetul Bella figlia dell'amore, din ultimul act al operei. Cătălin Șerban a reușit aici ceva deosebit de dificil: să evidențieze și să mențină individualitatea fiecărui personaj prezent aici: Rigoletto, fiica sa, Gilda, Ducele și Maddalena, în această scriitură lisztiană complexă, ce reușește să aducă pe o singură claviatură patru voci, fiecare cu povestea ei.

Aceeași inteligență în construcția planurilor sonore am remarcat-o în toată muzica interpretată în această seară de recital, inclusiv în Studiile-tablou op. 39 ale lui Rahmaninov. Aici am auzit subtilități ale polifoniilor ascunse, am admirat ușurința cu care pianistul a atacat blocurile acordice masive și a derulat diverse pasaje pe întreaga claviatură, încrederea cu care s-a deplasat la viteze mari și a sărit dintr-un registru în altul, modul în care a atacat o scriitură de tip toccata în Studiul nr. 6 în la minor și felul în care a știut să ofere coerență momentelor de poliritmii.

Programul muzical în sine a fost foarte bine structurat, clădit în jurul a trei dintre cei mai mari pianiști și compozitori ai tuturor timpurilor, Liszt, Debussy și Rahmaninov, care au revoluționat, fiecare în felul său, modul în care ne raportăm la jocul alb-negru al claviaturii. De altfel, în prezentarea pe care a făcut-o în deschiderea serii, muzicologul Mihai Cojocaru ne amintea că Franz Liszt a fost cel care a inventat ideea de recital pianistic. Extinzând, vă reamintesc faptul că avem chiar o dată exactă a acestui moment: 9 iunie 1840, și un loc: Londra. Până în acest moment, evenimentele muzicale implicau întotdeauna mai mulți artiști; Liszt a spart tiparele, apărând pe scenă complet singur, întorcând pianul în profil, pentru o mai bună proiecție a sunetului și o mai bună vizibilitate a jocului mâinilor, a impus cântatul din memorie, pentru libertatea expresivă, și a transformat sala de concert într-un spațiu educativ, prezentând un repertoriu mult mai divers, ce mergea de la Bach la Beethoven (de exemplu). Termenul de "recital", artistul l-a împrumutat din lumea teatrului, de la "to recite", a recita.

Admirabilă, așadar, ideea Mădălinei Pașol, de a crea la București un festival dedicat exclusiv recitalului de pian, și de a aduce pe scena Ateneului câțiva pianiști valoroși ai momentului. Mi-a făcut mare plăcere să asist la seara muzicală oferită de Cătălin Șerban, un pianist stabilit de mulți ani în Germania, care este ceva mai puțin prezent pe scenele din România și poate de aceea mai puțin cunoscut publicului meloman din București. Un muzician foarte temeinic pregătit, școlit în Bucureștiul natal și la Berlin, laureat a numeroare competiții naționale și internaționale. Mi-am dorit mult să merg să-l ascult, deoarece nu mai avusesem ocazia să-l urmăresc din sală, și mă bucur că am putut-o face, în sfârșit. Am descopeirt un artist inteligent și echilibrat, cu strălucitoare capacități de redare a partiturilor de mare virtuozitate, cu sunet matur, de solist concertist, niciodată edulcorat (nici măcar în Debussy, acolo unde uneori se trece granița dintre delicat și inaudibil), care l-am simțit, însă, destul de detașat emoțional.

Ne-a oferit și un bis - L'isle joyeuse de Claude Debussy, ultima oprire a periplului nostru sonor; am poposit în lumea frumuseții și senzualității antice, întrucât partitura este inspirată de tabloul lui Antoine Watteau, "Îmbarcarea spre Citera", locul de nașterie al zeiței Afrodita. Simbolic, Cătălin Șerban nici c-ar fi putut alege un final mai potrivit!

Cronică realizată cu sprijinul Asociației Prietenii Radio România Muzical