Violonistul Bogdan Zvorișteanu va fi solistul Orchestrei Naționale Radio vineri, 7 martie, sub bagheta dirijorului Roberto Paternostro. Muzicienii vor interpreta în prima parte a serii Concertul op.77 în Re major pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms.

Bogdan Zvorișteanu se află alături de mine în direct în studioul Radio România Muzical. Bună seara!

Bună seara!

Aș vrea să începem vorbind puțin despre repetiții. Cum s-au desfășurat acestea?

A fost vorba despre o singură repetiție. Am început un pic mai devreme, am profitat de faptul că eram aici și, practic, am încercat să vedem de la cap la coadă cam ce se întâmplă. A fost un prim contact cu maestrul Roberto Paternostro. S-a întâmplat în al doilea studio, nu am avut sala mare, ceea ce înseamnă că acustica a fost mult diferită față de sala în care va avea loc concertul. Dar a fost o experiență plăcută și cred că va fi un rezultat bun.

Cum ați găsit orchestra pregătită pentru concertul de Brahms?

Bineînțeles, orchestra este foarte bine pregătită, cunoaște concertul pe dinafară. Nu e nimic de rău de spus, doar de bine.

Să vorbim puțin despre această lucrare. Este un evergreen, cum se spune, al repertoriului violonistic. Este una dintre lucrările clasice deși este romantică și, de asemenea, este și un mamut de lucrare. Este un concert extrem de lung și pune multe probleme atât pentru solist, dar și pentru orchestră și, de asemenea, pentru dirijor... poate chiar și pentru public. Cum vedeți dumneavoastră această lucrare?

Este, într-adevăr, o piatră de încercare pentru orice orchestră, orice violonist mai ales. Durează foarte mult și este greu de susținut și emoțional și mental și fizic - vorbim de peste 40 de minute de cântat aproape continuu.

Este o piesă orchestrală în care solistul are o parte foarte importantă, dar orchestra este foarte simfonic compusă și, de fapt, este una dintre marile dificultăți ale solistului să pătrundă deasupra orchestrei, pentru că este orchestrat într-un fel destul de dens și fiecare instrument are importanță și fiecare instrumentist își dorește să-și aducă aportul la această mare capodoperă a muzicii romantice. Este vorba de inspirația de la Concertul de Beethoven, care a fost preluată, iată, de Johannes Brahms, apoi de Ceaikovski. Sunt concerte, astăzi clasice, care se bazează pe acest reper structural creat de Beethoven.

Deci, faceți o paralelă între acest Concert de Brahms și Concertul de Beethoven, să înțeleg.

Da. Amândouă sunt scrise într-o formă clasică de sonată, în care avem tema întâi, tema a doua și dezvoltare, după care vine repriza. Iar, bineînțeles, cu evoluția emoțională a muzicii, Brahms are un aport mult mai romantic decât Beethoven care deja era revoluționar pentru timpul său.

Domnule Zvorișteanu, aș vrea să vă întreb ce sfaturi dați dumneavoastră tinerilor muzicieni?

Cred că lucrul cel mai important ar fi să ne gândim de fiecare dată ce facem, de ce facem muzică, de ce alegem aceste piese și ce vrem de fapt să oferim publicului. Și cred că în zilele noastre, în marea dezvoltare a inteligenței artificiale, cred că tot ce este bazat pe performanță tehnică și pe virtuozitate tehnică, din nou, pentru că virtuozitatea poate să aibă și alte dimensiuni decât cea tehnică... deci, toate acestea pot fi deja copiate și realizate și de inteligența artificială de care ar trebui să avem grijă din punctul ăsta de vedere. Și-atunci, noi, ca artiști, cred că ar trebui să adăugăm întotdeauna o parte emoțională, un mesaj cât mai puternic, cât mai profund, cât mai relevant publicului care bănuiesc că pentru asta vine la concerte și nu pune doar un disc să-l audă.

Și-atunci, aș vrea să știu de unde vine originalitatea omului, a interpretului în fața unei partituri cum este, de exemplu, Concertul de Brahms? Ce poate să aducă un om și nu poate să aducă un robot?

Robotul se bazează întotdeauna pe niște parameti superficiali, fizici. În muzică, avem cei aptru parametri măsurabili - vorbim de înălțime, adică intonație, vorbim de durată, adică tempo, ritm, vorbim de intensitate, aducă nuanțe și de spectru armonic, adică culoare și timbru. Toate aceste lucruri sunt, practic, doar suprafața muzicii, pentru că, după aceea, descoperim și ar trebui să căutăm în orice caz, pentru că această căutare nu se va opri niciodată, și vom descoperi întotdeauna mai mult niște dimensiuni nu doar mentale, ci emoționale, după care pot fi dimensiuni spirituale și din ce în ce mai greu de exprimat verbal.

Cu această idee conform căreia căutarea nu se oprește niciodată eu, cel puțin, rezonez foarte mult, și vă mulțumesc pentru această idee. Domnule Zvorișteană, vă mulțumesc de asemenea și pentru timpul pe care ni l-ați acordat.